Primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, a vorbit astăzi la Turnul Sfatului TV despre întâlnirile pe care le-a avut cu cetățenii, despre ziua când vom scăpa de străzile de pământ și despre viitorul Sibiului, așa cum dânsa îl vede.
Primarul spune că din cauza unei omisiuni nedepistate la timp, nu vom avea în această vară un nou centru comercial, în centrul Sibiului. Locația: zona din spatele Teatrului Național ”Radu Stanca”. Mai precis, e vorba de lipsa unui aviz pe care direcția de urbanism nu l-a anticipat din timp. ”Era o intenție pe care eu personal am considerat-o viabilă. Era vorba de o zonă comercială provizorie, formată din căsuțe atractive din lemn, cu terase. Era o soluție provizorie de doi, trei, patru ani, până începeam noi cu proiectul pentru noul centru de conferințe și spectacole. Ei aveau un proiect de construcție pentru un centrul comercial, dar au stopat proiectul ca să meargă mână în mână cu proiectul nostru, să nu intrăm în discordanță, și ca estetică, și ca urbanistică. După un timp s-a constat, din păcate nu de la bun început, că le trebuie PUZ CP, acel aviz de zonă istorică, deși sunt construcții provizorii. Îmi pare rău că nu s-a constatat de la început, pentru că s-au pierdut câteva luni bune și am fi putut avea asta încă din vara aceasta. Nu știu dacă vor continuarea acestui plan. E de dorit. E în regulă când un investitor vrea să se pună în ordine cu administrația”, a declarat Astrid Fodor.
În bugetul din acest an s-au prevăzut bani pentru un Plan Urbanistic Zonal pentru zona Teatrului ”Radu Stanca” în care ar urma să se construiască un Centru de conferințe și spectacole. Acest plan nu a fost realizat în 2015, deoarece reprezentanții Ministerului Culturii au mai solicitat un studiu de trafic în zonă. Ulterior adoptării acestui PUZ, pentru clădirea Centrului de conferințe și spectacole ar urma organizat un concurs. ”Am alocat bani pentru un concurs de soluții pentru Centrul de conferințe și spectacole”, declara la începutul acestui an, Astrid Fodor.
Întreaga emisiune TSTV o puteți viziona aici:
https://youtu.be/4ILvgGL-glAAbonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Astrid Fodor , Plan Urbanistic Zonal , Turnul Sfatului , centru comercial din Bagdad , Radu Stanca , Primăriei Sibiu , urbanism , Pentru Sibiu , Teatrului Național , Ministerului Culturii
Vizualizari: 6464
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Adrian
Acum 11 ore
Loijhbloijh
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Pastor marginas
Acum 11 ore
Emil