Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Sibiancă umilită în centrul Romei. ”E un oraș în Transilvania, dar acolo nu se mai poate trăi”

Sibiancă umilită în centrul Romei. ”E un oraș în Transilvania, dar acolo nu se mai poate trăi”

În urmă cu o săptămână, câteva imagini surprinse înaintea meciului de fotbal dintre Lazio Roma și Sparta Praga au ajuns să apară la posturi de știri din toată lumea după ce suporterii cehi au umilit câțiva cerșetori din centru Romei.

Cotidianul italian "La Repubblica" a descoperit că una dintre femeile pe care au urinat suporterii cehi băuți este româncă, din Sibiu, și că a ajuns să cerșească din disperare.

”Trăim sub un pod la Roma. Vin de la Sibiu, dar acolo nu se mai poate trăi”, a declarat Isabela, pentru sursa citată.
Deşi şi-au dat seama de ceea ce se întâmplă, niciunul dintre trecători nu s-a gândit să mişte un deget. Unii chiar au lăsat să le scape un zâmbet. Înfricoşată, cerşetoarea s-a ridicat şi a plecat.

Femeia Isabela Căldărar, are 45 de ani, este româncă şi trăieşte cu soţul ei, Karol Viktor, sub un pod din oraş. Cotidianul "La Repubblica" a vorbit cu ea.

”Eu stăteam culcată, cu mâinile îndoite, am ridicat privirea şi i-am văzut: unel era în faţa şi unul în spatele meu. Simţeam că picură ceva. Erau beţi, aveau privirea stupidă. Mi-a fost frică, m-am ridicat şi am plecat”, își amintește Isabela.

cerurin2

Iată interviul luat de cotidianul italian cerşetoarei care vine de la Sibiu:

De ce cerşiţi culcată pe pod: de ce tocmai în acea poziţie?

"Fiindcă astfel nu văd ceea ce am în jur. Deseori mă insultă, îşi bat joc de mine. Întinsă, cu capul ascuns, nu văd nimic. Apoi este şi un gest de umilitate".

Acei tineri au urinat pe dvs. tocmai pentru că nu-i vedeaţi.

"Poate da. Sau poate ar fi făcut acelaşi lucru. Mi-a fost frică de ei. Aveau ochii sălbatici, de stupizi chiar. Şi apoi erau complet beţi. Am plecat imediat din acel motiv".

Aproape pare că umilirea e normală.

"Cer de pomană, oamenii mă privesc ciudat. Însă italienii sunt mai amabili decât cei din alte ţări. Sigur, apoi pe aici trec aproape numai turişti. Însă eu trăiesc la Roma şi există diferenţă".

De unde veniţi?

"Vin de la Sibiu, un oraş care se află în Transilvania. Însă acolo nu se mai poate trăi".

Aţi venit aici cu familia dvs.?

"Numai cu soţul meu. Copiii mei au rămas toţi cu mama. Ea are o casă în România".

Dvs. nu aveaţi o casă?

"Nu. La final nu mai aveam nimic. Înainte eram ţărancă, aveam vaci, le mulgeam, le duceam la păscut, făceam brânzeturi, vindeam lapte. Dar apoi s-a terminat totul. Nu mai erau bani, nu mai era nimic. Am pierdut totul".

Unde este soţul dvs.?

"Lucrează acolo jos (indică podul următor, Umberto I)".

Ce face?

"Cerşeşte şi el. Se numeşte Karol Viktor".

Şi la Roma unde trăiţi?

«Trăim sub un pod. Nu avem o casă, avem un refugiu. La Roma Nord".

Ce vârstă au fiii dvs.?

"Cel mai mare are 22 de ani. Fetele au 10, 6 şi 3. Cel mai mic are un an şi o lună. Şi am şi un nepot de şapte ani pe care fiul meu l-a avut la 15 ani (scoate afară fotografia retuşată şi color a unui copil: o ţine ca pe o icoană, o sărută, o repune în buzunar – n.r.)

Aşadar, banii pe care îi câştigaţi pe acest pod îi trimiteţi apoi în România?

"Da. Tot ceea ce pot".

De ce aţi venit tocmai în Italia?

"Am ales-o. Când au deschis frontierele românii s-au precipitat în masă. Mulţi dintre noi fură şi atât. Eu nu (pescuieşte din nou în fusta ei zdrenţuită şi descusută şi arată documentul de identitate – n.r.). Vedeţi? Sunt chiar eu. Eu nu mint şi nu fur. Eu iubesc Italia: nu Franţa, nu vă rog, nu Germania. Ci Italia".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

11 comentarii

B.Utoru

Acum 8 ani

E şi de rău, dar e şi de bine ce minciuni spune ţâgana asta. E de rău că ne face de batjocură prin străinătate, dar e de bine că află islamiştii şi refuză să vină în România.
Raspunde

Unde esti tu Maresale

Acum 8 ani

Cra..Cra.... E bine ca se pisa aia pe capul lor . La noi stau pe ajutoare de la stat (care sunt din banii nostri) sa poata fata zeci de puradei.......Pacat ca nu a mai apucat Maresalul vreo 2 ani de conducere.
Raspunde

M

Acum 8 ani

E simplu sa cerșești.....greu e sa muncești.....iar ...pe bune,in Sibiu ,doar daca nu vrei nu-ți găsești de munca....asa ca ....Ciocu mic....si la munca loaze pline de lene si figuri
Raspunde

@@@

Acum 8 ani

Rasa asta ar castiga orice concurs pentru minciuni si inventii intr-o fraza ! :))) Ce n-a luat tiganca in calcul, e faptul ca declaratiile au ajuns si in tara, aia de dincolo poate musca, noi nu ! ''Înainte eram ţărancă, aveam vaci, le mulgeam, le duceam la păscut, făceam brânzeturi, vindeam lapte.'' Hai serios manca-t-as??? Si esti din Sibiu Municipiu? :))) Ai, rasa voastra de jeguri, va vindeti si mama si copii, numai sa nu lucrati decent ! In locul alora nu faceam pe tine, ci iti trageam un papuc in gura, ca tot stateai cu fata in jos.
Raspunde

hai-hui

Acum 8 ani

Nu sunt rasist sau ceva... Dar eu zic ca daca esti cat de cat serios in Sibiu gasesti un loc de munca.... Chiar si de la "coada vacii" (dupa cum se prezinta) daca esti... O parte din firmele din zona Vest au autobuze/microbuze cu care aduc oamenii de pe sate la lucru... Ei, ca nu sunt salarii mari asta e altceva, dar la tara traind te mai ajuti cu gospodaria... Deci nu, nu are dreptate d-na...
Raspunde

Stalinskaya

Acum 8 ani

CALDARAR...Isabela + Karol Victor...spune destul. ,,Indigeni" rromi-unguri.... In SIBIU nu se poate trai ? Din cersit sigur ca NU, dar din munca SIGUR. Munca insa nu-i facuta pentru neamul lor, ci pentru alte natii ! Rromii se ,,multumesc" cu cersitul, ca iasa mai mult decit din munca.
Raspunde

Doom

Acum 8 ani

Opiniile unor astfel de specimene (si ma refer aici la titularii comentariilor, nu la continutul articolului) a facut posibila uciderea in masa a peste 6 milioane de evrei in al doilea razboi mondial. O reiterare a holocaustului, tinand cont de faptul ca de asta data s-ar putea aduce acuze mai bine exemplificate unei intregi etnii, ar putea avea capitala la Sibiu. Spre mandria abjecta a sibienilor, mult iubitul oras ar putea ajunge pentru a doua oara in mai putin de 10 ani capitala europeana.
Raspunde

@Doom

Acum 8 ani

Salom aleihem = > o fi traducere la Socares prala sau invers?
Raspunde

istoric

Acum 8 ani

Din acelasi registru de opinii gen "Doom". Cei cu opinii similare cu "Doom", a facut posibila uciderea a 45 de milioane de civili din al doilea razboi mondial ? Si a 24 de milioane de militari ?
Raspunde

anonim

Acum 8 ani

In Sibiu nu poate muncii sa zicem...dar in Italia? Sunt destule femei care au grija de batrani sau fac curatenie si castiga binisor.Cui nu-i place munca se poate duce oriunde ca tot va cersi! E destul de apta ptr. munca dupa cum se vede dar sta trantita pe jos. Bine i-a facut! A turnat 5 copii si si-a luat talpasita !(ar trebui ca medicii sa le explice astora care vin asa des la maternitate cum sta treaba cu planificarea familiala) iar cei de la Asistenta Sociala sa treaca un pic pe la acei copii abandonati.
Raspunde

Calu

Acum 8 ani

Oricum titlul articolului e pus doar sa atraga click-uri. Nu are nici o legatura cu articolul. E ca si cum am fii scris ca niste belgieni au atacat aeroportul si metroul din Bruxelles. Greu sa fii in pielea unora ca ei. E simplu de la calculator si caldurica sa acuzi sau sa dai sfaturi. Multora dintre noi li se darama cerul, daca le cade netu sau calca in balta in drum spre serviciu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus