Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Regele Mihai este grav bolnav. Principesa Margareta preia atribuțiile Casei Regale

Regele Mihai este grav bolnav. Principesa Margareta preia atribuțiile Casei Regale

Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.

Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: “carcinomepidermoid metastazant”şi “leucemie cronică”.

Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere.

Regele Mihai I a decis să transmită următorul mesaj:

În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern.

Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice.

Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

Camelian Propinatiu

Acum 8 ani

Te apuca greaţa de cât monarhism duios s-a ivit din senin la noi in respublikă dupa ce de 26 de ani mai tot amorul fu dirijat spre intangibilul Iliescu. Revenirea la monarhie e posibila chiar in postromânism, desigur dupa ce vom aloca recuperator 7% din pib la edu-cultura, pt a forma o intelectualitate functionala. Daca RO, inca din 26 aprilie 1992 de Sfintele Pasti, intra sub Iliescu in FAMILIA monarhiilor europene, atunci ieseam din izolarea diplomatica, evitam postromânismul, scapam de obscenitatea publica, imbuibatii ar fi ajuns de 7 ori mai bogati si n-ar mai fi fost cocalari, ci filantropi, iar poporul ar fi dus-o si el, saracul, de 2-3 ori mai bine! Disparea mai ales sentimentul-riscul de Ţară a Nimanui.
Raspunde

glykos - un liberal republican

Acum 8 ani

E oportun pentru cuplul Iohannis - Cioloș să promoveze 1. 10 Mai - Sarbatoare Națională 2. Revenirea la stema " incoronată " - asemeni TUTUROR statelor ex - comuniste . 3.Asimilarea Imnului Regal drept imn patriotic . O buna ocazie - 150 de ani de la 10 mai 1866 - de a ne recomcilia cu istoria . 4. Politic , traiasca " res publica " și istoria monarhiei !
Raspunde

geo

Acum 8 ani

Dacă monarhia ar fi fost prezentă în România acum 25 de ani, alta ar fi fost situația noastră.
Raspunde

geo

Acum 8 ani

Dacă monarhia ar fi fost prezentă în România acum 25 de ani, alta ar fi fost situația noastră.
Raspunde

joseph

Acum 8 ani

Mai glykos alias alzara,mai scuteste-ma cu monarhia...e deja prea tarziu pt ea ,trebuia implementata in Romanica imediat dupa revolutie...acum e istorie demodata!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus