Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

FOTO-VIDEO Unul dintre cei trei teroriști din Bruxelles este un jurnalist cunoscut în Belgia

FOTO-VIDEO Unul dintre cei trei teroriști din Bruxelles este un jurnalist cunoscut în Belgia

Bărbatul cu pălărie care a fost surprins pe camerele de supraveghere alături de cei doi atacatori kamikaze, Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui, a fost identificat drept Faycal Cheffou.

Potrivit unei declaraţii a Parchetului federal belgian de vineri, Faycal C a fost numit drept unul dintre suspecţii arestaţi de poliţiştii belgieni în operaţiunile de joi.

Dar nu a precizat dacă ar fi cel de-al treilea atacator surprins pe camerele de supraveghere din aeroport.

Publicaţia Le Soir şi RTBF susţin că Faycal C a fost identificat de şoferul de taxi care i-a condus pe cei trei atacatori la aeroport, existând probabilitatea foarte mare ca acesta să fie cel de-al treilea atacator, potrivit unor surse din poliţie citate de Le Soir.

Alte publicaţii belgiene susţin această informaţie şi informează că Cheffou era un jurnalist freelancer.

Bărbatul a fost plasat sub mandat de arest vineri, potrivit Parchetului federal belgian, care nu poate confirma cu certitudine dacă Cheffou este suspectul din aeroportul Zaventem.

Potrivit unor surse RTBF, sunt aşteptate în continuare analize de ADN prelevate de la Cheffou.

Bărbatul este inculpat de participare în activităţi ale unei grupări teroriste, asasinate teroriste şi tentativă de comitere de asasinate teroriste.

Au fost efectuate percheziţii în locuinţa acestuia, unde nu au fost descoperite arme sau explozibili.

Nouă persoane au fost arestate de joi în Belgia şi alte două în Geemania în cazul atentatelor teroriste din Bruxelles de marţi, soldate cu 31 de morţi, dar şi în cazul celor din Paris, în care au murit 130 de persoane, anunță Mediafax.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus