Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Raportul de informare al noului mall, supus votului consilierilor locali

Raportul de informare al noului mall, supus votului consilierilor locali

Centrul comercial propus a fi ridicat pe strada Lector, în vecinătatea Podului Gării, devine pentru prima dată subiect de discuție în Consiliul Local Sibiu. Executivul local a decis să supună aprobării raportul informării și consultării publicului, rezultat în urma dezbaterii planului urbanistic zonal elaborat anul trecut pentru viitorul mall. ”S-au obținut toate avizele pentru această investiție. Cel mai probabil, luna viitoare va intra în Consiliul local Sibiu și proiectul noului centru comercial, iar dacă nu vor fi alte probleme în scurt timp vor fi demarate procedurile de obținere a autorizației de construire. Planurile actuale prevăd începerea lucrărilor în cursul acestui an”, declară reprezentanții investitorilor pentru Turnul Sfatului.

puz mall

Posibile noi sensuri unice

În cadrul acestei procedurii de informare și consultare a publicului, care a avut loc în cursul anului trecut, au fost depuse mai multe sesizări și opinii, care au primit răspuns din partea investitorilor – SC Festival SRL. Spre exemplu, proprietarii din zona străzii Fabricii au declarat că nu sunt de acord ca strada lor să fie tranzitată de trafic greu și au cerut amenajarea de locuri de parcare și instituirea de sens unic între intersecțiile cu străzile Hermann Oberth și Urlea. ”Documentația propune accesul de marfă din strada Coposu – Socului, străzi fără restricții de tonaj. Eventualele restricții de circulație, precum și realizarea de sensuri unice trebuie solicitate Primăriei municipiului Sibiu”, a fost răspunsul investitorilor.

Linia mocăniței va fi refăcută în cadrul viitorului complex

Inspector în cadrul Direcției pentru cultură și patrimoniu național cultural, Ștefania Romașcan a sesizat că proiectul nu îndeplinește toate cerințele din legislație pentru întocmirea unui astfel de plan urbanistic zonal. ”De asemenea, ne comunică faptul că prin acest proiect se încalcă dreptul la viață, la un mediu sănătos și dreptul la cultură prin distrugerea identității locale și a moștenirii culturale”, arată reprezentanții Primăriei în raportul publicat. Reprezentanții investitorului susțin că, în această fază, documentația supusă consultării publice ”nu conține întregul studiu PUZCP, ci doar cel necesar în această fază, conform legislației în vigoare”. ”Toate celelalte studii vor exista la dosarul final. Aglomerația de mașini se va rezolva prin documentațiile de tip PUD (plan urbanistic de detaliu – n.r.), care vor impune asigurarea locurilor de parcare în subteran și pe terenuri private. Disfuncția majoră a zonei este prezența unui teren viran, foarte mare, cu vegetație necontrolată, parazitară. Se consideră că mobilarea acestui teren readuce potențialul din zona urbană centrală cu funcțiuni necesare. Se vor executa zone verzi atât pe latura nordică și estică a terenului, cât și pe terasa circulabilă a centrului comercial. Contraponderea funcțiunii comerciale nu va avea efect nociv asupra activităților din centrul istoric, acestea sunt două funcțiuni diametral opuse cu necesități de spații complet diferite. Faptul că se trăiește într-o societate de consum nu poate fi negat, însă fără prezența unor funcțiuni care participă activ la bugetul local, calitatea vieții urbane ar scădea corespunzător”, se arată în răspunsul investitorilor, publicat de asemenea în raportul Primăriei Sibiu. Mai mulți locuitori au ridicat problema apropierii de zone istorice protejate. ”Singura restricție în ceea ce privește patrimoniul construit este refacerea liniei înguste Mocănița, aspect care a fost luat în considerare în documentația de față. Funcțiunea prevăzută în PIG este cea comercială, instituții și servici și nu obligă la interdicții de construire pentru zone de parcuri. Prin proiect se vor asigura și locuri de joacă pentru copii, atât în spațiile interioare, cât și pe terasele de pe ultimul planșeu”, mai arată reprezentanții investitorilor.

proiectul-viitorului-mall-a-trecut-de-consultarea-publica-si-va-intra-in-dezbaterea-consiliului-local-33367

”Susținem și așteptăm”

Actualizare 23 aprilie. În urma publicării articolului despre proiectul care va ajunge pe masa consilierilor locali, un sibian din zona străzii Fabricii a transmis un mail în care arată că locuitorii din zonă își doresc această investiție. ”Precizați că «mai mulți locuitori au ridicat problema apropierii de zone istorice protejate». Această problema NU a fost ridicata de către locuitorii din zona. Din contră, cei mai «afectați» de construirea mall-ului - și anume locuitorii de pe strada Fabricii, zona de case - chiar susțin și așteaptă începerea construcției și NICIDECUM nu consideră că «se încalcă dreptul la viață, la un mediu sănătos». Din contra, acum se încalcă drepturile amintite mai sus prin mizeria din zonă, gunoaiele, barăcile ridicate în mod abuziv, din cauza câinilor vagabonzi etc. Cei (cea) care se opun fac parte din cadrul Direcției pentru cultură și patrimoniu național cultural și nicidecum locatarii din zonă. Reprezentanta instituției mai sus amintite a încercat FĂRĂ succes să obțină semnături de la locuitorii de pe Fabricii, împotriva construirii mall-ului dar, probabil, nu ați aflat acest lucru. Se amintește de trafic greu? Și acum circulă multe mașini de tonaj mare (tir-uri) pe stradă, cu toate că deocamdată nu există infrastructură. Toate sesizările adresate Primăriei și Serviciului de circulație din cadrul IPJ au rămas fără efect. Doar răspunsuri seci”, scrie Bogdan Nica.

Mall acoperit cu terasă verde

Potrivit planurilor prezentate până acum, pe cei peste 32.000 de mp ai terenului eliberat de construcții de lângă Podul Gării va fi ridicat un mall, cu două niveluri subterane pentru parcare, parter, un etaj, etaj retras și etaj tehnic. Potrivit planurilor, suprafața verde amenajată va fi de minim 15 procente din suprafața terenului pe care va fi edificat viitorul mall. Pentru a fi atins acest procent, investitorii vor acoperi cu terasă înierbată și viitoarea construcție în care va fi amenajat mall-ul. Funcțiunile prevăzute în viitorul mall sunt diverse, de la supermarket la cafenele, restaurante și un cinema multiplex. Accesul la viitorul mall va fi făcut atât dintr-un viitor giratoriu care va fi amenajat în dreptul Podului Gării, cât și printr-un viitor sens giratoriu care va fi amplasat la intersecția străzilor Fabricii cu Socului. Potrivit planului urbanistic zonal întocmit pentru viitoarea investiție, înălțimea maximă a clădirii care va adăposti mall-ul este de cel mult 26,5 m.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

Bogdan Nica

Acum 7 ani

Articolul nu reflecta cu acuratete realitatea. "Mai mulți locuitori au ridicat problema apropierii de zone istorice protejate" - aceasta problema NU a fost ridicata de catre locuitorii din zona. Din contra, cei mai "afectati" de construirea mall-ului si anume locuitorii de pe strada Fabricii, zona de case, chiar sustin si asteapta inceperea constructiei si NICIDECUM nu considera ca "se încalcă dreptul la viață, la un mediu sănătos".
Raspunde

David Werner 21SB 2178

Acum 7 ani

locul este bun,dar si in locul de la Balanta s-ar putea face ceva
Raspunde

...

Acum 7 ani

Vrem sa stim: va fi luat in considerare in "planul de mobilitate" de un milion de lei?
Raspunde

Brian Loman

Acum 7 ani

Foarte bine, este o investiție privată benefică atât pentru populația Sibiului cât și pentru Primăria Sibiu. Se creează locuri de munca, se revalorifica un maidan insalubru, cresc veniturile Primăriei Sibiu și sibienii au o ofertă diversificata din mai multe puncte de vedere.
Raspunde

Bibu

Acum 7 ani

Oare unde are loc sensul giratoriu inainte podului garii? Si-l inagineaza cineva? Inclusiv d-na Primar... Circulatia in zona respectiva va fi catastrofala....
Raspunde

ra

Acum 7 ani

Cea mai proasta decizie. La ce bulevarde se leagă viitorul mall. Interziceți odata asemenea prostii. Faceti si voi un mall lângă nodurile de la autostrada. Asa se construiește cu cap. Pe strada lecto se poate face un parc , o scoală sau o gradinita. De ce naiba va votam? Cat va iasă comision sa aprobati ceva de genul asta???
Raspunde

un cititor

Acum 7 ani

Ce zici sa vi tu sa cureti mizeria de pe actualul teren viran? HAi dispari cu teoriile astea !!!
Raspunde

Bogdan Nica

Acum 7 ani

Care noduri de autostrada? Unde ai vazut asa ceva in Sibiu (Romania) ???
Raspunde

Septimiu

Acum 7 ani

cat de inconstienti sa fie locuitorii din zona sa isi doreasca un colos de acest fel, cu traficul aferent, numai pentru ca proprietarul a lasat terenul in paragina. O sa fiti ingropati in betoane si in trafic nebunilor! In loc sa il oblige pe proprietar sa faca curatenie primaria va vinde impachetat frumos povestea cu mall-ul cu terase verzi. Ce o sa rad can va fi finalizat si o sa realizati ce dementa o sa fie in zona!
Raspunde

Bogdan Nica

Acum 7 ani

Pe acele stradute oricum este trafic. Trec zilnic multe tiruri. Asa ca, prefer sa treaca tiruri pe o strada asfaltata, decat pe una plina de gropi ...
Raspunde

Herman

Acum 7 ani

SC Festival SRL primeste autorizatia de construnctie pentru mall in Sibiu In Brasov primeste autoriZatie AFIEUROPE Mallul din Timisoara a costat 100 milioane , in Brasov Auchan a construit un al doilea corp de 34 milioane ...iar Sibiul se bazeaza pentru a construi un mall pe Festival SRL ! Oare e prostie si fudulie sau este numai hotie? Oricum ca si comunitate am ajuns de rasul celorlalti!
Raspunde

xyz

Acum 7 ani

zona clar trebuie reabilitata, dar teama mi-e ca va iesi o tiganie maxima acolo...
Raspunde

Fodor

Acum 7 ani

Va iesi lucru sasesc...
Raspunde

rosu

Acum 7 ani

Lasa ca nu trebe bulevarde, face Mocanitza legatura cu Bungard, Hosman, Cornatzel, Tzichindeal, Altzana etc. Acolo locuieste publicul pentru Mall-uri. In rest, cine merge la Mall? La Selimbar, oltenii in treninguri, langa gara navetistii si Valea Hartibaciului. Fain!
Raspunde

Bogdan Nica

Acum 7 ani

Dupa comentariu, se poate deduce ca nu ai prea iesit din Sibiu. Poate, dar la un gratar, la Curmatura ...
Raspunde

Bogdan Nica

Acum 7 ani

Presupun ca tu nu mergi in mall-uri si iti cumperi haine din "Targ" ...
Raspunde

mihai

Acum 7 ani

ce oroare! nu stiu cum o sa fie cand o sa intre tir-urile de aprovizionare noaptea pe stradutele alea...
Raspunde

Bogdan Nica

Acum 7 ani

Mult mai bine decat acum, cand circula tirurile zi si noapte pe strazi pline de gropi ...
Raspunde

Sibian

Acum 7 ani

Foarte bine! Zona arata groaznic! Sper sa arate bine mallul si sa se faca,sa nu fie doar minciuni. Numai fiti asa carcotasi!
Raspunde

Mariana

Acum 7 ani

Noi in Sibiu am știut totdeauna sa găsim hibe , nu ne interesează ce ne dorim cu adevărat ci ne interesează sa căutam probleme care sa ne justifice frustrările! Nu contează ca in Sibiu nu avem un cinema, un patinoar etc dar cand cineva vrea sa facă o investiție noi găsim contraargumente! Ce nu înțeleg este ca tot acei care in viața lor nu au avut o afacere proprie, care nu au plătit in viața lor un salariu ( din care trăiește o familie) aceștia sunt primii care găsesc motive si se opun cu vehementa oricărui tip de investiție dar cand vin de la servici aprind TV ul si beau o bere...imi amintesc de doamna Drăguțoiu care se opunea in anii 90 sa se construiască McDonalds in Sibiu pentru ca nu toți oamenii isi vor putea permite!
Raspunde

Vasile V. Vasile

Acum 7 ani

Da' multiplex se face? Că altcumva nu e just, tovarăși! Mallu' fără multiplex e ca baba fără bicicletă ori ca peștele fără ochelari!
Raspunde

Cititescu

Acum 7 ani

Pe acel teren s-ar putea face ceva mai potrivit cu zona in cauza. Daca se va construi mall-ul, probabil ca din punt de vedere al succesului va fi un esec. In partea aceia de oras ("dincolo de gara") e nevoie de un mall, dar intr-n loc cu vad comercial si acces facil !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus