Dr. Maria Mihaela Cernuşcă-Miţariu, noul decan al Facultății de Medicină din cadrul ULBS, este genul de om care spune lucrurilor pe nume. Nu contează că e vorba despre nepotism în universitate, studenți fără nici un viitor sau bani.
Reporter: În general sunteți o fire optimistă sau pesimistă?
M. M. C.-M.: În general văd plinul paharului.
Rep.: Deci optimistă.
M. M. C.-M.: Dar sunt momente când, dacă sunt de ceva anume, pot să spun că acel lucru este greu de realizat. Asta nu înseamnă că sunt pesimistă. Există căi, variante, trebuie văzut cum, când se poate obține acel lucru. Văd și partea realistă.
Rep.: V-am întrebat asta pentru că, de puțin timp, conduceți facultatea care dă societății poate cei mai oropsiți viitori profesioniști. Ați văzut ce crede lumea despre medici și ce scrie presa: ba că nu-și găsesc de lucru după studii, ba că au salarii mici, ba sunt huliți de pacienți și făcuți șpăgari, ba pleacă în străinătate…
M. M. C.-M.: Sincer? Problema are două părți. Pe o parte e vina presei și a televiziunilor, care de obicei arată partea care incită. Pe om îl incită să vadă scandal. Media ar trebui să arate mai des și momentele în care se realizează într-adevăr anumite lucruri. Un medic, unul care are vocație, își dă silința până la ultima lui suflare pentru un pacient. Dacă el nu mai reușește, după ce și-a adunat o echipă întreagă și pacientul decedează, să nu credeți că este numai pentru familie o traumă. Este o traumă și pentru medic. La început, când te formezi, este chiar o traumă. Dar este important ca în momentul în care ești student sau rezident să faci parte dintr-o echipă și să urmărești să nu fii responsabil. Vezi că cei mai mari, specialiștii, primarii, șefii își dau toată silința, tu suferi foarte mult, dar nu e traumă reală. Pentru că atunci când vei ajunge sus aceea este clipa în care s-ar putea să capotezi și tu. Există studii făcute pe această temă și 90 la sută dintre studenți vin la medicină pentru că vor. Au văzut filme… și-ar dori să salveze vieți… unii sunt împunși de părinți. Într-un mare procent, cei care intră la medicină sunt vocaționali. O dovadă este că mulți dintre ei, încă din anul I merg spre SMURD. Fac voluntariat, nu sunt plătiți, dar își doresc să salveze vieți. Și acolo există niște ierarhii și începi de jos, fără să fii stresat. Cel care are curaj spune părinților că nu face ceea ce-și dorește în viață și renunță după anul I, anul II. Deja văd că e greu, mama bagă bani, nu-și convinși de vor să facă. Spun anul I și II pentru că primul impact este cu anatomia, care e macabră pentru cineva care nu iubește medicina. Vede mort, mirosul nu e tocmai plăcut, marea majoritate leșină! Fac lipotimii, vomită chiar. Dacă dorința de a ajunge medic este mare, depășesc momentul. Îi văd pe cei mai mari care zâmbesc și le spun: Stați liniștiți că și noi am trecut prin asta! Aici apare și empatia. Trebuie să tratezi un pacient exact așa cum ai vrea să fii tu tratat. Când începi să-i pregătești pe alții trebuie să-ți dai toată silința și să-i înveți tot. Asta nu înseamnă ecografe sub cheie că numai doi au voie să-l folosească, ci să învețe toată lumea. Eu îmi pun problema că cel de sus nu mă anunță când pățesc ceva și poate mâine mă duce ambulanța la echipa mea. Eu i-am învățat. Așa îmi dau seama dacă i-am învățat destul sau nu! De la empatie pornește totul.
Rep.: În ce an învață studenții empatia?
M. M. C.-M.: Am sărit la rezident. Studentul, prin anul III și anul IV are deja o stare de panică. Unii nu sunt convinși, alții sunt speriați chiar. Se dezvoltă empatia și prin anul VI marea majoritate care termină sunt de două categorii. Și-au dorit și vor să profeseze asta, alții se trezesc undeva că așa a fost să fie. Poate n-au vrut să-și dezamăgească părinții, bunicii… Acum ei intră în sistem și se lovesc de realitate. Cei care vor să fie specialiști și vor rezidențiat pleacă în Germania. Pleacă în Elveția. Unii vin la Spitalul Județean. Din păcate, nici rezidențiatul nu face să mergi către o specializare pe care o dorești cu adevărat. De fapt este un nou examen, unul greu. Poate în facultate ai fost pasionat de neurochrurgie, dar dai examenul și sunt puține locuri, nu prinzi acea specializare. Ori accepți ce prinzi și vezi dacă îți place gustând, sau nu-ți place și ai curajul să o iei de la zero. Stai o vară, înveți și dai din nou rezidențiat. Apoi lucrezi într-un sistem. Rezidențiat înseamnă stat. Lupți cu viața și nu întotdeauna ai ce-ți trebuie. Sunt unele secții unde cu fonduri europene, cu sprijinul facultății, avem aparatură și tehnologie de maxim vârf. Nu avem specialiști pe ce vârf am ajuns să avem pe anumite zone. În alte zone avem mari specialiști și deficit în aparatură. Sunt situații în care am putea spune că medicii trebuie să se sacrifice. Nu este o soluție, nu trebuie să se sacrifice. În sistemul de stat când intri te lovești de minusuri. După ce termină rezidențiatul unii sunt șocați. Dacă nu îți place sistemul, nu rămâne în sistem! Du-te în privat, unde îți poți oferi ce vrei tu! Dacă ești foarte bun îți deschizi tu, dar aici gafezi dacă ești la început de drum. Sau îți iei rate, că și în România se dau credite pentru cabinete. Lucrează așa cum vrei, cu tot ce îți trebuie și nu te plânge de sistem. Care acceptă sistemul, că nu toți pot merge în privat, trebuie să lupte, să se exprime, să strige dacă trebuie, să ceară ce nu au la toți, în toate părțile. Caută fonduri europene.
Rep.: Și în zbaterea asta se adună frustrarea și se revarsă tot pe pacient.
M. M. C.-M.: Așa e! Dar nu te vărsa pe pacient, nu-ți place, du-te afară! Pleacă în Germania, sistemul extern este deschis. Eu accept acest exod, dar aș vrea să lupt cu el. Decât să ajungă un compromis, prefer să-mi plece absolvenții în Germania! Cu adevărat îmi doresc să plece frustrat de sistem, nu de România, și peste câțiva ani să se întoarcă.
Rep.: Cât la sută din absolvenți pleacă în străinătate, în prezent?
M. M. C.-M.: Nu am cifre concrete, dar numărul e mare. Acum câțiva ani era o creștere majoră, în ultimii ani a stagnat. Acum încep să revină în sistem și mă bucur să văd asta. Majoritatea în privat, vin cu bani și vin cu dragoste de meserie. De fapt, măi oameni buni, e vocație! Asta e medicina!
Rep.: Pe de altă parte, conduceți elita mediului universitar din Sibiu. An de an cea mai mare concurență e la Medicină. Vă simțiți responsabilă pentru toți cei care ies de pe băncile facultății din Sibiu?
M. M. C.-M.: Da! Nu complet responsabilă, că nu pot lupta cu un sistem, dar sunt responsabilă să upgradez sistemul. Suntem 14 universități în țară, dintre care majoritatea multidisciplinare, cum suntem și noi, la Sibiu. Mai puține sunt cele pur medicale, UMF-uri, cele vechi. Mai sunt și trei private. În ultimii ani buni s-a văzut clar în afară că absolvenții din România sunt foarte bine pregătiți. Au început să vină enorm de mulți, de peste tot, să învețe în România.
Rep.: De peste tot însemnând Bangladesh, Tadjikistan…
M. M. C.-M.: Nu… Vin și din Franța, din Germania…
Rep.: La Sibiu?!
M. M. C.-M.: La Sibiu nu pentru că introducem limbă străină, în anul următor. Eu nu vreau Bangladesh, eu sper să aduc la anul germana.
Rep.: Apropo de ce va fi la anul, zice-mi trei lucruri concrete pe care vreți să le faceți în mandatul dvs. și pe care pot să vi le reproșez la final dacă nu le-ați făcut.
M. M. C.-M.: Planul managerial înseamnă foarte multe lucruri și dacă chiar crezi că vei face tot va fi foarte greu. Trei. Creșterea calității actului de predare. Foarte mulți au rămas cu niște cursuri vechi, care nu sunt neapărat rele pentru că au teorie bună, dar generația actuală vrea mai mult. Mai mulți studenți la Sibiu și mai buni. Am început deja să facem pregătire pentru admitere și simulare. Am fost la mese rotunde cu preuniversitarul să vedem și ei ce pretenții au de la noi. Asta facem de când eram prodecan. Vrem absolvenți cât mai bine pregătiți.
Rep.: Se poate spune în spitalele din țară că ”acesta e absolvent de Sibiu, îl vrem la noi!”?
M. M. C.-M.: Avem statistici pe această temă și stăm foarte bine, la mai ales momentul când intră în rezidențiat. Dar nu suntem perfecți. Și pentru că n-am terminat ideea, vreau investiții mai multe. Fonduri europene, proiecte și dotări.
Rep.: Cum nimeni nu-i perfect, am văzut la simplă căutare pe google mai multe acuzații la adresa dvs. de nepotism. Aveți mai multe rude care lucrează în facultate sau în universitate. Sigur știți despre ele…
M. M. C.-M.: Haideți să fim sinceri. Orice părinte își doresc ca al lui copil să reușească în ceea ce face. Toată lumea își dorește asta. În afara țării, această recomandare funcționează. Și la Sibiu mulți și-au recomandat copiilor lor să intre în sistemul universitar. Vă pot da multe exemple. Unii dintre ei au fost mândri de părinți și părinții mândri de ei și s-a văzut asta. Dar nu între ei doi, asta există întotdeauna. S-a văzut în impactul asupra oamenilor, asupra studenților, a altor cadre didactice. Dacă faci ceva nu sunt vorbe, sunt fapte. Sunt și situații, într-adevăr, când copilul poate nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor părintelui. Uite, să nu vorbim vorbe, vă dau un exemplu concret. Profesorul Neamțu. Unul din fiii lui a fost coleg cu mine. Bogdan este un copil deosebit. E pasionat de cercetare, a terminat două facultăți, și medicina și ingineria, are două doctorate, este deosebit în cercetare. Da, este copilul cuiva. Și nu este singurul. Iar asta nu se întâmplă doar la noi. În țară sunt mult mai multe exemple. Majoritatea universitarilor și-au dorit copiii în universitate. La fel și în străinătate.
Rep.: Vor fi mai multe locuri la admitere anul acesta? Crește taxa de școlarizare?
M. M. C.-M.: Nu vor fi mai multe locuri decât în anii trecut, ceea ce face și concurența să rămână mare. Există un standard pe care noi trebuie să-l îndeplinim și eu chiar cred în el, nu vreau să-l stric: cadre didactice, dotare și număr de studenți. Dacă eu am primit de la o echipă de evaluare din țară un standard de calitate eu trebuie să-l cresc. Pe urmă pot să cer creșterea numărului de studenți. Taxele de școlarizare cresc, dar foarte puțin. Minor. Chiar dacă, explicând lucrurile până la capăt, cheltuielile noastre pentru pregătirea unui student sunt de două ori mai mari. Trebuie să te descurci, ca facultate, nu să crești taxa studentului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Spitalul Județean , ulbs , Rezidențiat , Mihaela Cernuşcă-Miţariu , Asistenţă Socială Sibiu , medicinale , Universitatea Alba Iulia , Pentru Sibiu , Maria Mihaela Cernusca Mitariu , Profesorul Neamțu , Dr. Maria Mihaela Cernuşcă-Miţ , Studenţii Stephanie Broatch , decani , Maria Mihaela Cernușcă
Vizualizari: 23451
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
MB
Acum 11 ore
Claudiu
Acum 11 ore
Liberal autentic
Acum 11 ore
Neli Oproiu
Acum 11 ore
Bobo