Anul acesta, cei de la Animal Life își propun să amenajeze cabinetului veterinar din adăpost, iar pentru a realiza acest lucru au înscris proiectul la semimaraton. Până în acest moment, adăpostul este alcătuit dintr-o clădire principală în care vor fi cazați cățeii și încă o clădire separată în care urmează să fie amenajat cabinetul veterinar pentru cățeii foarte bolnavi.
„Până acum costurile s-au ridicat la 40.000 de euro, dar estimativ, vom avea nevoie de încă pe atât pentru a finaliza totul, acum suntem undeva la 60% cu lucrările. Cred că adăpostul va ajuta foarte mult comunitatea sibiană, nu va fi doar un adăpost, va fi un centru de adopții și desertizări”, spune Andrea Roseti, președinte Animal Life.
https://youtu.be/YvBOBNod5SAObiectivul principal pentru acest an este acela de a amenaja cabinetul cu staționar în care să fie tratate și cazate atât animalele preluate de Animal Life, cât și cele cu stăpâni care nu își pot permite intervenții veterinare pentru animalele lor. Atingerea obiectivului înseamnă finalizarea amenajării și darea în folosință a spațiului cel târziu în toamna acestui an. „În 2012 am avut 14 alergători și s-a strâns suma de 2.009 lei, în 2013 am avut 42 de alergători și am adunat 11.691 de lei, iar în 2014 au alergat 37 de persoane pentru noi și am reușit să strângem 26.208 lei. În 2015 cred că au fost în jur de 70 de alergători și s-au adunat 24.429 de lei. Nu contează neaparat numărul de alergători, pentru că acesta nu e direct proporțional cu banii care se strâng. Contează foarte mult susținătorii. Eu sper ca în acest an să fie cel puțin atâția câți au fost și anul trecut”, spune Andrea Roseti.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Animal Life , Andrea Roseti
Vizualizari: 1567
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
MB
Acum 5 ore
Claudiu
Acum 5 ore
Liberal autentic
Acum 5 ore
Neli Oproiu
Acum 5 ore
Bobo