X
buletin de vot stampila alegeri sectie votare (Copy)

În Sibiu, PSD rămâne singur. ALDE și UNPR vor separat

Alianțele ALDE-PSD și UNPR – PSD semnate la nivel central n-au avut ecou în județul Sibiu. Liderii celor două organizații spun că așteaptă o colaborare cu social-democrații doar după alegeri.

Alianța ALDE-PSD pentru alegerile locale, semnată săptămâna trecută la nivel național, este ignorată de sibieni. Reprezentanții Alianței Liberalilor și Democraților spun că vor avea proprii candidați la alegerile locale. La fel, și reprezentanții UNPR, care au semnat și ei un protocol cu social-democrații, la nivel național. ”Noi ne-am propus un 15-18%, să nu ne confundăm cu ceilalți, cu PSD-ul. Nu zic că ei ar fi, la procente, mai jos ca noi, poate ei au procente mult mai mari, sunt bine pregătiți, structurați, în teritoriu… Dar nu ne lăsăm nici noi. După alegeri, efectiv, ne vom așeza la masă și atunci vom stabili clar anumite protocoale, anumite majorități, în urma reușitelor. Nu putem să vorbim dinainte și noi nici n-am început campania electorală”, spune copreședintele ALDE Sibiu, Constantin Sofrone.

Și membrii Uniunii Naționale pentru Progresul României își doresc să aibă consilieri proprii după alegerile locale și nu să participe la scrutin pe liste comune. Protocolul își are utilitatea mai degrabă după alegeri, consideră și aceștia. ”UNPR Sibiu va candida la alegerile locale pe liste proprii. Sperăm să obținem rezultate cât mai bune, ținta fiind de 8 – 10 la sută”, a declarat  Virgil Orlandea, președintele UNPR Sibiu. Se vrea totuși o campanie ”prietenoasă”, alături de social-democrați. ”E vorba de un protocol care statuează, în primul rând, că vom face o campanie absolut civilizată, nu vom ataca, nu ne vom ataca între noi, iar punctul numărul doi al înțelegerii se referă la alianțele post-electorale”, susține prim-vicepreședintele UNPR Sibiu, Florin Staicu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact