Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Tăierea stejarului de 600 de ani de la Zoo a fost solicitată din greșeală | Actualizare

Tăierea stejarului de 600 de ani de la Zoo a fost solicitată din greșeală | Actualizare

Actualizare 18:50. După ce inițial au anunțat că în discuție a fost doar identificarea soluțiilor pentru îngrijirea stejarului de 600 de ani aflat la intrarea în Grădina Zoologică din Sibiu, reprezentanții Primăriei au anunțat că, dintr-o greșeală, Agenției de Protecție a Mediului Sibiu i-a fost solicitat un punct de vedere referitor la intenția de a tăia copacul. ”Administrația Zoo Sibiu (instituție aflată în subordinea Primăriei Sibiu – n.r.) a transmis Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu o adresă prin care solicita sprijin în vederea gestionării situației arborelui, fără să menționeze intenția de a-l tăia. Direcția Tehnică a interpretat greșit această solicitare și a transmis mai departe Agenției de Protecția Mediului o adresă prin care solicita un punct de vedere privind acest stejar, menționând însă în mod eronat că demersul ar fi în scopul tăierii copacului”, se arată într-un nou comunicat emis de Primăria Sibiu. Totodată, în același comunicat, primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, dă asigurări că va urmări luarea de măsuri pentru prelungirea vieții copacului în discuție.

"Este regretabilă superficialitatea cu care Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Sibiu a tratat acest demers, transmițând unei alte instituții o adresă eronată, semnată de directorul Direcției Tehnice și de viceprimarul Virgil Popa. Este vorba de un arbore foarte vechi și valoros, un monument al naturii, iar această situație trebuia gestionată cu toată seriozitatea și responsabilitatea. Mă voi asigura personal că se vor lua toate măsurile posibile pentru ca viața acestui copac să fie prelungită cât mai mult". Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu
zoo dumbrava copac 600 ani (Copy)

Știrea inițială. Mai multe instituții locale discută în aceste zile situația monumentului naturii din interiorul Grădinii Zoologice din Sibiu, un stejar a cărui vârstă este de aproximativ 600 de ani. Gros încât abia îl pot curpinde șase – șapte persoane, stejarul este în proporție de 80% uscat, acesta fiind unul din motivele pentru care este discutată situația copacului. În aceste condiții, reprezentanții Direcției Silvice Sibiu au fost solicitați să ”marcheze pentru tăiere” respectivul stejar. Potrivit inspectorilor silvici sibieni, stejarul nu a fost deocamdată marcat, deoarece fiind un monument al naturii este nevoie de mai multe avize în acest sens.

Actualizare 16:30. Reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu susțin că, de fapt, reprezentanții Grădinii Zoologice au solicitat sfaturi referitoare la modalitatea de îngrijire a acestui copac. ”Administrația Grădinii Zoologice dorește să îngrijească acest arbore în mod corespunzător. Tocmai datorită vârstei și deci a importanței lui, serviciul public care administrează Zoo Sibiu a cerut un punct de vedere din partea Direcției Silvice și din partea Comisiei Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române pentru a obține din partea specialiștilor din cele două instituții un plan de măsuri pentru îngrijirea acestuia”, se arată într-un răspuns transmis ziarului Turnul Sfatului. În ceea ce privește informațiile furnizate de către Direcția Silvică Sibiu, potrivit cărora primele intenții ar fi fost de tăiere a copacului multisecular, reprezentanții municipalității subliniază că nu ei sunt cei care au cerut marcarea în vederea tăierii. ”În ceea ce privește afirmația reprezentanților Direcției Silvice Sibiu pe care o citați în articol, menționăm că nici municipalitatea, nici Grădina Zoologică Sibiu NU au solicitat acestei instituții marcarea arborelui în vederea tăierii, ci UN PUNCT DE VEDERE cu privire la demersurile care trebuie întreprinse”.

zoo dumbrava copac 600 ani (2) (Copy)

Pe de altă parte, și reprezentanții Agenției de Protecție a Mediului Sibiu susțin că au fost solicitați de reprezentanții Primăriei Sibiu pe tema stejarului din Grădina Zoologică. ”APM Sibiu nu îşi dă acordul cu privire la tăierea stejarului multisecular din incinta Grădinii Zoologice Sibiu, deoarece acesta este declarat monument al naturii, conform Hotărârii Consiliului Judeţean Sibiu nr 64/2004”, se arată într-un răspuns al APM Sibiu. Potrivit acestui răspuns, reprezentanții Agenției au propus realizarea mai multor expertize, atât asupra copacului, cât și asupra digului pe care acesta a crescut. ”Este inacceptabil pentru noi ca un astfel de monument al naturii, cu o istorie extrem de îndelungată să fie sacrificat probabil în 5 minute de nişte oameni inconştienţi. Vom face tot ce ţine de noi astfel încât acest stejar să rămână în picioare pentru multe generaţii de acum încolo. Contăm pe sprijinul sibienilor să ne ajute în acest demers de susţinere şi protejare a acestui simbol al Sibiului”, declară Bogdan Trif, directorul APM Sibiu. Stejarul din Grădina Zoologică Sibiu este printre cei mai vechi copaci din Sibiu. Un stejar de vârstă similară se află în localitatea Bradu, dar și acesta a început să se usuce. Cel mai ”bătrân”stejar din România este considerat a fi cel din Mercheaşa, județul Brașov – cu circumferința de peste nouă metri, stejarul ar fi răsărit în urmă cu aproximativ 900 de ani.

zoo dumbrava copac 600 ani (3) (Copy)

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Mircea

Acum 8 ani

"cu un diametru de peste nouă metri". De fapt e circumferinta.
Raspunde

Lu

Acum 8 ani

Cred că dacă îl lasă în pace, cade singur în lac și nu deranjează pe nimeni. Poate o mai duce așa încă 100 de ani. În caz de furtună sigur nu trece multă lume pe sub el, de adăpostit sub el cu atât mai puțin. Deci unde-i graba?
Raspunde

Mimi

Acum 8 ani

MIRCEA, mai citește o dată ultima propoziție a știrii.
Raspunde

Traian Deleanu

Acum 8 ani

Am modificat în urma sesizării făcute de Mircea. Mulțumim, Mircea.
Raspunde

Lia

Acum 8 ani

HALLOOOOO, PRIMARIA. DACĂ ȘI ĂSTIA DE LA MEDIU ERAU HANDICAPATI CA VOI, TĂIAȚI UN COPAC DE 600 DE ANI!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus