Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Bâlci în Piața Mare: șorici, șosete, cruci, zacuscă, perne, lumânări...

Bâlci în Piața Mare: șorici, șosete, cruci, zacuscă, perne, lumânări...

Piața Mare este zilele acestea locul în care producători și meșteri artizani din țară au venit să-și prezinte produsele. De azi și până duminică, sibienii vor putea gusta așa cum cere tradiția afumături, brânzeturi și cașcaval, dulceață, siropuri și zacuscă, miere, plăcinte și prăjituri tradiționale.

Pentru că știe că reclama e sufletul comerțului, un producător din Bacău nu se sfiește să își laude produsele și spune despre acestea că sunt cele mai bune din Europa.

„Am zacuscă din ciuperci de pădure, salate, sosuri, dulceață, o mulțime de bunătățuri. Rețetele sunt din bătrâni, iar singurul secret e că toate se fac pe foc de lemne și totul se face manual. Eu am zacusca cea mai bună și va fi vândută și pe Marte. Îmi place să fac reclamă, vor fi comenzi și de pe Marte la un moment dat”, ne spune râzând producătorul băcăuan.

DSC_7171 (Copy)

Singurul lucru de care se plânge producătorul e că sibienii nu sunt obișnuiți să guste din produse.

„Sunt foarte curioși sibienii, dar lor nu le place să guste și asta e un lucru rău, dacă nu guști de unde știi că îți place sau nu?”

DSC_7180 (Copy)

Zacusca e cel mai mult prezentă pe mesele producătorilor, iar doamna Maria din Caraș Severin ne-o recomandă pe cea de ghebe.

„Ghebele sunt niște ciuperci maro, acestea sunt cele mai bune și mai consistente. Pe asta o recomand tuturor”. Prețul unui borcan de zacuscă este între 10-20 de lei, în funcție de sortiment.

DSC_7188 (Copy)

Standurile vizitate cel mai mult de sibieni au fost cele în care producătorii au venit cu șorici, carne de porc și brânzeturi. Cine are poftă de șorici, trebuie să știe că un kilogram costă 40 de lei, iar cârnații 30-35 de lei. Pentru cei care poftesc la ceva dulce, pot să aleagă dintr-o mulțime de sortimente, numite prăjituri domnești.

Ciocolată de casă, salam de biscuiți, dar și găluștele cu prune sunt doar câteva dintre dulciurile producătorilor. Un kilogram de tiramisu sau prăjitură cu ciocolată costă 55 de lei.

DSC_7186 (Copy)

Printre producători, regăsim și meșteri artizani care au venit să-și expună bijuteriile hand-made, cruci sculptate din lemn si pictate, lumânări parfumate, dar și pături, perne și ciorapi din lână.

Prețul acestora nu este unul chiar mic, o pătură costând 250 de lei, iar o cruce sculptată manual 70 de lei. Nu lipsesc din acest târg nici ustensile din lemn pentru bucătărie, jocuri de șah, căni, dar și jucării pentru cei mici. DSC_7161 (Copy) DSC_7197 (Copy) DSC_7200 (Copy) DSC_7198 (Copy) DSC_7183 (Copy)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

pofticiosul

Acum 8 ani

Am vazut la mesterii artizani din piata niste produse chiar frumoase! Chiar daca domnul cu ciupercile nu crede, eu am gustat (si am cumparat) niste carnati deliciosi! Recomand!
Raspunde

Marie Mitea

Acum 8 ani

Ca de fiecare data, cu buna stiinta a organizatorilor, 70-80% din produse sunt cumparate din Metro sau alte Hipermaketuri. Rusine Primaria Sibiu ca, COFINANTATI asa ceva. Au fost filmate produsele in magazine si au fost deasemenea filmate, aceleasi produse, in Piata Mare, unde erau si cu 100% mai scumpe. Sunt niste indivizi care numai cu asta se ocupa, cumpara din Hipermaket si vinde in balci ca si producator. ALO POLITIA, majoritatea fac asta in asa numitele "targuri traditionale"...
Raspunde

mutu de la manutanță

Acum 8 ani

Aceeași poveste ca la Târgul de Crăciun, la cel de Florii sau la cel bilunar din Galeria Carrefour... Să umfle banii sibienilor... O bucată de ciocolată de casă 5 lei!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus