X
gheorghe roman

TSTV, Gheorghe Roman despre primarul Mediașului: E ușor în afara partidului

Deputatul Gheorghe Roman a dezvăluit în cadrul unei emisiuni TSTV că a intrat în PSD pentru că așa s-au făcut negocierile la nivel central, pentru a susține electoral USL în nordul județului, la alegerile parlamentare din 2012. Ar fi vrut PNL, însă poziția de deputat în colegiul 5, era arondată în cadrul USL PSD-ului. ”Când am spus că voi candida din partea USL am pus o condiție: realizarea centurii ocolitoare a municipiului. Când a fost domnul Șova în Mediaș, a spus că în 2016 vom circula pe centura ocolitoare a orașului. Era varianta USL – PSD. În același timp a fost și domnul ministru Rus în Mediaș și ne-a făcut aceeași promisiune. Am așteptat realizarea acestui mare proiect pe care-l doresc toți medieșenii, pentru că la cum arată infrastructura din interiorul orașului putem spune că ne sufocăm. Ori acest lucru nu s-a realizat”, a declarat Gheorghe Roman.

Și acum se află într-o poziție ingrată din punct de vedere politic. Este șeful organizației PNL într-un oraș unde primarul liberal colaborează cu inamicul, după cum spune el. ”În momentul de față e liberal (n.r. Teodor Neamțu, primarul municipiului), dar ușor în afara partidului. Înseamnă că participă la tot felul de evenimente ale altor partide și-și arată susținerea pentru acești candidați. Nu a făcut public acest lucru, dacă o să-o facă, atunci vom ajunge și la varianta excluderii domniei sale din partid. Nu mi-am dorit să am eu o discuție, am nominalizat trei persoane care să discute cu membrii de partid asupra cărora aveam unele semne de întrebare. Unii au spus că rămân în echipă, alții au spus că preferă să se retragă, alții, precum domnul Petrescu, au anunțat că vor candida din partea altui partid asta e viața”, a mai spus Roman.

Întreaga emisiune o puteți urmări aici:

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Teo

    Se dovedeste inca odata lipsa de leaderi in cadrul pnl/pdl,daca s-a ajuns ca acest fripturisto-traseist,
    sa candideze la Primaria Medias.Dar ce sa mai spunem despre noul candidat al acestui partid la Bucuresti,sau alegerea d turcan la conducerea filialei judetene?La alegeri,acestia si altii ca ei vor iesi pe usa din dos a politicii.Este timpul.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @teo

    se dovedeste nu numai lipsa de lideri politici. se dovedeste ce fel de oameni conduc mediasul. cica vor centura dar nu reusesc macar sa puna niste asfalt ca sa poti traversa mediasul. nu cred ca aglomeratia e cea mai mare problema a mediasului ci faptul ca iti trebuie senileta ca sa circuli pe arterele principale. mai exista o varianta: vehicule pe perna de aer.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mamaruta

    Bietul ghituca, el a fost mereu liberal. Ne dau lacrimile. A uitat ca in anii 90 il pupa in cur pe iliescu fiind fan FSN. A uitat saracul ca e bine ca sa nu te pisi contra vintului. A uitat saracul cat la pupat in cur pe munteanu. Si uite asa un gunoi va ajunge sa conduca orasul. Si pe urma medieseni se vor plinge de cit de rau arata orasul. Acum se pling de moldoveanu betiv, dar l-au votat de 2 ori. Asa ca isi merita soarta. ghituca primar, nu conteaza ca e fara cuvint, traseist, ca nu-l duce capul dar e ghituca sustinut de toti liderii liberali (adica toti pedelistii imputiti ca liberali in medias nu mai sunt)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact