X
rau cibin (5)

Toți sibienii sunt așteptați sâmbătă să ajute la ecologizarea Cibinului

La inițiativa a 18 elevi din clasele a IX-a și a X-a de la Colegiul Național Samuel von Brukenthal, mâine va avea loc o acțiune de ecologizare a râului Cibin.

La eveniment sunt așteptați toți sibienii care vor să arate că le pasă de curățenia orașului lor și că fac mai mult decât să dea ”Like” acțiunii pe Facebook.

”Toți sibienii care au răspuns invitației lansată de către elevi în mediul online sunt așteptați sâmbătă, de la ora 9:00, la intersecția străzilor Calea Gușteriței cu str. Viitorului și str. Podului. La aceasta acțiune și-au anunțat participarea peste 180 elevi și cadre didactice din cadrul liceului anterior menționat și în jur de o sută de concetățeni responsabili și implicați, iubitori de natură și de frumos”, au transmis organizatorii evenimentului.

În demersul lor, tinerii organizatori au primit sprijinul Direcției Apelor Române – Sucursala Sibiu, firmei de salubritate Schuster & Co Ecologic și al celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu. S-au implicat în susținerea evenimentului și companii sibiene, care vor trimite saci de gunoi, mănuși și apă.

Prin acest eveniment elevii își doresc să scoată în evidență simțul civic, responsabilitatea, implicarea și dorința de schimbare în bine ale tuturor participanților.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dan

    Pacat ca nimeni nu a vrut sa amenajeze malurile Cibinului,macar precum Bega,cateva banci,alei,poate ceva agrement si asta pentru ca nu au putut fura

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Andrei

    Laudabil…, dar imi da un sentiment de mila ceea ce fac acei copii, adica sa curete ce arunca parintii lor salbatici. Mai binevenita e o initiativa care previne aparitia muntilor de gunoaie desertate cu traditie, pe malul raurilor. Adica un sistem ca cel francez, spre exemplu, numit “Dechetrie”, tradus “desetrie”, unde oricine poate merge sa arunce cam orice fel de gunoi, de la crengi pana la moloz si electronice. Gratuit. Deseuri ce se si depoziteaza/colecteaza/arunca selectiv chiar din momentul deversarii.
    Cu mici investitii din partea statuluyi, s-ar putea deschide si la noi un astfel de centru. Dar la noi sistemul e anticuratenie, din moment ce trebuie sa platesti ca sa-ti arunci deseurile, iar lumea nici macar nu stie unde isi poate arunca deseurile. Eu, personal, la 35 de ani, nu cunosc o locatie oficiala dedicata ptr acest lucru. E evident ca lucrurile merg ceas, dupa cum spunea herr.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact