Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Paul Philippi: ”Îmi doresc ca Iohannis să producă acea schimbare de mentalitatea statală”

Paul Philippi: ”Îmi doresc ca Iohannis să producă acea schimbare de mentalitatea statală”

Înrolat în armată la doar un an după ce și-a dat examenul de bacalaureat, ținut prizonier de americani pentru 30 de luni, Paul Philippi este unul dintre membrii fondatori al Forumului German din Sibiu și președintele de onoare al acestuia.

La cei 92 de ani ai săi, Paul Philippi își împarte timpul între România și Germania. Acum este președinte de onoare al Forumului German, pe care l-a condus între anii 1992-1998 și povestește că ideea unui forum a pornit de la dorința comunității săsești din Transilvania de a fi reprezentată. „În momentul în care revoluția a trecut, am vrut să construim un forum care să reprezinte minoritatea germană în România ca comunitate. A fost o decizie simplă și realistă, am vrut să ne reprezentăm în această țară în care comunitatea noastră nu era reprezentată de cineva de câteva decenii”.

A trecut prin război în armata Germaniei

Despre viața sa nu povestește cu foarte mare deschidere și spune că războiul și-a lăsat amprenta asupra sa. „În ‘42 am luat bacalaureatul, iar în ‘43 am fost înrolat fără a fi întrebați în armata germană, ceea ce era o nenorocire pentru noi toți. Am trecut prin război cu această armată, iar în ‘45 am fugit din frontul de est la americani, pentru că se știa că a fi prizonier în Uniunea Sovietică era foarte crud, dar a fost dificil și în prizonieratul american, acolo unde am stat 30 de luni. Eu făcusem cerere să fiu înrolat în armata română, nu în cea germană și am încercat să evit trecerea în armata germană și să fiu ostaș român, dar nu s-a putut. Experiența războiului a fost grea pentru mine ca pentru oricare altcineva care a fost pe front atunci și a trăit această luptă și aceste omoruri. A fost o dramă și asta nu am cum să o prezint. A fost o experiență care m-a marcat pentru toată viața”.

Paul Philippi (5) (Copy)

Odată ce a fost eliberat de americani, neputând să se întoarcă în România, s-a întors în Germania, acolo unde a studiat teologia și istoria.

„Am fost în Berlinul de Est pentru a cere repatrierea mea în ‘56, dar nu am primit niciun răspuns și am rămas în Germania. În ‘58 am venit prima dată ca vizitator în România și de atunci în fiecare an m-am întâlnit cu episcopul Muller și l-am rugat pe el să mă cheme în serviciul bisericii noastre. Dar și el mi-a spus atunci că nu poate și că trebuie să am răbdare că mă vor chema. Ani după ani mi-a repetat acest lucru, dar în ‘69 a murit și atunci, noul episcop Klein a rugat la prima sa apariție în guvern să fiu chemat din Germania în România. Am avut noroc că în ‘79 un profesor de la Facultatea de Teologie s-a pensionat și atunci a reușit să mă cheme pe mine ca profesor oaspete aici”, povestește Paul Philippi.
 Cum vede scena politică din Sibiu

2016 este an electoral, iar Paul Philippi este convins că cei care vor candida atât pentru Primăria Sibiu, cât și pentru Consiliul Județean din partea Forumului sunt oameni de calitate și care vor reuși să obțină rezultate bune. „Nu e nimic sigur în alegeri, totul depinde de renumele acestui forum. Noi suntem mulțumiți că populația majoritară a recunoscut rolul nostru în cadrul Sibiului și, a ales chiar și primarul din cercul nostru, dar care acum «ne-a scăpat» la București, din păcate. Ca primar și-a câștigat un renume printr-o administrație cât mai corectă și sper că va câștiga acest renume și ca președinte. Eu aș fi preferat să fie în continuare primar, dar și ca președinte mi se pare că își joacă rolul destul de bine și de corect până acum, dar vom vedea pe parcurs cum va mai fi. Dacă va avea reușita pe care toți o așteptăm, nu știu daca o va avea. Îmi doresc ca Iohannis să producă acea schimbare de mentalitatea statală pe care toți românii și-au dorit-o, atunci când l-au votat”, spune acesta. Cât despre Astrid Fodor, acesta spune că a fost plăcut surprins de modul în care a preluat conducerea primăriei. „Sper ca doamna Fodor să reușească, ea a făcut o treabă foarte bună, am rămas surprins de energia ei pentru acest mandat de primar interimar. E o femeie cu foarte bune cunoștințe economice și cred că se va descurca în postura de primar al Sibiului”.

Paul Philippi (9) (Copy)

Acesta mai spune că toți oamenii din forum care au fost aleși pentru funcții publice au fost apreciați de sibieni. „Fiecare dintre cei care candidează din partea noastră au șanse bune de a câștiga. Îmi doresc să nu ne pierdem din cantitate și nici din calitate. Cred că până acum calitatea a fost și este atu-ul nostru și nu cantitatea”.

Problema clădirilor vechi

Situația bisericilor vechi și a clădirilor aflate în proprietatea comunității săsești și care se prăbușesc e una gravă, spune Paul Philippi care consideră că toată lumea ar trebui să se implice pentru a le restaura. „Dacă ai un oraș istoric și vrei să-l păstrezi pentru turiști și nu numai, trebuie să investești ceva. Așa merg lucrurile în toată lumea. Aici se investește ce se poate, eu cred că până acum municipalitatea sibiană a folosit banii așa cum trebuie. E adevărat că se prăbușesc clădiri foarte frumoase și e dureros, dar dacă toată comunitatea se simte moștenitoare a acestui oraș, atunci toată lumea ar trebui să întrețină, nu doar comunitatea săsească care reprezintă 1.5%  să susțină tot orașul istoric. Asta e imposibil. Ne mai ajută sașii din afară, dar nu mai putem conta foarte mult pe ei”, afirmă acesta.

foto Silvana Armat

Paul Philippi (2) (Copy) Paul Philippi (8) (Copy) Paul Philippi (13) (Copy) Paul Philippi (6) (Copy) Paul Philippi (1) (Copy)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

8 comentarii

Titisor

Acum 8 ani

Toata lumea zice ca trebuie intinerita clasa politica. Poate trebuie ... imbatranita. Iata, seniorii, parca gandesc mai bine, sunt mai greu coruptibili, se gandesc mai mult la nepoti (viitor). Nu degeaba strabunii nostri aveau sfatul batranilor, in loc de parlament/senat. Felicitari Domnule Paul, multa sanatate !
Raspunde

mihai

Acum 8 ani

Sigur, Iohannis incepe sa produca schimbari incet incet... Da foarte clar de inteles ca trebuie sa ne luam concedii cat mai dese si sa profitam la maxim daca avem delegatii pe banii statului... Domnul Phillipi nu e naiv insa e cumva rupt de realitate
Raspunde

petre

Acum 8 ani

schimbare, schimbare, dar cu ce ajutoare..?Haiducia s-a epuizat odata cu MIron Cozma. Chiar si vremea lui Greuceanu a trecut.Mai raman doua legislaturi.Cam putin fata de 2000 de ani de istorie la gurile Dunarii.
Raspunde

dancp

Acum 8 ani

hei hei i cafea ai pus si putin scnapss? ca vorbesti ca un pilit
Raspunde

geo

Acum 8 ani

Să fim serioși! Ce schimbare ar putea face dl.Johannis! Poate de etichetă! Să apară vitoarele prime doamne la minijup!
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

A fost sau nu ofiter SS ? Totusi, este sigurul ofiter SS roman in viata, asta a recunoscut-o, cautati in presa mai veche...
Raspunde

Asc

Acum 8 ani

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Paul_Philippi O viata cat doua...
Raspunde

hd

Acum 8 ani

A fost soldat ín SS, nu ofiter. In orice caz un om sincer.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus