X
poza-crop-0x0-upl_-_photos_-_-articles_22759_28384

Ioan Horoba şi-a dat demisia de la Gaz Metan, după şapte ani: “Au fost multe bucurii, dar şi clipe triste”

Ioan Horoba, preşedintele lui Gaz Metan Mediaş, şi-a anunţat azi demisia după 7 ani petrecuţi la conducerea clubului. Anunţul a fost făcut prin intermediului site-ului oficial al grupării de pe Târnava Mare, acesta explicând că a luat această decizie din cauza unor probleme personale.

,,În ultimii şapte ani am condus Clubul Gaz Metan din postura de preşedinte. În toată această perioadă au fost momente foarte bune, dar şi momente grele, au fost multe bucurii şi dar şi clipe triste. În vara anului 2011, echipa a fost la câteva minute de grupele Europa League, a câştigat meciuri internaţionale, însă din nefericire anul trecut a retrogradat în Liga a doua în urma unei partide care face obiectivul unor cercetări aflate în delurare atât la Comisia de disciplină a Federaţiei Române  de Fotbal, cât şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De altfel, în prezent este aşteptată o soluţie din partea Comisiei de disciplină a Federaţiei Române de Fotbal.

          Astăzi, pe 2 aprilie, se împlinesc exact şapte ani de la momentul în care am preluat această funcţie şi tot astăzi am decis că este momentul ca drumurile noastre să se despartă. Am decis să demisionez din funcţia de preşedinte, iar hotărârea pe care am luat-o ţine strict de motive personale. Nu pot însă să fac acest lucru fără să mulţumesc tututor celor cu care am lucrat de-a lungul celor şapte ani, conducerile societăţilor Romgaz şi Transgaz, Comitetului Director al Clubului care mi-a acordat încredere, colegilor din cadrul clubului, antrenorilor şi jucătorilor cu care am lucrat. Împreună am format o echipă la bine şi la rău iar cea mai mare dorinţă a mea este ca anul acesta Gaz Metan să revină pe prima scenă a fotbalului românesc, acolo unde îi şi este locul” se arată în comunicatul de presă.

foto: ilfovsport.ro

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cindrea corin

    Vreau sa-i multumesc lui nea Horoba pentru toti banii pe carei-am furat impreuna din Club. Te astept la puscarie sa ne aducem aminte de vremurile bune si blaturile pe care le faceam

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Flavius

    Ce tunuri s-au dat in gaz cu aceasta echipa de fotbal…sume colosale s-au furat de acolo.Asa de multi sunt implicati incat nu cred ca se va scoate vreodata la lumina adevarul. Erau lunar incheiate Contracte de Publicitate fictive pe sume fabuloase.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact