Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Secretele de sub Piața Huet

Secretele de sub Piața Huet

 Vreme de patru luni, în Piața Huet s-a lucrat în ritm alert pentru investigațiile arheologice din 2005, iar rezultatul a fost descoperirea a aproximativ 2.000 de rămășițte umane.

 Sibiul a fost primul oraș din Transilvania în care s-au făcut săpături de o asemenea anvergură, moment în care toate cele trei piețe au fost cercetate. „Sibiul a dat startul în arheologia urbană, nu din Transilvania, ci din România și a rămas până astăzi orașul cel mai cercetat. Aproape 2.000 de rămășițe umane au fost înregistrate, dar numai pentru 1.000 s-a putut face studiul antropologic. A fost un număr enorm, iar pentru noi a fost o surpriză, pentru că nu ne-am așteptat la un număr atât de mare atunci când am început. Totuși, din cele 1.000 de schelete, doar 656 se păstrau suficient de bine pentru a oferi date necesare statisticii”, spune dr. Daniela Marcu- Istrate, arheolog.

Secretele de sub Piata Huet (5)

În urma studierii osemintelor s-a descoperit că vârsta medie de deces a fost calculată la aproximativ 40 de ani, 36 de ani pentru bărbați și 34 pentru femei. Un alt lucru care a putut fi determinat a fost înălțimea acestora, care se afla una la 1.67, dar și că unele dintre principalele cauze ale decesului au fost tuberculoza și rahitismul.

În timpul lucrărilor au fost descoperite și obiecte materiale, dar și 234 de monede, însă doar 34 dintre acestea au putut fi puse în conexiune directă cu mormintele.

Secretele de sub Piata Huet (6)

 Lucrările au fost o necesitate urbană

 Arheologul Daniela Marcu Istrate are totuși un regret și anume că nu a putut realiza analize mai amănunțite rămășițelor respective. „Atât s-a putut face în acel moment, în condițiile respective. Ideal ar fi fost să se cerceteze toată piața, întregul cimitir și apoi să facem toate analizele necesare. Dar cu toate acestea, faptul că am putut să facem această cercetare arheologică, dar și acest studiu antropologic a fost ceva extraordinar”. Aceasta mai spune că prin aceste descoperiri arheologice, sibienilor li s-a redat o fărâmă din istoria orașului în care locuiesc. „Sibienii ar trebui să știe că a fost necesară renovarea pieței, a fost o necesitate urbană și pentru ca acest lucru să fie posibil a fost necesară cercetarea arheologică. Arheologii au recuperat cu mare grijă, 100% tot ceea ce se putea recupera, am fost foarte atenți și ne-am străduit să ne facem datoria până la capăt. Cred că am redat un crâmpei din viața comunității de altădată și am reconstituit multe lucruri despre primele generații de coloniști care au înființat Sibiul”.

Secretele de sub Piata Huet (3)

 Cimitirul, la o adâncime mai mică decât se așteptau

 Aproape 50 de muncitori și două firme de construcții care au manevrat pământul au muncit în acea perioadă la lucrările de reabilitare, iar un lucru la care nu se așteptau a fost tocmai poziționarea cimitirului la o adâncime foarte mică. „Nu credeam că lucrările de reabilitare vor necesita excavarea unei cantități atât de mari de pământ și nu credeam că cimitirul se află atât de sus, asta a fost problema. Noi ne-am gândit inițial că se coboară nivelul de călcare 70 - 100 de cm pentru a se reface pavajele, dar de fapt, cimitirul era exact în acești 70-100 de cm. Trebuie să se știe că la sfârșit, toate osemintele au fost reînhumate pe insulița verde din Piața Huet”.

Secretele de sub Piata Huet (4)

O parte din cimitir a rămas neatinsă, dar Daniela Marcu Istrate speră că la un moment dat, va fi cercetată de alte generații, daca piața va mai fi reabilitată. Analiza arheologică a cimitirului le-a oferit cercetătorilor lucruri la care nu s-ar fi gândit în timpul săpăturilor, atunci când aveau impresia că este o mare de morminte din care nu se poate înțelege nimic, dar lucrurile s-au schimbat atunci când au început să le ordoneze. „Una dintre secțiunile din curtea bisericii a fost studiată pentru a vedea care a fost densitatea mormintelor în apropierea bisericii și printr-o muncă repetitivă și folosind un sistem de matrice am încercat să punem pe straturi aceste morminte și am realizat trei grupe principale de datare, secolele XII-XIII primii coloniști, secolele XIV-XV și secolul XVI. Am reușit să văd multe lucruri interesante despre obiceiurile acestei populații, de înmormântare, inclusiv despre cultura materială. Unul dintre cele mai interesante aspecte a fost felul în care a evoluat cimitirul care, la început ocupa efectiv toată suprafața până la zidul de incintă și s-a retras treptat în jurul bisericii”, spune arheologul.

După spusele specialiștilor densitatea cimitirului e remarcabilă, iar în ceea ce privește starea de conservare a rămășițelor, cam 66% s-au păstrat într-o stare acceptabilă, astfel încât s-a încercat stabilirea principalelor caracteristici.

Secretele de sub Piata Huet (7)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

13 comentarii

kitty_sw

Acum 7 ani

si istoricul razvan pop unde-i ?
Raspunde

@@@

Acum 7 ani

La Super Mamma !
Raspunde

Odin

Acum 7 ani

El a cercetat și investigat tot, restul se ocupau cu săpatul! :)
Raspunde

adrian

Acum 7 ani

Daniela Marcu Istrate scoate prostii pe banda rulanta, vine din Craiova sa ne spuna ce si cum a fost in Piata Huet
Raspunde

Carol

Acum 7 ani

via Brasov :D
Raspunde

Carol

Acum 7 ani

Astia care comentati sa va aflati in treaba nu aveti habar cu ce se mananca arheologia. Ce sa caute Razvan Pop? Pe un santier nu sapi, ca arheolog, daca nu esti trecut in autorizatia de sapatura. In cazul asta se mai aplica si protocolul de colaborare intre firma care a facut sapaturile si Muzeu, ultimul fiind institutia cu drept de sapatura intr-un judet, nicidecum Directia de Cultura. Directia s-a implicat prima, prin propunerea efectuarii cercetarii arheologice. In arheologie nu te bagi in sapatura altui arheolog ca vor unii si altii. Razvan e arheolog debutant (din bun simt nu a dorit sa avansese in Registrul Arheologilor si si-a vazut doar de istorie, nu arheologie). Legal vorbind, ca debutant nu ai voie sa conduci santiere.
Raspunde

David Werner

Acum 7 ani

Ar trebui sa se caute si la manastirea Ursulini.in anii50 eram acolo la scoala si am vazut multe morminte
Raspunde

Sorry

Acum 7 ani

Stimata draga si amabila domnisoara, ziarist si pasionata de istorie, Facand media decesului intre 34 si 36 de ani /si asa suspect de tineri/cum ajungeti la 30 de ani???Daca cifra era de 40/50 ani ziceam, ca bunul roman, samaritean din gaoace ”gura pacatosului adevar graieste”, si treceaam cu vederea. Inaltimea de 1,67 pentru nordici e din nou suspecta ca si intrepretarea evolutiei cimitirului in valuri si valurele....Toti si din totdeauan au cautat locul de langa biserica, de unde venea salvarea.
Raspunde

Eul

Acum 7 ani

Pe razvan il intereseaza istoria sibiului pentru a folosi ca instrument de campanie, arheolog nici vorba
Raspunde

rosu

Acum 7 ani

Observam, pentru a cata oara?, cu cata grija se evita cuvantul sasi: " primele generații de coloniști care au înființat Sibiul". Sau or fi fost daci?
Raspunde

kitty_sw

Acum 7 ani

erau strabunii marelui istoric, Razvan Pop
Raspunde

radu

Acum 7 ani

Primele sapaturi arheologice din Piata Huet s-au facut in anii 1999-2000, cand s-a descoperit fundatia primei biserici din Sibiu sub forma de rotonda. Dupa inchidere pavajul a fost proiectat pentru a se vedea conturul bisericii .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus