Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

PSD face politica Facebook. Ai like-uri, ai loc pe liste

PSD face politica Facebook. Ai like-uri, ai loc pe liste

Organizația de tineret a PSD Sibiu scoate la concurs, la propriu, patru locuri pe listele partidului la alegerile locale. Orice sibian, cu vârsta cuprinsă între 23 și 35 de ani, care are un CV, o poză la o ”rezoluție mare” și un plan de mers în campania electorală poate ajunge pe listele social-democraților. Singura condiție: să strângă cele mai multe like-uri. Și să se înscrie în PSD după ce a câștigat un loc pe lite. “Obiectivul unei largi participări a cetăţenilor la procesul decizional este un imperativ al guvernării moderne, urmărit la toate nivelurile şi în toate domeniile. Participarea și implicarea tinerilor au ca rezultat un grad mai mare de eficienţă a acţiunilor şi susţin implementarea unor strategii incluzive de dezvoltare socială. Astfel de practici sunt şi un exerciţiu de învăţare util pentru formarea lor profesională şi civică. De aceea, oferim o șansă pentru doi tineri de a fi desemnați pe listele de candidați pentru postul de consilier la Consiliul Local al Municipiului Sibiu și pe listele de candidați pentru postul de consilier la Consiliului Județean Sibiu”, explică Tiberiu Mitrea, președinte TSD Municipiul Sibiu.

Conform regulamentului ce poate fi găsit aici, înscrierea candidaturii se realizează la adresa de e-mail [email protected]. Se trimite un Curriculum Vitae, o poză la rezoluție mare și un text cu prezentarea ofertei electorale. Desemnarea candidaților pentru posturile de Consilier Județean la Consiliul Județean Sibiu și Consilier Local la Consiliul Local al Municpiului Sibiu se vor decide în baza numărului de Like-uri primite la poza fiecărei persoane înscrise la albumul special creat în cadrul paginii TSD Municipiul Sibiu - https://www.facebook.com/tineriisocialdemocratisibiu. Votul va cuprinde un singur tur și se vor vota toate persoanele înscrise. În baza numărului de Like-uri primite la poza fiecărei persoane înscrise la albumul special creat în cadrul paginii TSD Municipiul Sibiu, primul clasat va fi desemnat candidat pentru pentru postul de Consilier Județean la Consiliul Județean Sibiu și cel de-al doilea clasat va fi desemnat candidat pentru postul de Consilier Municipal la Consiliul Municipiului Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

nicu

Acum 8 ani

Psd in Sibiu nu obtine mai mult de 20%(cam 4 consilieri locali).Nu va avea nici primar,niccei 2 viceprimari,iar in cj cam 9 consilieri judeteni,dar nu va avea nici presedintia cj sibiu si nici cei 2vicepredinti.PSD a sustinut modificarea legii electorale iar organizatia Sibiu pe aceasta lege pierde.
Raspunde

Ioan

Acum 8 ani

Super tare!! Bravo lor!
Raspunde

Culae

Acum 8 ani

Eu votez PSD! Nu pot sa le acord credit liberalilor, minoritarilor si altor aiuriți.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus