X
pagina11poza11

Povestea unui talent stins de un fotbal cu interese obscure. La 17 ani debuta în prima ligă, la 18 Poli plătea 250.000 euro pe el, azi munceşte la o poştă în Austria

La 17 ani simţea cum atinge cerul cu creștetul capului. Mintea-i era invadatӑ cu tot soiul de gânduri sofisticate, vocile muzicale pe care le întâlnea la tot pasul îi înviorau auzul și promisiunile care nu se vor stinge de tinere îl fӑceau sӑ dea frâu imaginaţiei. Când era pus pe același piedestal cu Gheorghe Hagi, Gicӑ Popescu sau Marius Lӑcӑtuș. Idolii generaţiei lui. Pentru cӑ 17 era vârsta la care debuta pe prima scenӑ a fotbalului românesc. La fel ca numele cu rezonanţӑ ale copilӑriei lui. La zece ani distanţӑ, puștiul care își creiona în gând visul de a ajunge fotbalist pe marile stadioane ale lumii a mai rӑmas doar cu câteva poze stocate în compartimentul afectiv și în arhiva telefoanelor de ultimӑ generaţie. Și cu un soi de dezamӑgire și frustrare. Cu atât.

27 de ani și-au închis bucla și experienţa din fotbalul românesc îi invadeazӑ mintea. Fabian Teușan este un caz emblematic pentru fotbalul românesc. Un fotbal condus de incompetenţi sau de indivizi cu interese obscure. Iar povestea sibianului de suflet poate fi așezatӑ pe raftul care trebuie luat în seamӑ de orice puști ce își propune sӑ ajungӑ fotbalist. Povestea lui e simplӑ. Simplӑ pentru un sport guvernat de oameni pӑtrunși prin efracţie. Neplӑtit și exilat sӑ-și oţeleascӑ rezistenţa fizicӑ prin parc, stopperul a plecat departe pentru o pâine mai albӑ. Decepţionat de oamenii care l-au tras cu preșul, de trei ani a hotӑrât sӑ-și dea mânӑ cu Austria, renunţând la ce avea mai drag: fotbalul. Nu aratӑ cu degetul spre cei vinovaţi, dar a înţeles cât de lugubrӑ este uneori viaţa, care te impinge sӑ adopţi decizii radicale.

Acum, puștiul care la 18 ani era transferat de Poli Timișoara, de la Jiul Petroșani, pe o sumӑ uriașӑ de 250.000 de euro, muncește la o poștӑ din Gumpoldskirchen, un orӑșel din Austria situat la 18 km de Viena, și își mai întreţine pasiunea doar cu meciuri în ligile inferioare din Austria.

Am evitat să revin în fotbalul nostru… Mai ales în zilele astea. Am plecat că a fost de ajuns ce am păţit la “U” Cluj… nu voiam să mai trec iar prin aşa ceva”, își începe povestea cu ultima filӑ care încӑ îi mai provoacӑ un nod în gât, însӑ mereu zâmbește și râde. Gândurile negre din trecut par sӑ nu-i mai ajungӑ la suflet și imediat îi trece prin faţa ochilor fiecare imagine de când a luat contact cu sportul visurilor lui.

376347_272909306093364_141764212_n

Am crescut în cartierul Marmeladă, acolo unde băteam mingea. Şi antrenorul Vasile Armenean m-a luat şi m-a adus la Șoimii Sibiu, împreună cu fiul lui Marius. Aveam vreo zece ani. Apoi am mers la Caius Bӑra, dupӑ ce s-a desfiinţat Șoimii, dupӑ vreun an și jumӑtate. Pentru mine nu era o echipӑ, era “unde joci”? “La Caius” (râde). Când am venit, echipa se numea Universitatea Sopo, dacă nu mă înşel, iar după ceva vreme a înfiinţat Caius Interstarul”, rememoreazӑ sportivul, cu ridicӑturi în marginile gurii. Nu uitӑ nici de bicicleta lui cu care a legat o relaţie specialӑ de dus-întors, dar nici de mirosul de zgurӑ, care-l face pe tipul de 1,86 m sӑ se conecteze la tabloul copilӑriei prin fire nevӑzute. “Fie varӑ, fie iarnӑ, din Marmeladӑ pânӑ la terenul de zgurӑ de la Compa, mergeam cu bicicleta, alӑturi de Marius Armenean. Iarna eram plini de noroi, dar era frumos pentru noi, greu pentru mame. Tot timpul a fost plăcere, cât eram copil. Era singurul lucru pe care noi îl fӑceam. Ne trezeam cu mingea, dormeam cu mingea. Vremuri frumoase…”.

Când era doar o firmitură de om, Fabian nu se lăsa îmbătat de parfumul fotbalului copilăriei, de a marca goluri pe bandă rulantă. Încă de atunci realiza că fotbalul nu înseamnă doar atac, iar postul de fundaş i-a venit firesc.  “Domnul Caius m-a pus fundaş. Poate că ăla era singurul post liber, toţi erau dreptaci, eu stângaci (râde). Glumesc, dar poate-i adevărat. Nu mi-a plăcut niciodată să joc atacant. Tehnic nu eram să mă bage mijlocaș stânga, aşa că a găsit postul perfect”, rememorează cu un simţ al umorului ce poate descreţii orice frunte încruntată. Și de la fundaş stânga la central a fost doar un pas. “Când am ajuns la Poli Timișoara, era Latovlevic stânga. La Poli 2. Şi preşedintele Chivorchian a zis să mă bage central”.

Debut la 17 ani în Divizia A şi oferta de la Dinamo

Pe la 17 ani şi un pic simţea cum la fiecare detentă atingea cerul cu creştetul capului, când debuta pe prima scenă a fotbalului românesc la o vârstă la care mulţi doar tânjesc. Mintea-i devenea ticsită cu tot felul de visuri şi totul era atât de real încât i se părea ireal. Nu mai puţin de 11 de meciuri prindea ţâncul zvelt şi înalt ca o barză în Divizia A la Jiul Petroşani, iar fotbalul pentru el prindea noi dimensiuni. Înainte de a-şi arăta talentul la Jiul, Fabian a trecut şi pe la Dinamo.

388179_272891276095167_1259470514_n

“De la Interstar trei jucători trebuiau să meargă la Jiul, iar eu la Dinamo. M-a sunat Caius dacă vreau sӑ merg cu el la Petroşani, să fac un antrenament şi apoi să venim amândoi acasă. Urma sӑ plec peste o săptӑmânӑ la Dinamo. Aveam doar ghetele la mine. Ajung acolo, facem un joc și după fac un duş și mă urc în maşină să venim acasă. Apoi vine Caius şi îmi zice: tu nu vii acasă că ăştia vor sӑ rămâi aici. După o săptămâna am fugit de acolo că nu ne-au lăsat să mâncăm cu echipa (copii nebuni). Eram cu un coleg, Petrescu, urcam în tren şi sunau telefoanele. Ba Caius, ba ӑia de la Petroşani… Am rӑspuns la telefon când a plecat trenul din garӑ. Am ajuns acasă şi am plecat la Dinamo 2, am stat acolo tot aşa o săptӑmânӑ sau două, dar nu era pentru mine. Jucătorii de acolo erau cu fiţe, nu îmi plăcea deloc. Caius mă sunӑ că ӑia de la Petroşani vor sӑ merg acolo. La Dinamo 2, era antrenor Ion Moldovan, şi ţin minte că a venit tata după mine, Sibiu-Bucureşti direct Petroşani. Când eram în parcarea stadionului a venit Viorel Duru după noi, i-a lăsat numӑrul lui Ion Moldovan la tata, cu mesajul: oricând Fabian are poartă deschisă aici. Şi chiar l-a sunat Ion Moldovan pe tata, după vreo jumӑtate de an, când era antrenor la Ceahlăul, să vorbească cu mine să merg la Piatra Neamţ”.

Titular la naţionala de juniori, alături de Rusescu şi Gardoş

Evoluţiile fără cusur de la Jiul l-au propulsat direct la echipa naţională U-17. Fabian şi-a pus tricourile ştanţate cu steagul României aproape de suflet şi a devenit o piesă de bază dintr-o echipă în care era coleg cu cunoscuţii Bălgrădeanu, Rusescu, Ochiroşii, Hora, Bicfalvi, Ganea, Cordoş sau Gardoş. Iar doi ani mai târziu prindea convocări şi la U-19.

“Când îţi cântӑ imnul înaintea unui meci, îi ceva superb, ştii că joci pentru o ţară, chiar dacă eşti junior. Cea mai frumoasӑ amintire a fost la under 17, turneul din Elveţia. Eram în grupӑ cu Elveţia, Danemarca şi Serbia. Am bătut Elveţia şi Danemarca şi ne trebuia egal cu Serbia. Din pӑcate, ne-au bătut 2-0 şi au mers ei la turneu final pentru Euro. Juca la sârbi Subotic (n.r. stopperul Borrussiei Dortmund). Sarea peste ai noştri fantastic. Incredibil. O minge nu am câştigat în faţă. Aveam golaveraj mai bun ca ei, 3-1 cu Elveţia şi 4-0 cu Danemarca, dar din păcate nu a ieşit cum am vrut”.

12498691_1080496415334645_723205985_n

Transferul “sigur” la Steaua. Ratat

Din acel moment toate astrele erau aliniate pentru puştiul crescut pe bitumul rece din cartierul Marmeladă şi pe zgura de pe Compa, acolo unde a învăţat că nimic nu se primeşte de-a gata, acolo unde elanul feciorelnic şi o dorinţă puternică de a deveni fotbalist şi-au dat mâna. După doar un an, sibianul primea o veste care şi acum mai are puterea de a-i provoaca emoţii. “Vă spun că Teuşan va semna, cu siguranţă, cu Steaua, pentru că este un jucător de mare talent”, anunţa Marcel Iancu, impresarul lui Fabian. Era un vis din copilărie, dar transferul a picat.

390229_272894596094835_1339421064_n

 “La început, era vorba doar de mine şi Bicfalvi. Pe urmă a fost Pintilii. Sincer nu ştiu, am primit un telefon să mă uit la TV că eu cu Bicfalvi suntem doriţi la Steaua. Am plecat cu naţionala U-17 în Elveţia şi ne-am întâlnit cu cei de la Steaua, ne-au zis că după ce ne întoarceam semnăm cu ei, în Elveţia. Ochirosii ne-a zis că a vorbit cu MM Stoica şi mergem sigur la Steaua. Ne-am întors şi Bicfalvi a plecat la Steaua, iar eu la Poli. Cam asta a fost povestea despre Steaua. Sunt puţine explicaţii în fotbal… ”, rememorează jucătorul, cu un nod în gât.

Cumpărat cu 250.000 euro, împrumutat peste tot

Nu a apucat să se gândească prea mult la transferul la care visa, pentru că puştiul intrase sub lupa de interes a celor de la Poli Timişoara, care văzuse în el o făclie de talent când decidea să plătească o sumă uriaşă pentru un jucător de 18 ani şi ceva: 250.000. “Cu siguranţӑ era ceva enorm pentru mine, dar nu am prea simţit ce înseamnӑ Poli…”.

383829_272894406094854_1172960249_n

De pe cai mari cobora direct într-un purgatoriu în care li se vârau pe gât tinerilor idei perimate. Pentru prima dată, Fabian dădea piept cu mecanismul echipelor româneşti de a nu avea încredere în jucătorii tineri, iar pentru un puşti de nici 19 ani împliniţi împrumuturile ba la Reşiţa, ba la Buftea, ba la Buzău i-au retezat din elanul celor 11 meciuri jucate deja pe prima scenă a fotbalului românesc.  “Primul an la Reşiţa, veneam după patru, cinci luni de pauză, era bine pentru mine că aveam posibilitatea să joc, dar ghinion, am prins vreo două, trei meciuri când am început sӑ îmi revin.. Şi plus că eram împrumutat, jucăm la naţionala de juniori şi apărea prin presă că o sӑ mă întorc la prima echipă echipӑ. Când ajungeam în curte, făceam cu Poli 2… Erau nişte experimente cu împrumuturile astea, greu de înţeles…”.

Și continuă…

“Hai să îţi zc ceva ciudat, nu dau nume… Aveam un antrenor. Când era secund, eram cel mai bun fundaş, îmi zicea, vorbea cu suporterii că eu trebuie să joc titular. Când era principal mă ţinea pe bancă… A plecat la altă echipă şi m-a sunat dacă vreau să merg cu el. Ce să înţeleg? Ca fotbalist în România trebuie să te pui bine pe lângă ӑia care te bagă sӑ joci, dacă nu eşti vreun talent extraordinar. Şi lucru ӑsta mi s-a mai întâmplat, am făcut o entorsă înainte de un meci cu Oţelul, jucam mijlocaș central pe vremea aia, aşa antrenor supărat nu am văzut niciunul. Se simţea el vinovat că am făcut entorsă, a ţinut antrenament cu vreo zece minute mai mult pentru nişte faze fixe, am sărit la cap şi când am aterizat, hop entorsӑ. A și oprit antrenamentul atunci. Când am revenit… m-a ţinut pe bancă”, explică mecanismul în care tinerii sunt mereu daţi la o parte.

“U Cluj” şi strigătul de disperare

După experienţa traumatizantă de la Timişoara, trăia cu speranţa că totul s-a încheiat şi că va primi încrederea pe care a avut-o la Jiul. O speranţă de care încerca să se agaţe cu toată fiinţa, când “U” Cluj l-a transferat definitiv de la Poli Timişoara.

“La Cluj, în B, am început titular, cu doi antrenori, italianul Palilla și cu Papi (Popescu). Apoi a venit Ţălnar şi hop pe bancӑ. Îşi bӑga copiii de la Dinamo 2. Ghinion, eram pe acelaşi post cu un “copil”. Din cauza unor astfel de nepotisme mulţi jucӑtori tineri de valoare nu au șansa sӑ evolueze. Nu mai ai chef de nimic, plus că eu nici nu am fost un jucător de antrenament… eram obişnuit să joc mereu. Când vezi şi asta te laşi de tot…  Eram la a doua renegociere de contract, prima a fost înainte de Turda, cu mesajul: renegociezi, rămâi la “U”. Am fost de acord. După o săptӑmânӑ am plecat împrumut la Turda. Dupӑ ce m-am întors, am plecat la Urziceni. Am luat vacanţa, eram în Austria, și primesc telefon de la domnul preşedinte Walter. Vorbeşte cu mine şi vorbesc şi cu Badea, care îmi zice că m-a urmărit la Urziceni şi îi place de mine şi vrea să rămân la “U”. Revin din vacanţă, şi hop iar renegociere. Tot cu mesajul: rămâi, mai odată, fie cu noroc. Înainte să plecăm în cantonament, în Austria. Lista: Teușan unde-i? Mă duc la club, îmi zic că vor să mă dea iar împrumut, am zis nu mai plec gata… Şi am început să mă antrenez în parc, neplătit… Am stat, am zis că poate se schimbă cumva ceva, dar degeaba… Am pierdut prima pentru promovare, tot aşa cu minciuni, mâine, săptӑmâna viitoare… Aveam de marţi până duminică antrenament, de la 7 jumate la 8 şi de la 12 jumate la 13. Alergam prin parc cu Dolha”, mai răsfoieşte o pagină din capitolul negru de la Cluj.

386396_272892212761740_35613721_n

De la fotbal, la o poştă în Austria

Și nu s-a apucat să plângă la colţ de stradă. Dezamăgit şi sătul de tot ce i s-a întâmplat, la doar 24 de ani a decis să ia viaţa în piept şi să se căsătorească cu o altă ţară. Austria fusese aleasa. Pentru un trai mai bun a ales să părăsească ce avea cel mai drag: fotbalul. La 27 de ani, locuieşte în Gumpoldskirchen, un orăşel la 18 km de Viena: “Am avut oferte din ţară, dar nu am vrut să mai rӑmân în România… Prietena mea era aici şi am zis să încerc în Austria. Aici lucrez, e bine, e liniște… Dar până aici, am trecut prin tot greul, dar acum sunt mulţumit. Pregătesc poşta mai pe scurt”.  Îşi întreţine pasiunea pentru fotbal doar prin meciuri la echipa locală şi îşi poartă fotbalul profesionist doar într-un album cu amintiri. “Dacă se iveşte ceva în fotbalul profesionist din Austria, îmi doresc să joc. Din România, sigur nu o să accept nicio ofertă. Şi în niciun caz nu mă întorc în zilele noastre. Era cum era când jucam eu, dar acum îi mai rău…”.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Daniel

    de ce ai fugit dupa o saptamana de la jiul? si apoi de la dinamo? mentalitate=0 , plus mentalitate 0 a cluburilor in pregatirea psihologica a fotbalistilor!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Becky

      ce vrei de la un copil de 17 ani? tu faceai ceva mai bun? a vrut sa vada cum e la dinamo…..numa comentatori peste tot frate…..mai vedeti-va de viata voastra nu a altuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact