Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Promisiunile electorale pentru municipiul Sibiu. Oferta PSD, PNL și FDGR

Promisiunile electorale pentru municipiul Sibiu. Oferta PSD, PNL și FDGR

Social-democrații l-au propus pe fostul prefect al județului, Ovidiu Sitterli, pentru a fi candidatul partidului la alegerile locale. Liberalii merg pe mâna lui Răzvan Pop, în timp ce FDGR doresc continuarea cu actualul primat interimar, Astrid Fodor.

Dintre cei trei, doar Răzvan Pop și-a prezentat oficial programul cu care vrea să cucerească încrederea sibienilor. Ovidiu Sitterli este în plină campanie în cartiere, unde se filmează alături de sibieni, în timp ce Astrid Fodor își va prezenta platforma doar în apropierea campaniei electorale. Ce le vor promite sibienilor? Citiți mai jos.

Răzvan Pop, PNL: Zonă metropolitană

Centrul programului politic al lui Răzvan Pop pentru campania electorală este zona metropolitană a Sibiului. Sau asta reiese din discursul pe care acesta l-a ținut în fața liberalilor la lansarea sa oficială. ”Este momentul să privim spre viitor! Pentru o dezvoltare durabilă și sustenabilă pentru locuitorii săi, Sibiul are o singură cale: cea a unui oraș european modern, o forță administrativă în inima României. Orașul are nevoie să crească, iar singura cale este transformarea împrejurimilor într-o zonă metropolitană  O zonă metropolitană este menită să atragă investitorii, care vor facilita crearea locurilor de muncă necesare într-un oraș ce se vrea centrul economic principal al Transilvaniei”, a susținut Răzvan Pop la lansarea candidaturii sale. În rest, liberalul a precizat că nu va insista în campanie cu gropile din asfalt, cu gunoaiele sau alte lucruri mărunte. Acestea vor fi realizate conform ”fișei postului”.

razvan pop Promisiunile electorale pentru municipiul Sibiu

”Avem nevoie de niște strategii clar definite, care să ne arate care este pasul următor. Vă propun să vorbim despre Sibiul tânăr, Sibiul verde, Sibiul istoric. Ne gândim la asfaltări, ne gândim la trafic, ne gândim la curățenie, ne gândim la pensionari, ne gândim la problemele sociale, ne gândim la reducerea birocrației, trebuie să avem un dialog mult mai angajat cu sibienii, toate acestea le avem în vedere. Dar e mult mai important să vă trasez astăzi ideile de bază, centrale, ideile care vor pune primele cărămizi ale următorului pas”, a continuat candidatul explicând principiile de bază cu care va pleca în campania electorală. A vorbit apoi despre amenajarea de terenuri de sport lângă case și blocuri, despre constituirea unei agende a tinerilor, cu programe pentru familii, decontate din bugetul municipalității, despre infrastructura școlilor, despre amenajarea Cibinului și realizarea unui parteneriat public-privat pentru reabilitarea clădirilor din centrul istoric.

Ovidiu Sitterli. La pas, prin Sibiu: Două sensuri pe Calea Dumbrăvii

Fostul prefect și-a dat seama de când s-a decis să candideze la funcția de primar din partea PSD că sunt probleme cu locurile de joacă pentru copii, cu aleile dintre blocuri, gunoaie și așa mai departe. ”Am stat de vorba, astăzi, cu zeci de locuitori ai cartierului Turnișor. Oamenii s-au plâns de lipsa spațiilor de joacă pentru copii, a locurilor de parcare, de aleile neîntreținute dintre blocuri, de focarele de infecție din jurul containerelor de gunoi și, in general, de faptul că acest cartier a fost total ignorat până acum de conducerea Primăriei Sibiu. Părinții își doresc o creșă de cartier și o grădiniță mai spațioasa, așa încât să nu mai fie nevoiți să-și ducă în alte cartiere copiii. Taximetriștii ar avea nevoie de o toaletă ecologică în stația de taxi. Acestea sunt, in mare, doleanțele sibienilor din Turnișor. Poate că par banale, dar sunt lucruri extrem de importante pentru confortul oamenilor. Le-am trecut pe toate în agenda mea”, a punctat Sitterli pe pagina sa de Facebook, la începutul ”turneului” prin cartierele Sibiului.

Sitterli candidati PSD alegeri locale (35) (Copy)

E de așteptat din partea lui să vină cu soluții pentru problemele curente: coșuri de gunoi mai multe, curățenie, ordine, programe pentru pensionari. ”În fiecare zi voi merge într-un alt cartier al Sibiului. Vreau să stau de vorbă cu cât mai mulți oameni și să aflu problemele cu care se confruntă”, a mai scris Sitterli.

Problemele identificate de SItterli în cartierul Vasile Aaron:

- așa-zisul loc de picnic, total neamenajat, de pe Valea Săpunului - o bătaie de joc la adresa cetățenilor,

- lipsa cu desăvârșire a locurilor de joacă pentru copii

- lipsa unor condiții decente pentru vânzătorii de flori care au închiriat spații în pavilionul din fața pieței, contra unor sume exagerat de mari,

- spații verzi amenajate exclusiv de asociațiile de proprietari,

- desființarea chioșcurilor de difuzare a presei.

Astrid Fodor. Un ghid pentru viitor

Candidatul FDGR la funcția de primar al Sibiului, Astrid Fodor, nu a transmis nimic până acum din proiectele sale pe care le va prezenta sibienilor în campania electorală. Totuși, se poate specula faptul că Fodor va putea veni în fața electoratului cu un ghid care va arăta cum poate arăta orașul peste 5-10 ani. Primarul interimar a încheiat în urmă cu două săptămâni întâlnirile din cartiere cu cetățenii, iar la finalul acestora poate veni cu un set de idei, pornite chiar de la cei cu care a stat de vorbă. Aceste întâlniri vor continua însă, tocmai pentru a se insista asupra a ce se dorește să se facă în oraș, în continuare. Reprezentanții administrației locale vor organiza în continuare câte o consultare publică în cartiere diferite ale Sibiului, pe tema noii Strategii de dezvoltare durabilă a orașului. Din experiența primelor șase întâlniri organizate în februarie, majoritatea sibienilor care participă la aceste dezbateri atrag atenția mai degrabă la problemele curente ale orașului, decât la proiectele de viitor.

fodor Promisiunile electorale pentru municipiul Sibiu “Documentul (Strategia de dezvoltare -n.r.) este foarte important pentru oraș pentru că în baza acestuia, a proiectelor ce le conține, vom putea să accesăm fonduri europene din noile linii de finanțare. Mai mult, documentul va ghida administrația locală în proiectele pe care le finanțează din bugetul local sau alte fonduri atrase, oferind o abordare unitară și o dezvoltare bine gândită a orașului”, a anunțat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

În rest, Fodor poate pleca la drum cu lucruri deja anunțate: pasaj subteran pentru mașini în Piața Unirii, aqua-park în Pădurea Dumbrava și reabilitarea cartierelor.

Propunere PSD:

”Restabilirea circulației rutiere pe două sensuri pe Calea Dumbrăvii și reconfigurarea traficului pe străduțele adiacente sunt obligatorii, în opinia mea. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte înscrise în agenda mea de candidat la funcția de primar al municipiului Sibiu. Consider că toate modificările făcute în infrastructura rutieră a orașului trebuie să fie decise și operate numai după consultarea cu cetățenii. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Instituirea abuzivă a sensului unic pe Calea Dumbrăvii, cu afectarea gravă a traficului și a confortului locuitorilor din zonă, trebuie urgent corectată”, Ovidiu Sitterli, candidat PSD.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

19 comentarii

Teo

Acum 8 ani

Doar
Raspunde

Flavius

Acum 8 ani

Pe Fodor nu o poate bate Siterli sau Razvan Pop. Dar, auzindu-l acum cativa ani pe Cindrea, Neagu si Cazan, intr-o discutie mai apropiata, am inteles ca nici nu se vrea asta.
Raspunde

petra

Acum 8 ani

Razvan o bate sigur daca sibienii nu mai merg ca o turma pe mana forumului.
Raspunde

Johny Ray

Acum 8 ani

Razvan sa stea in banca lui!!! Nu are abilitati manageriale singur imbold este ciolanul !!!!
Raspunde

Werner

Acum 8 ani

Cine nu reuseste in viata de zi cu zi intra-n politica; asta e groapa de gunoi a societatii noastre. In toate tarile civilizate, in politica sunt acceptati doar oameni care au dovedit ca au reusit profesional in viata. Cine e Siterli? ce-a realizat el? dar Neagu? un om falit din toate punctele de vedere. Lui Cazan afacerile nu-i mai merg demult, ca si lui Tamaian. Minea de la Hilton, plin de datorii, a intrat si el slujbas la stat, nu cumva bate la ochi domnilor de la DNA?...vai de noi cu acesti hoti nu ne ridicam
Raspunde

Gorean Marius

Acum 8 ani

Fodor profitand de functie a organizat dezbateile din cartiere. Mediatizate foarte bine si-a atins scopul. O sa faca tot .... ce nici Iohannis nu s-a gandit sa faca. Pop organizeaza un pseudo tur de prezentare a istoriei Sibiului. Ne tine de prosti...fii barbat si zi macar ca esti in pre-campanie. Sitterli gospodareste a luat-o prin cartiere pe dupa blocuri. Pare determinat dar nu se bucura de imagine prea buna dupa faza cu demisia de la prefectura.
Raspunde

Sibian

Acum 8 ani

Trebuie sa votam cu tanarul Razvan Pop de la PNL este tanar, are bun simt si nu este mincinos. Nu avem de ce sa mergem cu Fodor este old are 63 ani. Ce sa faca ea la Primarie? Sa faca Sibiul pt pensionari. Stop! Nu ai facut nimic intr-un an si dc vrei sa mai fi primar? Ea trebuie sa stea in casa la pensie. Este multa minciuna Astrid nu merita sa fie ptimarita.
Raspunde

@sibian

Acum 8 ani

Ce experienta administrativă sau manageriala are acest copil Răzvan? Cum sa ai încredere să-i dai pe mâna administrația si bugetul Sibiului?!? Nici măcar la cultura nu a fost titular pe post, ci interimar.
Raspunde

T.H.

Acum 8 ani

Domnul Sitterli mi se pare cel mai apropiat de oameni , si cred ca a observat cel mai bine problemele din oras...
Raspunde

dinorasulparasit

Acum 8 ani

Mai mult ca sigur vaniesi Sitterli ... Are fata de primar, e serios , are experienta. Eu votez Sitterli!
Raspunde

Johny Ray

Acum 8 ani

Tu voteaza cu cine vrei si tine-o pt. tine
Raspunde

Bibi

Acum 8 ani

Are fata de Primar .... so funny. Si eu votez Sitterli acum fiindca are fata asta care-l recomanda. :) :) :)
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

eu votez zona metropolitana. indiferent cine o propune. e cel mai important proiect pentru sibiu si e deja, de f f f multa vreme intarziat, nu stiu din ce cauze. deja de prea multi ani s-a batut apa in piua cu zugravitul caselor de pe balcescu si cu aeroportul ineficient exploatat. dupa zona metropolitana, f importante sunt cresterea numarlui de curse de pe aeroport si autostrada sibiu-pitesti. trebuie sa gandim in viitor.
Raspunde

Ioan

Acum 8 ani

Copy/Paste dupa Fodor. Tururi istorice in cartiere, vizite dupa blocurile gri. Cosuri de gunoi mai mari (imi vine sa rad). Hai pe bune, sa ne dai si dimensiunile, domnule. Zona metropolitan - ceva inevitabil in viitor, nimic nou. Macar Fodor are pana acum doua proiecte mari si realizabile - Aqua Park (cica e batrana si face lucrurile pentru pensionari :))) si pasajul subteran pentru masini (ultra necesar). Toate astea dedicate exclusiv pensionarilor, nu? Parca ii si vad cum se inghesuie la toboganele cu apa :)))
Raspunde

Dana

Acum 8 ani

Toti vor face minuni. Sunt convinsa ca Razvanel cu mega echipa lui tanara vor revolutiona viitorul orasului. Cu super viziunea lor vor transforma orasul intr-un mic Paris. Cred ca vor aduce si bani de acasa pentru chestia asta. Mai ales ca au de unde. Baieti, nu uitati de Aqua Parcul lui Fodor. Voi sa il faceti de 2 ori mai mare. Cu bani de la voi si de la rude. Ok? Ca apoi sigur votez cu lastarul plin de idei.
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

zona metropolitana e mai importanta. Aqua Park-ul poate fi realizat si de un privat sau in parteneriat public-privat. trebuie sa te uiti inaite nu doar pana unde scuipi
Raspunde

Ana Popescu

Acum 7 ani

Sibiul va ramane un oras in expansiune sub egida forumului german. Marturie stau rezultatele excelente in comparatie cu alte orase ale Romaniei. Ideea de zona metropolitana ce urmează sa fie implementata va atrage foarte multe proiecte pentru dezvoltarea orașului. Ein Herz fur Hermannstadt! https://youtu.be/bPK96MFtmvg
Raspunde

Sibian30

Acum 7 ani

Razvan Pop ... vrea sa faca zona metropolitana..putini stiu insa ca proiectul este deja facut si asteapta intrarea pe rol , gratie forumului... Sa nu mai vb de echipa pe care o astupa tanarul Razvan Pop ...Cazan ? Virgil Popa? Robert Paskuy ? Niste ahtiati dupa functii si bani ...ce au facut pt comuninate? Beau cafele prin oras? Daca ajung la putere beau pe banii publici cafelele... Sitterli daca ar castiga ar face exact ca la prezidentiale , ar lasa lumea fara buletine de vot , in cazul primariei fara bani ... plus ca este o rusine sa il aibe pe d-nul Cindrea in spate care este rusinat de sibiu si sibieni ...pe bune ?! :)) Nu doar pentru primarie trebuie votat forumul , important este si consiliul ! Acolo incearca pnl si psd sa destabilizeze orasul... ca degeaba ai primar si nu are sustinere si blocheaza initiativele primarului. Pana una alta lasand filmele sci-fi ale psd-ului , filmele unei piese de teatru tragico-comica ale pnl-ului , forumul a arat ca vrea si cat a fost lasat sa faca a si facut !
Raspunde

Paula

Acum 7 ani

Oameni buni eu din pacate nu am votat deoarece am buletinul la politie pe motiv schimbare buletin dar daca aveam buletinul cu Dna astrid votam restul nu prea vad sa isi dea interesul ca aceasta femeie sincer.......acum vedem ce promisiuni se vor pune in aplicare cat de curand ;)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus