X
stadion mic cutiuta

”Cutiuța” de lângă stadionul municipal se transformă în patru terenuri de minifotbal

Patru terenuri de minifotbal cu gazon artificial, șapte panouri de alpinism înalte de șase metri, un nou gard înalt de patru metri, instalație pentru nocturnă și sonorizare și o nouă alee pe latura dinspre Bolta Rece sunt principalele lucrări prevăzute într-un contract scos la licitație de Primăria Sibiu. Valoarea contractului este estimată la 1,35 de milioane de lei, fără TVA, iar termenul de execuție este de cinci luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Potrivit caietului de sarcini, actualul teren de fotbal folosit în trecut pentru antrenamente urmează a fi decopertat de stratul vegetal (până la o adâncime de 25 de cm). După nivelare, va fi așternut un strat de piatră spartă de 15 cm, peste care se vor amplasa alți 15 cm de pietriș ”sau un balast care se compactează foarte bine”. ”Acest strat are rolul de a împăna piatra spartă și de a oferi o bază boale care să protejeze încheieturile utilizatorilor finali, respectiv jucătorii, de accidentări”, se arată în documentația de atribuire a contractului. Gazonul artificial lestat cu nisip va reprezenta ultimul strat, peste care vor fi împrăștiate granule de cauciuc. Întreaga suprafață va fi împărțită apoi în patru terenuri de minifotbal, cu dimensiunea de 42 x 22 m. Terenurile vor fi despărțite de câte un șir de plasă.

proiect teren secundar Stadion
Potrivit caietului de sarcini, în locul actualului gard va fi construit unul nou, cu o înălțime de doi metri, urmând ca până la o înălțime de patru metri să fie amplasată o plasă de polipropilenă verde. În fiecare colț al gardului vor fi amplasați stâlpi pe care va fi montată instalație de nocturnă și de sonorizare.
Gradenele existente urmează a fi reabilitate, iar pentru șezut vor fi amplasate grătare din lemn rezistent la umiditate.
Pe latura de nord-est (înspre hotelul Silva) urmează a fi amplasate șapte panouri de escală, late de câte doi metri și înalte de șase. ”Panourile vor fi echipate cu dispozitive de siguranță, precum și cu elemente de securizare a panourilor până la o înălțime de minim 2,5 metri pe perioada când nu sunt folosite. Fiecare panou va fi prevăzut cu proiector pentru iluminarea acestuia”, se arată în documentația de atribuire a lucrării.
În fine, pe latura de nord-vest (latura lungă dinspre dinspre Parcul Astra) va fi amenajată o alee pietonală, din pavele. Terenurile de minifotbal vor avea bănci pentru rezerve, coșuri de gunoi, iar în zonă va fi amplasată și o cișmea.

Lucrările trebuie terminate în cinci luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Garanția solicitată prin contract este de cinci ani. Termenul limită pentru depunerea ofertelor de către firmele de construcții interesate este 26 ianuarie, iar acestea vor fi deschise o zi mai târziu.

Foto principală: Google Earth 
Foto din articol: Primăria Sibiu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

12 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    a

    Kitsch pentru o natie de fotbalisti spargatori de seminte. Abia astept sa distruga pajistea de langa pentru a pune aparate de fitness si alte tampenii inutile (pentru noi).

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      averageJoe

      Mai stiu – minifotbal, futsal… Sunt de acord cu tine, cred ca nu era greu de facut si un teren pt basket.. ca sa ne antrenam pt revansa cu Steaua. Stii ce zic jucatorii romani dupa fiecare meci ? Data viitoare ne luam revansa. Dar sa privim parte buna a lucrurilor…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Culae

    Ce proiect idiot mai e si asta?!Distruge parcul!Cum sa pună gazon artificial?!Alpinism in parc?
    Sunt niște prostii marca Astrid Fodor!Femeia asta nu a facut nimic pentru orașul asta!!!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    gazonul artificial e cea mai mare prostie…sunt studii recente si foarte bine documentate care arata ca e puternic cancerigen…nu stiu cine in primaria Sibiu are ideile astea tampite dar ar putea sa ne mai scuteasca mai ales ca sunt facute pe banii nostril!!! o alta idee la fel de stupida este cea cu aparatele pentru forta…o sa fie folosite 2 saptamani dupa care incep sa fure componente!!! ce ar putea primaria sa faca cu adevarat in parcul Sub Arini este curatenie, nu de alta dar e un jeg total!!! in plus ar putea sa-I puna pe cei de la politia locala sa patruleze prin parc nu sa stea sa fumeze si sa manince seminte in sau in fata sediului de la stadion!!!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Radu

    Evident, ca intotdeauna, orice propunere ar aparea sunt 10-20 destepti care stiu ei mai bine ce si cum trebuie. Genul ala de oameni pe care nu-i suporti in viata reala langa tine pentru ca ei stiu tot timpul tot si trebuie sa-si dea cu parerea no matter what.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    calin

    Eu salut hotararea. Pentru cei cu ‘alte’ sporturi, va rog sa spuneti, LOCAL, care e ponderea fotbalistilor si ponderea baschetbalistilor in practicarea acestui sport.

    Eu unul m-as bucura de un complex sportiv cu 20 de terenuri de sport. Fotbal, Tenis, handbal, baschet, volei. Nu doar de amenajarea unuia existent. Access si transport gratuit la acestea, si peste 10 ani poate vorbim de faptul ca nu mai stau copii in fata calculatoarelor, si mai avem si ceva de spus in sport.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ...

      ca sa poti schimba “local” ponderile de care vorbesti e nevoie de aceste minime investitii. Daca nu oferi copiilor decat variantele fotbal sau nimic ia ghici ce “ponderi” vor aparea. Incercati sa mergeti cu rationamentele pana la capat, nu pana unde va convine.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ionescu ciprian

    @ SIBIAN @ CALIN AI DREPTATE SIBIANULE,TOATA ZIUA STAU ACOLO SI MANANCA SEMINTE AR TREBUI SA FIE PUSI SA PATRULEZE PANA LI SE TOCESC BOCANCII…DOMNU CALIN EU CRED CA DVS. ATI VIZITAT PREA MULTE TARI STRAINE…PANA CAND SE VA CONSTRUI SI LA NOI UN ASEMENEA COMPLEX VA MAI TRECE CEL PUTIN 100 DE ANI.UN ASEMENEA COMPLEX SPORTIV S-AR PUTEA CONSTRUI IN PADUREA DUMBRAVA… CE MAI CONTEAZA CATIVA COPACI TAIATI LA CATE MILIOANE DE HECTARE S-AU TAIAT IN TARA NOASTRA IN ULTIMII ANI… CIPI

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian @ Radu

    in mod clar nu vrem langa noi oameni atat de ingusti la minte ca tine…primaria Sibiu cheltuie bani aiurea…pe prostii!!! pe chestii absolut inutile si din care pot sa ia spaga maxima…ar fi grozav sa se faca in Sibiu terenuri de sport, etc….dar sa se faca cu cap si sa se cheltuie banii pe ce trebuie si este util cu adevarat!!! numai idea sa punem in practica “orice propunere” e o prostie TOTALA!!! in anul 2016 n-ar mai trebui sa avem “orice fel de propuneri”…ar trebui sa avem propuneri corecte cinstite, utile, bine gandite, etc. etc….dar avand in vedere ca in primarie lucreaza din cei pentru care “orice propunere” e buna numai spaga sa aduca cheltum banii pe tampenii!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact