X
dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (1) (Copy)

A doua consultare publică a Primăriei. De două ori mai mulți, dar tot gunoaie, parcări, spații verzi… Plus ”olteni” / Foto

Oltenii ne deranjează că ne iau parcările, să fie supra-impozitați, vrem cât mai multă verdeață, dar ironizăm inacțiunea Primăriei care refuză să taie doi copaci care ”fură” 30 de cm din trotuar și nimic bun nu se face în Sibiu.

Câteva din ideile extreme care s-au făcut auzite din mijlocul celor aproape 100 de sibieni care au venit la cea de-a doua dezbatere publică organizată de Primăria Sibiu în vederea definitivării strategiei de dezvoltare pe perioada ce a mai rămas până în 2023.

dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (24) (Copy)

Mai mult prezent decât viitor

La fel ca marți seara, doar că într-o sală a Colegiului pedagogic ”Andrei Șaguna”, cu cinci minute înainte de ora 18:00 a ajuns la dezbatere primarul interimar, Astrid Fodor. Întâmpinată de ceilalți doi viceprimari și de o sală în care media de vârstă tot peste 55 de ani părea a fi. Printre fețele ”mai cunoscute” așezate în sală se numără și cea a preotului Achim Băcilă de la catedrala de pe Mihai Viteazu, a fostului consilier județean Iosif Kober, dar și cea a fostului director al Direcției sanitar-veterinare, Șerban Țichindelean, a cărui măsură de arest la domiciliu a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar, în procesul în care DNA îl acuză de fapte de corupție. Și undeva chiar în capătul sălii e și Stephan Braune, vicepreședinte al PNL Sibiu.

”Personal am constatat că multe din problemele dumneavoastră nu ajung totdeauna în biroul primarului”, amintește într-o scurtă introducere Astrid Fodor, după care invită oamenii să vorbească. O pădure de mâini ridicate ocupă orizontul și, pe rând, ”durerile” exprimate la dezbaterea organizată cu o seară înainte sunt reluate cu suflu nou: gunoaiele împrăștiate și sistemul de colectare, străzile, aleile și parcările din cartiere, spațiile verzi și locurile de joacă. La fel, aceleași răspunsuri către auditoriu: la deșeuri e în curs de atribuire contractul de colectare, dar licitația e contestată, lucrările în cartiere reîncep anul acesta (cu Dioda și Hipodrom II), iar spațiile verzi vor fi protejate.

Cei mai gravi sunt președinții de asociație. Au probleme scrise, le recită tare și așteaptă răspuns. Asta în timp ce din sală se ridică problema intervenției Primăriei în alegerea președinților de asociație, ”deoarece numai doi-trei cinstiți și harnici există prin Sibiul ăsta”.

Și chiar dacă reprezentanții Primăriei au îndemnat sibienii să spună și care ar fi ideile lor despre strategia de dezvoltare a orașului, puține au fost propunerile în acest sens. Majoritatea celor care au vorbit au arătat problemele de acum ”care trebuiau rezolvate ieri”.

dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (5) (Copy)

Chestiunea mașinilor de VL, OT sau DJ

Dacă la prima dezbatere chestiunea ”mașinilor oltenilor” a fost doar în treacăt amintită, la această a doua întâlnire discuțiile au fost mult mai ample. Un Gheorghe Cosma este primul care ridică problema. ”Eu am o problemă foarte importantă. Chiriașii care ne iau locul de parcare. Vin tineri angajați, vin studenți, unii au patru-cinci mașini și noi plătim taxe și impozite și ei nu”, ridică ”problema” bărbatul trecut de a doua tinerețe, în murmurul aprobator al sălii. Câteva cuvântări mai încolo, problema ”vâlcenilor” este reluată în aceeași atmosferă care aduce a xenofobie. ”Eu nu am unde să îmi parchez mașina căci e plin de alții. Propun să se impoziteze și aici cei cu mașini de Vâlcea, Olt și așa mai departe”, elaborează un alt sibian la a doua tinerețe, schițând și un plan în care să fie prinse întreprinderile unde se angajează vâlcenii, cu liceele și facultățile unde studiază, cu declarații pe proprie răspundere, deduceri de impozite unde sunt înregistrate mașinile și supraimpozitări la Sibiu.

Sala murmură iar. De altfel, sibienii prezenți nu prea au răbdare unii cu alții. Stau în picioare pentru a avea cuvântul care li se pare că nu este dat în mod echitabil (”mai lăsați să se vorbească și în partea aceasta, nu numai dincolo”), intervin peste ceilalți vorbitori, iar dintr-un grup de vreo trei pensionari în frunte cu un președinte de asociație, vociferările fac trimitere la case. ”Mai terminăm și noi să putem pleca acasă?”. Aproape la fiecare zece minute, liniștea dialogului este spartă de sala care ”vrea să vorbească”. Abia după aproape două ore de discuții, oboseala își mai face simțită prezența și dialogul pare mai civilizat.

dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (7) (Copy)

Și tot la capitolul trafic și mai ales pentru că dezbaterea se adresează și celor din cartierul Calea Dumbrăvii, evident că printre discuții este și chestiunea sensului unic de pe o porțiune din Calea Dumbrăvii. ”Fie să se revină la circulație în două sensuri, fie să se inverseze sensul unic”, este o primă idee ridicată la fileul murmurului sălii. Doar că acest subiect este de dezbătut în cadrul dezbaterilor care urmează pentru planul de mobilitate urbană, anunță cei de la Primărie.

Idei civilizate

Cu toate că – proporțional cu numărul crescut al celor prezenți – cresc și repetițiile, din sală au putut fi numărate aproape o jumătate de duzină de idei punctuale care merită luate în considerare pentru ca ”Sibiul să fie frumos”. ”V-aș propune să desființați bătătoarele de covoare. Pe modelul Brașovului, care a fost primul oraș din țară care a făcut acest lucru. Cred că acum fiecare are un aspirator, o mătură și un făraș în casă”, rostește o doamnă spre nemulțumirea grupului de pensionari ce-și are președintele de asociație în frunte. ”Păi, și ce facem, batem covoarele în casă?”, schimbă replici între ei.
Tot o doamnă ridică ideea ”uniformizării” modului de întreținere a spațiilor verzi din preajma blocurilor. ”Fiecare face cum îl taie capul, își plantează ce vrea, cum vrea, dă cu bidineaua pe unde vrea și cum. Să existe un concept unitar, care să fie respectat și pe domeniul public, dar și pe spațiile verzi de pe domeniul privat”.
Și tot legat de spațiul verde, unul din tinerii prezenți (mult mai mulți și vocali decât cei trei tineri care au participat la prima dezbatere) a propus ca legea să fie respectată cu strictețe în ceea ce privește registrul spațiilor verzi. Omul indică legi și articole, iar Astrid Fodor îi dă dreptate. ”Anul acesta vom angaja o firmă specializată pentru actualizarea registrului spațiilor verzi. Sunt bani prevăzuți în buget pentru acest lucru”.

După două ore de discuții, lumea mai are idei, dar tonul este mai molcom și tot mai mulți se retrag discret către ușa de ieșire. La 500 de metri distanță, în fața colegiului care a găzduit prima consultare publică, trotuarul e călărit pe de-a-ntregul de mașinile celor veniți – cel mai probabil  – să facă sport la sala de vizavi. Toate, dar absolut toate mașinile, au numere de Sibiu.

Cea de-a treia consultare publică pregătită de administrația locală pe tema Strategiei de dezvoltare urbană a Sibiului 2015 – 2013 este programată pentru ziua de joi, 4 februarie, tot de la ora 18:00 în sala festivă a Şcolii gimnaziale Regele Ferdinand (strada Şureanu, nr. 1)

foto Silvana Armat/Anabell Rusu

dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (26) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (4) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (28) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (27) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (30) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (2) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (24) (Copy) dezbatere publica 2 cu Tichindelean (29) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (14) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (10) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (17) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (15) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (31) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (18) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (19) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (8) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (3) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (20) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (9) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (16) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (22) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (11) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (23) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (21) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (13) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (6) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (12) (Copy) dezbatere publica 2 cu Fodor, popa, bokor (25) (Copy)Citește și

Prima consultare publică a noii strategii a Sibiului: gunoaie, verdeață și construcții care deranjează / FOTO

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

59 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    UnOltean

    Salut !
    Sunt un “oltean” si ca oricare persoana din acea incapere care punea problema “oltenilor” in Sibiu sub pretextul ca le sunt luate locurile de parcare, pot sa le spun doar ca lipsa de cultura ii impulsioneaza sa apeleze la astfel de tertipuri copilaresti.
    As dori ca acele persoane care pun problema astfel(care se pare cei mai multi sunt de varsta a doua) sa se gandeasca doar la faptul ca poate au copii care au plecat la studii sau la munca in alte orase din tara sau strainatate si nu stiu cat de bine le pica atunci cand aud tot felul de lucruri urate care li se intampla copiilor lor din cauza inculturii altora care fac astfel de discriminari prostesti. Acesti oameni, fara scrupule pot sa spun, sa se gandeasca doar la faptul ca desi au ura asta comuna datorata unui efect de turma si care a plecat de la incultura unora (pt ca incultura se raspandeste atat de repede in tara asta) , sunt ROMANI. Cu totii suntem romani, indiferent de regiunea geografica a fiecaruia.
    Si ca sa stie acesti oameni dragi care considera ca nu suntem suficient de impozitati si ar trebui sa fim supra-impozitati, doresc sa le amintesc ca noi “oltenii” care am venit aici in Sibiu am venit din 2 motive mari si simple: studii sau munca. MUNCA CINSTITA. Majoritatea firmelor mari(multinationale) sau mai mici, recruteaza personal din afara Sibiului. Si ca oricare dintre angajati, platim taxe si impozite. Nu beneficiem de nicio facilitate din partea nimanui, suntem tratati ca orice alt angajat si ca oricare alt locuitor al Sibiului. Iar din perspectiva studentilor, sa stie ca fara acesti studenti in afara Sibiului, facultatile din acest oras ar disparea una dupa alta. Pentru acesti studenti care sunt la buget, statul plateste o multime de bani in fiecare an, iar cei care sunt la taxa, platesc personal acei bani.
    Cum pot sa fie oamenii atat de ipocriti si sa spuna ca vor sa supra-taxeze “oltenii” pentru ca nu au locuri de parcare ?
    Cati alti studenti sau oameni care lucreaza in Sibiu nu sunt din “Oltenia” si sunt din Alba, Deva, Cluj, Republica Moldova, etc ? Acestia nu ocupa locurile de parcare ? Acestia nu ar trebui impozitati extra ?
    Nu am enumerat aceste regiuni cu rautate, am dat doar un exemplu pentru a se vedea discriminarea fata de “olteni” pe care sincer sa fiu, nu mi-o explic.
    Ziceau acesti oameni care au participat la intalnirea “celor mari” ca sunt unii olteni care au cate 4-5 masini si pentru acest lucru ar trebui supra-taxati…As dori sa ne arate si noua, tuturor, acesta persoana care are 4-5 masini.
    Dar dupa cum stim cu totii, prostia si ipocrizia pluteste in aer in aceasta tara si din pacate, populatia cu astfel de conceptii, predomina. Acei oameni, isi merita soarta. Cand altii isi vor bate joc de ei si ii vor discrimina, sa se gandeasca doar la faptul ca li se intoarce “favoarea”.
    Nu pot sa spun decat: Doamne da-ne minte, ca prostie avem cu carul !

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      :))

      Oltene, punctual:
      1. Cine dracu sta sa-ti citeasca tot mesajul?
      2. Cei care acuza romanii asa cum o fac, este datorita unor exemple negative, si nu putine, si ceva presa manipulata (scandal, sange, sex vinde !)
      3. Crezi ca in Sb, si mai devreme Timisoara, oltenii sunt blamati de mari megalomani ce sunt? Sau pentru metehnele proaste si cu apucaturi haiducesti?
      4. E de ajuns un exemplu negativ ca sa stearga 1000 pozitive (aici iar partial vina presei).

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        :))

        5. Oltenii de ce injura moldovenii? Nici macar nu sunteti vecini…ca veni vorba de rasism intre regiuni
        6. Transilvania e vecina cu toti, fiind in centru, oare de ce tocmai cu oltenii, foarte des, avem o problema? Ne-o fi facut Mama-Transilvania olteanofobi :)))

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          :))

          7. Da, ar trebui taxate in vreun fel masinile care nu sunt inmatriculate in SB, una e sa locuiesti LEGAL, alta vizita de 1-2 saptamani, si alta ”vizita” de 6 luni in timp ce mai dai cu spaclu pe ici-colo

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      mircea

      salut eu unul nu am nimic cu nimeni dar atata timp cat foloseti un loc pe timp indelungat mi se pare normal sa platesti taxe acolo unde stai si folosesti acel loc referitor la domnul care pe tine te-a iritat a spus Valcea olt si fie si altele acum sa fim seriosi poate chiar are dreptate nu crezi asa cum aceei oameni au venit sa spunem sa munceasca pe munca cinstita este normal din moment ce lucreaza si sta aici sa plateasca impozit local un ex o intrebare ti se pare normal ca un localnic sa depuna o cerere de locinta si sa nu o primeasca si culmea multi au primitsi nu au fost din sibiu sau din imprejurimi ia vezi blocul de locatari de pe str independentei cati dinte ei sunt sibieni asa ca nu te mai agata ca x are ceva cu cei din vl

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ...

      Problema de baza este simplu de observat: in general in Sibiu s-a construit fara cap (recent, nu ma refer la zonele vechi) si locurile de parcare, trotuarele, spatiul in general sunt foarte limitate daca nu cumva lipsesc cu desavarsire prin unele locuri. Peste aceasta stare a lucrurilor se suprapune valul de “chiriasi” din alte judete (VL, AB, etc). Multi dintre ei locuiesc de ani de zile aici in Sibiu si mai pleaca doar in vizita la rude cand au timp. De multe ori prefera sa locuiasca mai multi intr-un singur apartament, probabil din motive financiare. Problema e ca fiecare vine cu cel putin o masina personala sau de firma. Astfel vecinii se pot trezi peste noapte ca prin venirea chiriasilor dintr-un singur apartament apar in parcare 3 sau patru (uneori ridicol de multe) masini cu numere din afara sau nu (unele sunt de firma). Si cum era deja penurie la locuri de parcare, problema devine insuportabila pentru multi… Sincer nu prea vad cum se poate rezolva. Orasul nu il putem reconstrui unde a fost construit prost. Tot ce se poate face este ca oamenii sa incerce sa fie oameni cu bun simt. Chiriasii ar trebui sa nu mai vina cu atatea masini si daca totusi au venit cu ele sa incerce sa nu abuzeze parcarile cu ele. Masinile pe care nu le folositi decat ocazional se pot parca si mai departe de locuinta, lasand o sansa si celorlati locatari sa parcheze. Nu mi se pare corect ca cei ce sunt cetateni ai Sibiului si platesc aici toate darile sa nu aibe un loc de parcare decent langa casa din cauzele mai sus mentionate. Exista si categoria sibienilor cu prea multe masini in parcare dar nu mai lungesc povestea…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    avem o primarie?

    Excelenta incheierea articolului!
    Primaria ar trebui sa-si descopere autoritatea ce o are si in primul rand sa civilizeze nesimtitii din trafic care nu au nici un Dumnezeu si calca cu rotile nu doar trotuarele ci si respectul pentru toti ceilalti platitori de taxe.
    Primaria ii poate amenda! De ce ii incurajeaza prin absenta?
    Sa ne spuna d-na primer si ce oras “civilizat” e acela in care calci in excremente de caine la fiecare 10 metri parcursi pe jos ?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian

    Doamna Fodor a inceput campania electorala. De ce nu a facut nimic anul trecut. Nu s-a facut nimic anul trecut. Sper totusi sa ne fie ascultate doleantele si sa fie ales alt Primar,sa faca ceva.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Nume

      Sibianule, cum adica nu a facut nimic? In fiecare saptamana mai auzeam o noua actiune de la ea: deschis un pod, a semnat un contract. Nu stiu daca o votez, dar chiar pare ca isi da interesul.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un roman

    Nu mașinile de vl care ocupă parcările ar trebui sa fie problema ci primăria care nu este în stare să construiască locuri de parcare și care oferă autorizați la blocurile noi fără a asigura locuri de parcare.Se spune ca sibiul este un oraș civilizat, eu nu văd asta nu văd decât ura unor oameni față de alti romani(olteni cum le spun ei)care au veni aici(în Sibiu în România) pentru un trai mai bun nu ca să va ocupe parcările sunt tot oameni în buletinul cărora scrie tot roman ca și la voi nu oltean sau altceva ar trebui să ne ocupăm de cu totul altceva.
    ..

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    D

    Oamenii din alte judete contribuie la dezvoltarea economica a orasului si bineinteles la sustinerea sistemului de pensii actual, pentru pensionarii care in lipsa de ocupatie numara masinile care nu au numar de sb

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pandea Dan

    E simplu, locurile de parcare sa fie contra cost cu licitatie pe un an, platesti parchezi langa geam, nu pletesti te duci unde gaseti loc.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    glykos

    Ex Viena : 1. pt a desfasura o activitate legala ( studiu sau mumca ) este obligatorie rezidenta ( un fel de ” flotant “) .2.odata rezident , posesorul autoturismului arr trei luni pt a – și înmatricula si plati impozitul in localitatea derezidenta . Totul rapid , eficient NEDISCRIMINATORIU

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    glykos

    Obs : un exercițiu democratic la care ne – a imvitat Primăria prin EXECUTIVUL său : primar , viceprimari . Deciziile aparțin ( formal, legal ) DELIBERATIVULUI – consilierilor locali . Cine i a vazut ? Ce rol mai au ei ? Exclusiv figurativ .
    Soluția : alegeri locale uninominale (circumscripții electorale locale prin care fiecare cartier / vecinatate / își trimite propriul reprezentant in CL ; partidele iși pot căuta im localitați cetateni reprzentativi , nu figuranți ai altor intetese .

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @mitica

    Cine are un dram de minte si se respecta, nu se duce sa se intalneasca cu sasoaica in campanie electorala. Cat de prost trebuie sa fi sa-i faci jocul hotilor din Primarie? Cat despre micimanu Vice Popa…Doamne fereste…

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cosmina

    Nu mi se pare normal sa ne discreditam oamenii, toti traim in Romania, cei care au scris articolul acesta si altele despre olteni, ar trebui trasi la raspundere. Nu mi se pare normal ce se intampla! Tu, cel care ai sris articolul, nu ai frati, rude plecate in alta parte la studii, sunteti toti in Sibiu? Rusine ca este permis asa ceva!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cocosb

    Cred ca nu trebuie bagati toti sibieni in aceasi oala . Doua povesti legat de locurile de parcare ,fiind sibian si masina cu nr. de SB. Prima merg in vizita la un prieten care locuia in zona Milea , era un singur loc de parcare liber , (pe care pe gadul verde un nr. pun masina , ma dau jos si apare ” stapanul locului de pe vremea lui Herman” ,ca sa imi mut masina ca e locul lui ca daca nu imi blocheaza masina , ca el e propietar etc. Ii spun senin ca primaria Sibiu nu face rezervari pentru locuri si daca isi pune masina sa o blocheze sun la tursib sa ii ridice masina ( aflu ca era seful scari dar nu a blocat masina).A doua chirias fiind la blocul Y 2 zona rahovei , nu aveam probleme toti propietari parcau ,in functie de locul care il gaseai liber si nu comenta nimeni. PS cei care cred ca daca au apartament si in fata blocului loc de parcare sa se uite pe titlul de propietate nu cred ca e mentionat locul de parcare doar apartamentul. Asa ca poate parca oricine are treaba in zona si masina si din Togo!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ...

      Asa este dar ce ai zice de urmatoarea situatie reala: esti sibian, proprietar, si ca mai peste tot in orasul asta “bine facut” sunt locuri de parcare mai mult nu. Oamenii se descurca asa cum ai zis, fara sa se calce pe bataturi. Dar apar niste personaje (3 sa zicem) noi care se muta intr-un apartament din alta scara/bloc si fiecare detine cel putin o masina. Evident ca masinile excedentare trebuie priponite pe termen lung undeva. Ce-ai zice daca ei le-ar priponi la tine la scara/bloc pentru ca la ei nu mai e loc. E fain, mai ales ca masinile alea se mai misca de acolo cine stie cand. Cum ti-ar place sa vii zilnic si sa nu poti sa apropii masina de scara ta sa descarci bagajele si sa vii cu copii prin ploaie cine stie de unde, doar pentru ca cineva a ales sa vina cu tot parcul auto la voi in parcare. Si culmea nici nu plateste taxe in Sibiu pe masinile alea…

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        cocosb

        Cumparati parcare , cu indivizi ca tine nu putem sa avansam ca tara . PS 1 Si cei care stau in chirie platesc taxe ( impozitul pe salariu lucreaza doar in sibiu ) 2 Primaria nu face rezervari prt locuri nici tu nu platesti nici un impozit , pe cand eu da ptr ca il am trecut in actul de proprietate si sa stii ca am si eu de mers 30 m “daca ploua am umbrela in masina ”
        te crezi superior dar nu esti!

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          ...

          Si nu inteleg de ce consideri ca ma consider superior. Poate ca asa simti tu, nu stiu dar eu nu incercam sa iti fiu superior. De mers 10-30 de metri toti mergem. Problema e cand trebuie sa mergi mult mai mult si sa faci mai multe drumuri. Dar se pare ca imi va fi greu sa iti explic… Cat despre impozite neplatite in Sibiu, daca rationai putin poate intelegeai ca cineva care are masina inmatriculata in Sibiu isi plateste impozitul in Sibiu si ceilalti in alte parti. Sper ca e mai clar acum..

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Splendid

    Dl. Traian Deleanu, daca reprezentantii primariei nu au indraznit sa apostrofeze pe dl. cu apucaturi xenofobe ca nu-i frumos ce zice si ce face ca vorba aceea da urat in fata electoratului, dvs. ca si reprezentant al presei nu ar trebui sa publicati astfel de articole (ma refer strict la pasajul cu “oltenii”) si sa nu promovati aceasta mentalitate xenofoba, comunista a unor concitadini. Eu sa fi fost in locul dvs. nici macar nu ma oboseam sa trec in articol ineptia cu “oltenii” pt. ca nu va face cinste ca si jurnalist si instiga si promoveaza o atitudine ostila! Este deja al 2 lea articol cu tenta xenofoba dupa cel al dl. Stefan Dobre care apare in TS. Dimineata cand va treziti cred ca sunteti foarte mandri de dvs ca sunteti mari jurnalisti pt ceea ce promovati. Pe aceasta cale invit toti oamenii, indiferent de zona de provenienta, care au ceva minte sa nu va mai citeasca mizeriile!

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    eu

    acum…cu toata sinceritatea …nu cred ca cineva normal la cap ar avea ceva impotriva celor din vl sau de nu stiu unde atata timp cat ei ar veni cu un bagaj de bun simt si cu alte obiceiuri care sa le faca cinste …dar din pacate in marea lor majoritate sunt niste oameni care au venit rupti in cur de foame si cu o aroganta si o nesimtire care nu poate decat sa ne faca sila ! nu am sa-i bag pe toti in aceeasi oala dar procentual vorbind…nu…va rog sa nu incercati sa ma contraziceti …ai cunosc nu bine ci foarte bine ! din pacate sunt inconjurat de asemenea specimene la job …cate-va sute …si inca ceva : grav este ca si tinerii din sb se “contamineaza” de oltenismul acesta !

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    glykos

    Ce preferați , un oraș im care vin sau unul parasit de locuitori ? De ” băștinași ” depinde cum integrăm nouveniții .
    P.s. : unde vi s – au născut bunicii / străbunicii , sibienilor ?

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Patrunjelul Mafiot

      Vous aimez chèvre … attention à ceux qui préconisent des droits des animaux. Bien sûr, la chèvre vous aime … zoofil mic sau mica ce esti :))))))

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Patrunjelul Mafiot

      nu esti cu nimic mai bun decat imbecilii care comanteaza ca vin oltenii la Sibiu…la fel de cretinel si retardat ca si ei pt ca gandesti la fel ca ei… Vai de capul tau de Clujan…pun pariu ca tu l-ai votat pe piticul porno Boc.

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Odin

    Fratilor, antipatia fata de olteni in Sibiu si in general in Ardeal este veche si are la baza lipsa crasa de educatie si de bun simt a acestora. Nu vreau sa spun ca ardelenii sunt perfecti, dar orasul este efectiv infestat de olteni pe doua planuri: in primul rand oltenii cu scoala, carieristi, care s-au cocotat in toate functiile de conducere importante din oras si nu numai, iar in al doilea rand pustanii cu BMW-uri vechi de 25 de ani si cu blugii rupti si soiosi, care agreseaza pe toate planurile, nu are rost sa enumeram. Nu vad o rezolvare rapida a problemei, probabil singura solutie este civilizarea oltenilor, dar asta cere timp.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Patrunjelul Mafiot

    Sunt sigur ca a disparut din gresala comentariul despre viceprimarul Virgil Popa in care spuneam ca a venit la intalnirea asta imbracat ca de club si ca este unul din cei implicati in toate afacerile necurate din primaria Sibiu?
    Interesant….

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Patrunjelul Mafiot

        da aveti dreptate…scure pt limbaj…sunt personaje care nu merita mai mult si e o gresala sa cobori la nivelul lor dar se mai intampla ca greata sa fie mult prea mare.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        LaFlemme

        Ma bucur ca mai cititi comentariile. Interesant ar fi un sistem de “like/dislike” pentru a se putea crea un filtru. E destul de trist cand comentarii ca ale domnului zambaret “:))” inca sunt acceptate pe acest site.

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ardelean Rãzvan

    Doar atât am de spus:ocupați-vã de infrastructurã(gândițile înainte sã le faceți,de “aruncat”asfaltu și tras linii e ușor…și atenție cã strada 9 mai e un pericol…cad bucãți din case,destul de grele…ocupațivã pânã nu fac victime…numa centru aratã bine,împrejur Sibiul e…rãu…nu de alta dar e un oraș “vãzut bine”

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cetateanul

    In strainatate am vazut acele parcari rezervate- marcate pe un sens de drum, intre anumite ore, NUMAI ptr. riverani- locuitorii din zona. De ex. sunt 10 locuri de parcare marcate, se specifica orele intre care sunt locuri rezervate si e afisata o lista cu niste numere, zece ca si nr. de locuri, numere ale taloanelor de permis eliberate. Ca parcheaza proprietarul din zona sau chiriasul sau, nu conteaza atata vreme cat are talonul la vedere. Cred ca e civilizat asa. Persoana care mi-a dat explicatii, proprietar deci riveran, mi-a spus ca in acea localitate, nu erau supra taxati ptr. rezervarea acelui loc de parcare dar avea obligatia sa intretina gardul verde, curete zapada de pe o anumita zona( unde locuia), etc. Cu alte cuvinte, se poate si civilizat!
    Vointa sa fie!

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Odin

    Concitadinilor, mi-a venit subit o idee. Pentru ca masinile de VL, OT sau DJ sa nu ne mai ocupe locurile de parcare, haideti sa nu mai inchiriem locuintele oltenilor! De acord, facem front comun?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Patrunjelul Mafiot

      Superba idee…sa vedem atunci daca mai comenteaza cineva aiurea…cum ar fi sa se vaite Clujeni ca le ocupa locurile de parcare cei ce vin sa lucreze sau sa invete la Cluj…sau la Bucuresti sau la Timisoara…nu mai dati dovada de prostie pt ca e pacat …e pacat pt Sibiu.

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gigi

    Surprinzatoare atitudinea locuitorilor unui cartier in care ardelenii sunt minoritari. Dupa ce au trait 40 de ani in Sibiu, printre olteni, se pare ca unii uita de unde au venit. Si oricum, nu prea ai dreptul moral sa te iei de cineva care plateste chirie cat o pensie, pt un apartament pe care tu l-ai primit aproape pe nimic de la intreprindere
    Si eu astept taxarea locurilor de parcare si inevitabil se va ajunge la asta, candva dupa campaniile electorale. Poate atunci or sa dispara ‘camioanele’ de firma si masinile abandonate de printre blocuri

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  28. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  29. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ovidiu

    Sunt sibian si imi e rusine cu multi de mai sus. Cand un prieten imi spunea ca sibienii sunt niste idioti mandri, ajungeam la contre si ii spuneam ca ii pe dos. Uite ca are dreptate.
    Oltenii si moldovenii sunt veniti aici sa ocupe locurile de munca, altfel ramase goale pentru ca sibienii prea mandri ca sa invete o meserie buna. Oltenii si moldovenii iau mii de lei de la multinationalele venite la Sibiu, platesc chirii, impozite, etc. Foarte multi activeaza in zona IT, foarte bine platita. Fraierilor!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Monkey business

      :))) Da’ cu aia ce ”muncesc” la negru, peste jumate din ei, fraierilor, ce mai facem?

      O sa initiez o petitie online pentru tatuarea pe brat a oltenilor veniti aici, cu posibilitate scanare, asa vor munci toti legal :)

  30. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  31. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Georgiana

    Nu am nimic cu oltenii, atat timp cat respecta spatiile de parcare ale cetatenilor stabili. Au venit aici sa invete, nu sa se plimbe cu masina. Daca taticul si mamica i-a luat Porsche Cayenne, C-Klasse sau 730, sa si le tina acasa la parinti sau sa-si ia DOAR o masina, nu pe toate.
    In blocul din fata blocului meu stau 3 tineri care pana acum au o flota de 9 masini, dar in fiecare zi apare cate una noua. Logic ca au ocupat toate locurile de parcare ale locatarilor din zona, si putin le pasa. Apai sa va mai arat si poze cum le parcheaza in mijlocul drumului n-are sens. Puteti vedea asta singuri in Turnisor, pe Aleea Iasomiei.
    Daca e student si se plange ca n-are bani si nu vrea sa plateasca taxe, plus ca nu semneaza un contract de inchiriere pt impozit, atunci sa-si lase masina acasa ca e scumpa de intretinut.

  32. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cetateanul Neturmentat

    Atit din intrebari cit si din raspunsuri e clar ca nici cetatenii dar nici administratorii nu au habar cu ce se maninca ”dezvoltarea durabila”.In PUG se gasesc(sau ar trebui sa se gaseasca)toate elementele ”dezvoltarii durabile” pentru simplul motiv ca asta-i rolul lui.Din pacate se dau carute de bani pe studii(PUG-ul n-a fost de loc ieftin) dar scopul lor nu e atins pentru ca NIMENI NU LE CITESTE!!!Se achita factura,se bifeaza actiunea si se arhiveaza!!!!

  33. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    tausan ioan

    daca primaria ar avea interes ar pune taxa pe locul de parcare ,nu una modica sa vedem cati dintre locatari doresc inchirerea locului .sa zic ca parere personala 200 lei ,avand si eu masina ma confrunt cu aceasta problema nu foarte des.t

  34. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    nicolae

    Eu cred inainte de a ne lua de oltenii care ocupa parcarile mai bine am demola garduletele sau asa zise gardulete din fata blocurilor de o hidosenie infioratoare,In cartierele vechi de blocuri zici ca sunt competitii cu premii pentru confectionarea celui mai mare sau celui mai colorat gardulet. Aici intradevar sa vede influenta olteneasca si de asemenea calitatea presedintilor de asociatii si a colaboratorilor care majoritatea sunt venetici sau cu virste inaintate care se mindresc cu asemenea opere arhitecturale pe cere le incurajeaza. Sper ca generatia tinara sa nu mai costruiasca asemene hidosenii in jurul blocurilor in care vor locuii.

  35. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  36. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Locuitori Sibiu: 1920 – 32.748 locuitori, 8.553 romani, 4.291 maghiari si 18.218 de sasi.
    2011 – 147.245 locuitori, 139.998 romani, 2.169 maghiari si 1.561 de sasi.
    Socotim deci: 139998 – 8553 = peste 131443 de olteni veniti dupa unire.
    Asa ca nu fiti rai, toti sunteti venetici. Minoritatile, de altfel, le spun romanilor vlahi sau bloch.
    Originari din Valahia, deci.

  37. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ionescu ciprian

    @EU AI DREPTATE “EU” NICI EU N AM NIMIC CU OLTENII TREBE SI EI SA TRAIASCA UNDEVA LA CE SARACIE LUCIE E LA EI LA VALCEA DAR MAJORITATEA SUNT FOARTE INCREZUTI SI VIN AICI SA NE DEA NOUA LECTII…SI EI SUNT ROMÂNI SI TREBE SA I ACCEPTAM ASA CUM SUNT.STIU PREA PUTINI OLTENI CU BUNUL SIMT SI CREDETI MA CUNOSC DESTUL DE MULTI…CIPI.

  38. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vasile

    Dar pina acum ce a așteptat? Se apropie alegerile și vrea capital electoral? De ce nu își ia cismele de cauciuc și să vină în cartierele periferice unde sunt străzi de pămînt să stea de vorbă cu oameni?
    Exemplu in Gusterita, Strada Vaii e un Noroi de poti inota, nici macar o Masina de Balastru nu sa pus. Instalatile de apa si de Gaz sunt asa de vechi de nici cei de la Gaz sau Apa nu mai stiu cand sau schinbat.

    Gusterita a fost lasata in urma, cred ca nu se mai face ceva , doar dupa 2023, cand se termina canpania lor.

  39. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Este un domn mai sus care se leaga de caini ca fac treaba mare . Dar am o intrebare pentru asa zisi domni .De ce va faceti voi treburile in iarba sau in ghene de gunoi ?
    Nu aveti wc acasa ?

Lasă un răspuns către baba Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact