X
Muzeul Franz Binder 2

Dezbatere publică la Muzeul Astra pe tema clădirilor de patrimoniu

Complexul Muzeal Naţional ASTRA alături de federaţia Transylvanet – federaţia pentru patrimoniul transilvănean, organizează o dezbatere publică pe tema „Cum putem încuraja proprietarii conştiincioşi de clădiri de patrimoniu şi descuraja delăsarea şi nepăsarea? Care este raportul optim dintre stimulente si amenzi?”, în cadrul proiectului „TransylvaNET – Consolidarea societăţii civile pentru dezvoltare prin promovarea patrimoniului”.

Dezbaterea publică va reuni locuitori şi factori locali (autorităţi, instituţii de cultură, ONG-uri, GAL-uri), iar accentul se va pune pe încurajarea luării de atitudine a comunităţilor în ceea ce priveşte stimulentele şi amenzile pentru proprietarii de clădiri de patrimoniu.

La eveniment sunt așteptate autorităţile locale, oameni de afaceri, persoane importante din Sighişoara şi cetăţeni care vor prezenta în scris şi verbal, conform regulamentului audierii publice, propuneri privind stimulente şi amenzi pentru proprietarii de clădiri monumente istorice. Ulterior evenimentului, depoziţiile scrise colectate de la cei care vor participa la audierea publică vor fi evaluate de o echipă de experţi, care va formula un Raport sinteza şi în maxim două săptămâni de la dezbaterea publică acest raport va fi trimis către participanţi şi către presa.

Federaţia Transylvanet va formula un set de propuneri legislative care să vină în sprijinul proprietarilor de clădiri de patrimoniu, iar aceste propuneri se vor baza pe argumentele şi concluziile prezentate de cetăţeni şi de autorităţile locale în cadrul dezbaterilor publice, care se vor organiza în 3 oraşe din Transilvania: Sibiu, Braşov şi Sighişoara.

Regulamentul, cererea de înscrierea la eveniment, întrebările audierii publice, chemarea la acţiune precum şi alte documente necesare pot fi găsite pe website-ul www.transylvanet.org/campanii-si-initiative/audieri-publice/

Dezbaterea va avea loc pe 15 februarie 2016, orele: 14:00, la Sala studio, Piaţa Mică nr. 11, sediul Muzeul ASTRA din Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact