Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Nouă sibience renunță la rochia de mireasă și donează banii pentru construirea unui loc de joacă

Nouă sibience renunță la rochia de mireasă și donează banii pentru construirea unui loc de joacă

În loc să își vândă rochiile de mireasă după nuntă, nouă sibience s-au decis să le doneze Asociației Job în Sibiu, care la rândul său să le vândă, iar cu banii obținuți să facă viața mai frumoasă unor copii din Zlagna.

”Asociație non profit vinde nouă rochii de mireasă (întregul lot) cu scopul de a amenaja un loc de joacă pentru copiii unei școli din mediul rural (județul Sibiu). Rochiile au fost donate, purtate o singură dată, curățate și sunt în stare foarte bună. Mărimile sunt ajustabile, avem poze pentru fiecare rochie în parte. Pentru orice informații suplimentare vă rugăm sunați”, se arată în anunțul postat de asociație pe olx.ro.

Anunțul a fost postat din 15 februarie, dar încă nu s-a vândut nicio rochie, însă membrii asociației spun că sunt încrezători că rochiile o să fie cumpărate de alte viitoare mirese.

93122592_3_644x461_vindem-noua-rochii-de-mireasa-in-scop-caritabil-rochii-de-mireasa

”Rochiile sunt donate de fete are nu au vrut să le vândă,  ci au vrut să ajute și au decis să le doneze pentru a face o faptă bună cu banii obținuți de noi din vânzarea lor. Noi vrem să obținem pe ele 5.000 lei ca să putem începe lucrul la locul de joacă. Locul este necesar pentru școala din Zlagna, o localitate mică de lângă Mediaș unde învață niște copii minunați, pe care noi am mai încercat să îi ajutăm în trecut, cu donații, i-am adus să viziteze Târgul de Crăciun și acum vrem, cu ajutorul sibienilor mărinimoși, să le construim un loc de joacă”, povestește Bianca Staicu, reprezentanta asociației sibiene.

Reprezentanții asociației spun că rochiile sunt într-o stare impecabilă, iar una dintre ele a costat peste 1.000 de euro și este împodobită cu pietre Swarovski.

”O să mergem în curtea școlii cu un specialist care o să ne spună care ar fi suma necesară pentru construcție, de ce aparate este nevoie, o să ne sfătuim cu directoarea școlii și cei 5.000 de lei, pe care sperăm să îi obținem din vânzarea celor nouă rochii, sunt pentru demararea construcției. Rochiile sunt foarte frumoase, una de exemplu a fost cumpărată de doamna care a donat-o cu 1.200 de euro și are pe ea pietre Swarovski. Îi rugăm pe cei care vor să ajute să cumpere rochiile sau dacă pot face o donație le suntem mai mult decât recunoscători”, mai spune Bianca Staicu.

Cei interesați de rochii sau care vor să contribuie la strângerea de fonduri pentru locul de joacă de la școala din Zlagna, pot suna la numărul de telefon 0758 723 052.

93122592_2_644x461_vindem-noua-rochii-de-mireasa-in-scop-caritabil-fotografii

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

4 comentarii

Gufi

Acum 8 ani

Stimată Doamnă Nițu, nu există localitatea Zlatna în județul Sibiu. Satul se cheamă Zlagna!
Raspunde

XT

Acum 8 ani

Geografia loveste din nou! Totusi, poate ar fi frumos sa aruncati o privire pe harta inainte de a publica articolele!
Raspunde

Goguță

Acum 8 ani

Vor să obțină 5000 de lei vânzând nouă rochii, dintre care una singură a costat peste 5000 de lei? Nu-i nimic putred aici?
Raspunde

Gufi

Acum 8 ani

Da da, peste tot trebuie să fie ceva putred, de data asta conspirația rochiilor de mireasă. La un astfel de obiect vestimentar, cu o puternică încărcătură simbolică, nu te poți aștepta să-l vinzi cu mai mult de 30-40% din valoarea inițială.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus