X
lansare candidati PSRO

PSRO Sibiu și-a prezentat candidații la alegerile locale. Pițu și Borcan, lansați de Geoană

Organizația Sibiu a Partidului Social Românesc și-a prezentat astăzi, în prezența președintelui Mircea Geoană, oamenii cu care va intra în alegerile locale din iunie. Sunt doar cinci candidați pentru poziția de primar și un posibil viitor președinte al Consiliului Județean. Evenimentul organizat la Hotelul Goden Tulip a strâns aproximativ 50 de membri de partid. Cei mai importanți: un teolog și un militar aflat în pensie.

Constantin Borcan, fost consilier județean PPDD este propunerea pentru șefia CJ, în timp ce președintele organizației municipale Sibiu, Gabriel Pițu este candidatul pentru Primăria Sibiu. ”Sunt absolvent de teologie și chiar m-a întrebat aici, un coleg pe hol, «de ce nu te-ai hirotonisit, să păstorești oamenii din biserică?» Păi, zic, pot să păstorești oamenii și din alte locuri și prin alte forme, nu trebuie să fi neapărat în biserică. Eu cred că tot o formă pastorală e și politica. Dacă te implici într-un partid serios, într-un partid pe care-l iubești. E o poveste lungă să vă țin, să vă înnebunesc, dar țin neapărat să vă mărturisesc faptul că dacă primim voturile necesare și Dumnezeu ajută și voi ajunge primar, o să mă axez și o să mă dedic exact nevoilor comunității mele, importante. Nu vin să fac proiecte și povești, știu că e nevoie de spitale, de spitale de alzheimer, nu avem aziluri în urbea noastră, nu mai vorbim de urgență de UPU… De 25 de ani toate partidele zic că fac și nu fac. Asta pot să vă promit, pentru asta o să mă zdrobesc și asta vreau să fac”, a spus Gabriel Pițu.

DSC_0248

Constantin Borcan a explicat la rândul său ce caută în PSRO. ”Poate vă întrebați că și eu m-am întrebat la începutul activității în PSRO, ce mai caut și eu într-o organizație formată din tineri. Sincer, am acceptat provocarea, am acceptat invitația, pentru că am conștientizat că adevărata echipă de profesioniști adună în echipă categorii de vârstă diferite, oameni tineri cu forță dar și oameni cu experiență”.

DSC_0183

Sibiul, un monument de civilizație

Mircea Geoană le-a vorbit membrilor de partid despre orașele viitorului, unde nu va mai conta Zona Vest și nu vor mai conta nici autostrăzile. ”Orașele viitorului vor fi construite altfel față de orașele trecutului și ale prezentului. Orașele viitorului nu vor depinde atât de mult de locațiile acestora și chiar de situarea acestora pe rute de transport și de comerț. Oricât de necesară ar fi o autostradă care să traverseze Carpații. A patra revoluție industrială va face ca tot ce înseamnă industrie de bandă repetitivă, unde lucrează majoritatea românilor din Sibiu și din județul Sibiu, vor fi înlocuite de roboți și de tehnologia artificială. Principala obligație a unei municipalități mai ales a unei municipalități care e un monument de civilizație cum este Sibiul, și care în ultimii ani de zile a cunoscut o dezvoltare pe care nu putem să nu o observăm și să nu încercăm că continuăm lucrurile bune care s-au făcut. Dar vreau să vă spun că orașele viitorului nu se vor baza pe ingredientele trecutului”, a spus Geoană.

DSC_0136

Scorul propus de PSRO Sibiu la locale este de 6-7%.

 Candidații PSRO

Primăria Sibiu –   Gabriel Pițu

Primăria Săliște – Maria Hanzu

Primăria Tălmaciu – Remus Mandea

Primăria Agnita – Ionel Claudiu Popovici

Primăria Avrig – Alexandru Sas

Consiliul Județean – Constantin Borcan

foto Silvana Armat

DSC_0326 DSC_0256 DSC_0243 DSC_0215 DSC_0207 DSC_0174 DSC_0162 DSC_0158 DSC_0145 DSC_0120 DSC_0112 DSC_0106 DSC_0098 DSC_0079 DSC_0077 DSC_0065 DSC_0053 DSC_0049 DSC_0045 DSC_0038

DSC_0267

DSC_0210

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Teo

    Prea multa atentie se acorda acestui partid de fripturisti,creat artificial si condus de ” prostanacul” geoana.Asa cum a aparut,va disparea in uitare la apropiatele alegeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact