Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Elevii de la Lazăr au petrecut o săptămână altfel la Industrial Software

Elevii de la Lazăr au petrecut o săptămână altfel la Industrial Software

Industrial Software, o companie de IT din Sibiu, le-a oferit posibilitatea tinerilor pasionaţi de informatică să afle cum este viaţa la serviciu. Timp de patru zile, 24 de elevi din clasele a XI-a, de la Liceul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, au lăsat orele de curs pentru a cunoaşte piaţa muncii, în cadrul programului “Şcoala Altfel”.

Compania le-a fost gazdă pe tot parcursul săptămânii şi i-a antrenat în diverse activităţi care să îi ajute să cunoască ce opţiuni au după ce termină studiile. În prima şi în a doua zi liceeni de la profilul matematică-informatică şi ştiinte au aflat care sunt departamentele firmei, ce reguli de conduită trebuie să respecte şi au povestit ce planuri au ei pentru viitor. Reprezentaţii firmei le-au pregătit şi un set de  teste de inteligenţă şi logică, în limba engleză. În plus, le-a fost dată şi o mică temă pentru acasă: să vină cu o idee de aplicaţie.

ROY_7275

Miercuri, a urmat o vizită la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, la Departamentul de Calculatoare şi Inginerie Electrică. Elevii au participat la un tur al facultăţii, au putut vedea ce dotări există, iar un profesor le-a prezentat programa.

Idei de aplicaţii, premii şi multă comunicare

În ultima zi petrecută în firmă, într-un mediu care deja le-a devenit familiar şi în care şi-au făcut prieteni, tinerii au învăţat  ce înseamnă aplicaţiile informatice din instituţiile publice şi companiile din sectorul privat sau cum funcţionează sistemul de licitaţii publice din România. De asemenea, le-a fost prezentat un caz concret, o aplicaţie care a presupus şi cercetare din partea specialiştilor firmei. Industrial Software a prezentat o aplicație online, deja dezvoltată pentru ANCOM, care oferă utilizatorilor din România un instrument independent, obiectiv și gratuit, pentru a verifica și monitoriza permanent calitatea serviciului de internet pe care îl utilizează – http://www.netograf.ro/.

scoala altfel lazar 2

Ultima activitate i-a avut pe elevi ca speakeri. Rând pe rând, aceştia şi-au expus ideile. O aplicaţie medicală care să ne ajute să ne aflăm ADN-ul cu ajutorul amprentelor,  o aplicaţie care să ne ajute să înţelegem mai bine ce mâncăm, transformarea abanamentului de autobuz normal în unul electronic, cu amprentă, sau una care să ne ajute să ne îmbrăcăm în funcţie de tendinţe şi de vreme, au fost câteva dintre ideile prezentate.  Juriul a ales trei dintre cele mai bune idei. A fost premiată cea mai inovativă idee, cea mai documentată şi cea mai aplicabilă.

„M-au făcut să văd că am şanse”

Pentru tineri, zilele petrecute în cadrul firmei au reprezentat o lecţie. Oamenii pe care i-au întalnit şi activităţile i-au făcut să aibă mai multă încredere în ei.

„Am fost plăcut surprinsă că ne-au dus şi la facultate, dar şi că am cunoscut angajaţi foarte pasionaţi. Mi-au plăcut chestionarele, mi-a plăcut că au venit şi au vorbit cu noi şi mai ales colectivul. M-au făcut să văd că am şanse şi că pot să fiu mulţumită de ceea ce fac”, spune Ana, unul dintre participanţii la activitate.
Cu toţii au fost suprinşi că într-o firmă se pune accent şi pe activităţile de relaxare, că angajaţii merg împreună la pescuit sau că organizează concursuri de Halloween.

„Am învăţat că toţi angajaţii trebuie să fie pe aceeaşi lungime de undă şi am descoperit că îmi place domeniul IT. Cel mai mult mi-a plăcut vizita la ULBS. M-a făcut să îmi schimb părerea despre facultate. Am fost surprins că mai există oameni dedicaţi”, ne-a povestit Sebi, participant la activitate.

Foto: Bogdan Prisăcariu

scoala altfel lazar 3

scoala altfel 7

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

@@@

Acum 7 ani

Normal ca lazar, daca isi baga botul prima capra a tarii :))) De ce nu Ghibu? Brukenthal? Goga?
Raspunde

laura

Acum 7 ani

Pentru ca Lazarul e cel mai bun liceu !!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus