X
accident Sibiu Rasinari (20)

Două accidente grave lângă Sibiu în 24 de ore. Un bărbat a murit pe loc

În ultimele 24 de ore, pe raza județului Sibiu, s-au produs două accidente rutiere grave, atât prin circumstanțele producerii, cât și prin consecințele lor, anunță Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.

Un accident a avut loc pe DJ 106 Sibiu — Păltiniș, la ieșirea din municipiu. Un pieton a circulat pe partea carosabilă și a fost lovit în plin de o mașină condusă regulamentar. Bărbatul a decedat pe loc.

”Accidentul rutier s-a produs în condiții de întuneric, într-o zonă unde nu există iluminat public, un tronson de drum unde viteza de circulație a autovehiculelor este destul de mare”, spun polițiștii.

Un alt accident a avut loc pe DJ 106 Sibiu — Agnita, unde un șofer băut (0,47 mg/l alcool în aerul expirat), taximetrist aflat în timpul serviciului, nu a mai putut stăpâni mașina în apropierea localității Daia și a lovit un cap de pod. Cei doi pasageri, un bărbat și o femeie însărcinată, au fost puși în pericol, fiind răniți în urma coliziunii.

”Acesta este contextul în care polițiștii sibieni le recomandă tuturor participanților la trafic să adopte un comportament rutier preventiv și defensiv astfel încât să nu devină victime, dar să nici nu provoace accidente rutiere”, mai transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

Foto: Arhivă

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact