Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Actualizare. Ordinul pentru încetarea mandatului lui Cindrea a fost transmis Consiliului Județean

Actualizare. Ordinul pentru încetarea mandatului lui Cindrea a fost transmis Consiliului Județean

Actualizare 16:30. ”Ordinul prefectului privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, domnul Ioan Cindrea, a fost semnat, prin delegare de atribuţii, de către doamna subprefect Anca Livia Şandru, astăzi, 7 martie 2016”, anunță Instituția Prefectului, printr-un comunicat de presă. Surse oficiale au arătat că tot astăzi, 7 martie, respectivul ordin a fost înregistrat și la Consiliul Județean Sibiu.

Știre inițială. Prefectul demisionar al Sibiului, Ovidiu Sitterli,  este așteptat să semneze astăzi ordinul prin care se constată încetarea înaintea de termen a mandatului lui Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu. Potrivit unui comunicat remis de Instituția Prefectului Sibiu redacției Turnul Sfatului, ordinul respectiv a fost redactat, semnat de subprefectul Anca Șandru și înaintat lui Ovidiu Sitterli. Potrivit unor surse juridice, chiar dacă Ovidiu Sitterli și-a înaintat demisia în cursul săptămânii trecute din funcția de prefect, acesta rămâne pe post până când Guvernul va lua act de demisia sa. ”Referatul Secretarului Judeţului Sibiu cu nr. 2445/01.03.2016 a fost înaintat Instituţiei Prefectului – Judeţul Sibiu şi înregistrat sub nr. 3543/02.03.2016. Urmând circuitul corespondenţei, la data de 04.03.2016, acesta a fost transmis Direcţiei Verificarea Legalităţii, Contencios şi Relaţii Publice. În urma analizării referatului, în conformitate cu prevederile coroborate ale art. 69 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (2) lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, a fost emis proiectul ordinului prefectului privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, domnul Ioan Cindrea. Acesta a fost contrasemnat de către subprefect şi înaintat prefectului, pentru semnare”, se arată într-un comunicat emis de Instituția Prefectului.

Ioan Cindrea a fost condamnat anul trecut, definitiv, la un an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese. Potrivit reglementărilor în vigoare, chiar dacă aplicarea pedepsei privative de libertate este suspendată, mandatul lui Cindrea trebuie încheiat înainte de termen, în urma emiterii unui ordin de prefect care să constate acest lucru. Liberalii sibieni au acuzat, în ultimul timp, că procedurile de emitere a respectivului ordin au fost tergiversate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

alegator

Acum 8 ani

asa de greu pot scapa oamenii de un infractor? astia nu au scrupule. ce sa mai vorbim de o minima rusine?
Raspunde

aceeasi mizerie

Acum 8 ani

banul te dezumanizeaza complet. uitati-va la fetele lor.
Raspunde

cetetan

Acum 8 ani

In poza apar sunt 1 cetatean pensionat de mult care si- a propus sa iasa cu picioarele inainte din CJ, un pensionabil anticipat lovit de diferite boli si un om cu responsabilitati mari. N-are nici o legatura banul ci fetele lor.
Raspunde

Ciobotaru

Acum 8 ani

Sunt sigur ca condamnatul Cindrea se va angaja la OPC Sibiu pe functia de director adjunct, iar sotia va ramane director. La cat de disperati sunt sa ocupe functiii publice nimic nu este imposibil. Dar un lucru este cert, justitia ne-a scapat de Cindrea, tarziu dar mai bine mai tarziu decat niciodata.
Raspunde

Cindrea

Acum 8 ani

I'll be back soon !
Raspunde

ernest

Acum 8 ani

sunt sigur ca prefectul va intra in co. medical sau va spune ca este plecat din tara...:))
Raspunde

Gufi

Acum 8 ani

Tocmai am primit de la nea Cindrea în poștă o scrisorică cu realizările sale mărețe. Vrea să-l realegem. Să râzi de cazi pe spate. Oameni buni, ăsta chiar speră să fie în continuare președinte de Consiliu Județean, vă dați seama cât de departe e nebunia la el?
Raspunde

Nea Marin miliardarul

Acum 8 ani

Cindrea astea sunt înjurăturile si blestemele celor care le-ai promis marea cu sarea inainte de a fi ales. RUSINE CINDREA! AI intrat pe usa din fata glorios si pleci pe usa din spate cu piciorul in fund!
Raspunde

puiu

Acum 8 ani

Cât de otrăvit o fi sufletul unora care fac din răutate principalul lor scop în viață. Sunt cei care nu au realizat în viță lor mizerie decât nemernicii ascunse după paravane politice. Ce preocupări nedemne de aşa pretinşi intelectuali.
Raspunde

hai-hui

Acum 8 ani

Cacatisiurile birocratice de tipul "redactat", "inaintat", "transmis" nu au nici o valorea. Numai isi dau oamenii importanta ca au si facut ceva util... E OK doar daca e "rezolvat".
Raspunde

Steliana

Acum 8 ani

RUSINE CINDREA! Ai plecat numai cu ordin de la prefect, rusine ca nu ti-ai înaintat demisia de onoare din funcție de la rămânerea definitiva. Sa o iei si pe Amalia cu tine si dupa tine. Cum ai dat de Amalia te-ai prostit la cap, nu mai judeci limpede .
Raspunde

Iupyyyy

Acum 8 ani

Am scapat de Cindrea
Raspunde

Gufi

Acum 8 ani

Și Sitterli un zero barat, nici măcar să îndeplinească o formalitate nu a fost în stare. Ce-l ajută că nu a pus el pixu pe demiterea tăctucului Cindrea? Nu-l ajută nimic, îl face un om cu nici o urmă de onoare.
Raspunde

Piqyu

Acum 8 ani

Ok, inteleg frustrarea unora vis-a-vis de Cindrea & Company, dar chiar atatia? Inseamna ca e o problema, pesemne ca omul acesta a deranjat multi cetateni ai urbei noastre... prosti da' multi
Raspunde

John

Acum 8 ani

Sitterli si nelu' cindrea =2 nulitati penale scarboase,sper sa ajunga si a bulau ratatii astia..si sa se ajunga cu anchetele si la Cisnadie ,la hotul camatar analfabet huja care a facut multe blaturi cu cindrea!!!!!!!!!!!!
Raspunde

puiu

Acum 8 ani

Dacă tot vi s-a împlinit visul de ce nu va ocupați și de grădina celorlalți,ca să faceți dovadă de nepărtinire ? Sau nu sunteți neafiliati şi otrăviți la suflet ?
Raspunde

dt1961

Acum 8 ani

@puiu „Sau nu sunteți neafiliati şi otrăviți la suflet ?” Acuma sincer va intreb ati folosit o propozitie codificata? Oare ce ati vrut sa intrebati? Cine sunt otraviti la suflet? Cei neafiliati sau cei afiliati si la ce sa „nu sunteti neafiliati si otraviti la suflet????” No comment!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus