X
iohannis (6)

Președintele Iohannis a obținut strămutarea procesului pentru casa de pe Bălcescu

Contestația în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanței, din noiembrie 2015, prin care cei doi soți au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului se va judeca la Curtea de Apel Pitești, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța supremă a admis o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov la o altă curte de apel din țară, decizia fiind definitivă.

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul, anunță Agerpres.

Astfel, în urma articolelor apărute în presă, Carmen și Klaus Iohannis susțin că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puțin la nivel de aparență, imparțialitatea judecătorilor.

Carmen și Klaus Iohannis au depus o contestație în anulare după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Brașov un proces privind un imobil din centrul Sibiului.

Pe 16 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut o casă în Sibiu, punctând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta.

La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a respins un recurs declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cetateanul

    Daca nu se reuseste aducerea din SUA a ” vanzatorului” imobilului, toata tevatura va fi inutila…la acest mostenitor( sau nu) se afla cheia…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Zorro

      “Vinzatorul” este oale si ulcele de mult. Vaduva acestuia ar putea fi martora in proces, insa nu stiu daca a declarat venitul pe vinzarea sau inchiriere a casei fiscului american, iar cu acei domni nu-i de gluma.

      Toata batjocura aceasta politica si judiciara se intimpla fiindca electoratul, populatia este de rahat…intr-o tara educata, lumea ar fi iesit de mult in strada si ar fi cerut demisia presedintelui. Cum puteti sa va complaceti cu politicieni corupti si cu dosare incepind de la presedinte pina la secretari de stat, ministri, parlamentari, senatori ?

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    siby

    ……da mai si la Pitesti sunt alte reguli , ca doar legea nu-I una peste tot in Romania!…nu m-ar mira ca la Pitesti sa fie data alta solutie…dar sa asteptam si sa nu anticipam….e bine ca presedintele are si alte activitati pe langa cele decretate de functie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact