Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

O dată la două zile un sibian este înșelat prin metoda ”accidentul”. Prejudicii până la 4000 de euro

O dată la două zile un sibian este înșelat prin metoda ”accidentul”. Prejudicii până la 4000 de euro

În luna ianuarie zece sibieni au sesizat poliţia cu privire la faptul că au fost prejudiciate prin această metodă. Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi fac un apel către cetăţeni pentru a nu da curs solicitărilor de a trimite bani.

De la începutul lunii au fost înregistrate zece plângeri la Poliţia Municipiului Sibiu şi Secţia 1 Poliţie Sibiu referitoare la înşelăciuni prin metoda „accidentul”. Persoanele înşelate au relatat faptul că au fost apelate telefonic de către persoane necunoscute care au pretins că o rudă apropiată lor a provocat un accident rutier pentru a cărui soluţionare este necesară achitarea unei sume de bani. Pentru a intra în posesia banilor, la uşa victimelor fie s-a prezentat o persoană fie s-au întâlnit cu aceasta în municipiul Sibiu, în zona Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Prejudiciile se situează între 1.300 de lei şi 4.000 de euro.

”Pentru a preveni victimizarea prin această metodă, poliţiştii sibieni recomandă atenţie întrucât păcăleala este simplă şi nu necesită o documentare prea riguroasă din partea hoţilor. Sunt vizate persoanele mai în vârstă, ai căror copii sau rude apropiate sunt plecate în străinătate ori mutate în alte localităţi din ţară, care nu mai locuiesc cu ei. Această metodă presupune, în principal, utilizarea sau apelul la un număr de telefon fix”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Metoda utilizată este simplă şi implică, de regulă, două persoane. Astfel, o persoană telefonează părinţilor şi susţine că este avocatul fiului familiei respective. Uneori, pentru credibilitate, o altă persoană se dă drept fiul, care vorbeşte, plângând sau neclar, apoi îl pasează la telefon pe avocat. Înşelăciunea poate avea următorul scenariu: o rudă apropiată a fost implicată într-un accident rutier grav şi trebuie să plătească bani victimei, pentru a scăpa de întocmirea unui dosar penal şi de pedeapsa cu închisoarea.

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu recomandă prudență ”în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi să nu daţi curs solicitării de a trimite bani”. De asemenea, aveţi în vedere următoarele aspecte:

  1. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, dându-i un telefon! Solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare! În acelaşi timp, apelaţii 112 pentru a cere asistenţă! Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici Parchetul, nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier.
  1. În cazul unui accident, nu există noţiunea de plata a unor despăgubiri, decât în urmă unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări.
  1. Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dv. şi să afle detalii despre familie sau vecini.
  2. Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

4 comentarii

fostrosu

Acum 8 ani

Ce om prost! Cum sa te lasi inselat tot la doua zile prin aceeasi metoda?
Raspunde

observator

Acum 8 ani

cum dracu de nu-i prinde de pe ce telefoane suna? de pe luna?ba dar prosti mai suntem sa nu-i gasim.din cite stiu toate telefoanele au un posesor cu nume si prenume.e clar nu se vrea.
Raspunde

Cetatean

Acum 8 ani

Nu ma pot hotărî care dintre cele doua comentarii imi place mai mult: cel in care se crede ca este vorba de unul si același sibian înșelat, sau cel in care se sugerează ca o cartela Prepay are nume si prenume si sunt emise păreri despre ceva total necunoscut persoanei in cauza- listing, probe, urmărire penală etc.
Raspunde

Cetatean

Acum 8 ani

Nu ma pot hotărî care dintre cele doua comentarii imi place mai mult: cel in care se crede ca este vorba de unul si același sibian înșelat, sau cel in care se sugerează ca o cartela Prepay are nume si prenume si sunt emise păreri despre ceva total necunoscut persoanei in cauza- listing, probe, urmărire penală etc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus