Joi,
25.04.2024
Innorat
Acum
7°C

3.000 de sibieni, datori la Fisc. Topul primilor 100 este ”dominat” de dezvoltatori imobiliari și avocați

3.000 de sibieni, datori la Fisc. Topul primilor 100 este ”dominat” de dezvoltatori imobiliari și avocați

Aproximativ 3.000 de locuitori ai județului Sibiu, persoane fizice, apar în lista datornicilor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, cel de șomaj și cel de sănătate (listă în care sunt incluse numele celor care au datorii de peste 1.500 de lei).

În total, cei 3.000 de sibieni datorează statului peste 56 de milioane de lei, la care se adaugă penalități cu aceeași valoare. Din aceste datorii, sibienii contestă în instanță aproximativ 33 de milioane de lei.

Cea mai mare datorie – contestată

Pe primul loc în topul datornicilor apare numele unui avocat – Florin Vrînceanu. Fiscul a calculat că acesta datorează bugetului de stat suma de 7,7 milioane de lei, dar avocatul contestă întreaga valoare în instanță. ”Suntem în proces. Suma este reprezentată de TVA-ul din proiectele de dezvoltare imobiliară ale fostei mele soții. Și așa s-a stabilit un TVA pentru ea și m-au asimilat și pe mine, deoarece în vremea aceea eram căsătoriți. Eu, din nefericire, nu am avut nici banii aceia, nici datoria, dar… Acum sunt atras în acest lucru, nu am ce face. Ne judecăm la Brașov. TVA-ul acesta presupune realizarea unei activități economice cu caracter de continuitate în scopul realizării de venituri. Eu activitatea asta chiar nu am făcut-o, asta o știe tot Sibiul. Am fost avocat tot timpul, nu știu altceva. Banii aceia au fost reinvestiți, în proiecte din Brașov și București de fosta mea soție. Inclusiv după divorț, a plecat cu toți banii, nu a rămas la noi nimic, ca să spun așa. Dar, ulterior, pe chestiunea cu TVA-ul la construcții, Fiscul a stabilit obligația ei fiscală și apoi s-au gândit să mă bage și pe mine, deoarece eram căsătoriți în acea vreme”, explică pentru Turnul Sfatului Florin Vrînceanu.

Pe locul doi la nivel județean este un dezvoltator imobiliar din Sibiu – Nicolae Dănoiu, care tocmai are un proiect imobiliar în zona noului viaduct Kogălniceanu. Mai bine de 7,4 milioane de lei are acesta datorii și niciun leu nu este contestat. Pe locul trei este un anume Ionel-Mircea Lotrean, cu peste trei milioane de lei datorii și, la fel, nicio contestație. Turnul Sfatului nu a reușit să-i contacteze pe Dănoiu și Lotrean.

”Nu contest”

Pe locul opt la nivel județean apare și numele avocatului sibian Nicolae Ucă. Acestuia, Fiscul îi pune în sarcină o datorie de 1,4 milioane de lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de aproape 250.000 de lei. ”Nu contest. A avea datorii la Fisc nu este o infracțiune. Dar suma este mult mai mică. Am plătit câteva sute de mii, o să plătesc în continuare”, spune Nicolae Ucă pentru Turnul Sfatului.

Printre numele mai cunoscute din prima parte a listei se regăsește și cel al lui Gheorghe Schotte, de asemenea dezvoltator imobiliar. Numele lui apare și în Dosarul Maricuța, fiind una din persoanele care se află în spatele ansamblului de 17 etaje din capătul bulevardului Mihai Viteazul. Schotte are datorii de 1,5 milioane de lei, la care se adaugă penalități de peste 800.000 de lei.

Și patronul benzinăriilor Ana Oil și al hotelurilor Golden Tulip și Ana, Dumitru Ghișe apare cu datorii ”pe persoană fizică”. Inculpat în Dosarul Motorina (în care este implicat și fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar), Ghișe a avut conturile firmelor sale puse sub sechestru. Iar volumul datoriilor publicate în lista ANAF este de peste 630.000 de lei, cu penalității de alte peste 470.000 de lei. Însă Dumitru Ghișe contestă în instanță întreaga datorie.

Pe localități

Turnul Sfatului a aranjat lista datornicilor la bugetul de stat și în funcție de localitățile de domiciliu. Astfel, cei mai mari datornici din Mediaș apar a fi Natașa Georgeta Marben (aprox. 600.000 de lei), Elena Codruța Moldovan (aprox. 180.000 de lei), respectiv Ovidiu Ioan Moldovan (aprox. 210.000 de lei).

În Agnita, cea mai mare datorie apare pe numele Elenei Varga (aprox. 22.000 de lei), în timp ce la Avrig cea mai mare datorie este pusă pe numele lui Gheorghe Hălmaciu (aprox. 20.000 de lei).

Din Cisnădie, cel mai mare datornic este Vladimir Sîli (Cisnădioara), cu peste 370.000 de lei datorii, din care peste 310.000 de lei sunt contestate. Pe locul doi este Ovidiu Muntean, cu mai bine de 180.000 de lei, datorii.

În Copșa Mică, cel mai mare datornic este Dănuț Laurean Nicula (aprox. 220.000 de lei), în timp ce la Dumbrăveni pe primul loc este Petru-Alexandru Țugui (aprox. 75.000 de lei). Din Ocna Sibiului, cel mai mare datornic este Ion Crăcea (aprox. 16.000 de lei), iar din Miercurea Sibiului, pe primul loc este Constantin Bichi (din Apoldu de Sus), cu datorii totale de aproape 18.000 de lei. La Săliște cel mai mare datornic este Vasile Ivan (aprox. 5.500 de lei), în timp ce primii datornici din Tălmaciu apar cu sume mult mai ”consistente” – peste 450.000 de lei este datoria lui Lajos Alexandru Imreh, din care datorii de 77.000 de lei sunt contestate.

De ”la țară”, în evidență prin prisma valorii totale a datoriilor mai ies în evidență numele lui Gheorghe Gelu Davișca (Șelimbăr) cu datorii de peste 2,5 milioane de lei, din care 2,3 sunt contestate. Tot din Șelimbăr, cu datorii de peste 500.000 de lei fiecare mai par Dorin Aurel Gruncă și Marian Emil Gruncă (acesta din urmă contestă marea parte a datoriilor). Din Hoghilag apare numele lui Philipp Tobias Kothe, cu datorii de peste 350.000 de lei.

Găsește la finalul acestui articol linkul de download a listei tuturor datornicilor la Fisc din județul Sibiu, aranjată în funcție de localitățile de domiciliu.
”Viceversa”. Statul e dator la cei de pe listă

La fel ca și în cazul listei cu firmele care înregistrează datorii la stat, și această listă cu persoanele fizice include, din câte se pare, erori. Astfel, la poziția 24 din Topul primilor 100 de datornici apare numele Iulianei-Carmen Dan, în sarcina căreia sunt puse datorii totale de peste 830.000 de lei. Întreaga sumă a fost contestată în instanță, iar Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat definitiv luna trecută. Potrivit sentinței care o menține pe cea pronunțată de Tribunalul Sibiu, de fapt Iuliana Carmen Dan are de încasat de la Fisc aproximativ 110.000 de lei (TVA de rambursat), plus cheltuieli de judecată.

 

Descarcă de aici Lista datornicilor din judetul Sibiu, pe localitati (format Excel) sau de aici Lista datornicilor din judetul Sibiu, pe localitati (format .pdf).

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

...

Acum 7 ani

Nu inteleg isteria asta cu datornicii, pentru oamenii care nu traiesc din salariu asta poate fi o situatie temporara, intamplatoare sau asumata care poate interveni oricand. Are calea ei legala de rezolvare, cu plati esalonate, cu penalizari, popriri etc. Trebuie insemnati neplatitorii cu fierul inrosit? Sau poate ca din cauza lor nu sunt bani pentru Sanatate, Educatie, autostrazi, cultura? Capitalisti care sug sangele boborului, poate? Sa se spuna Finantele clar, sa stim si noi. Este o idee proasta lista asta, ideea unei minti obtuze care nu intelege ca libertatea inseamna si a alege cand sa-ti platesti darile daca iti asumi consecintele, Mai este un aspect, mie mi s-au blocat toate conturile pentru 100 de lei, nu puteam sa misc un leu pana nu am platit, cu oamenii astia de pe liste care-i treaba? Daca nu s-a implinit temenul pentru poprire de ce nu sunt lasati in pace si ii hartuieste cu "lista rusinii"?
Raspunde

Odin

Acum 7 ani

Bineinteles ca toata lumea are libertatea sa isi plateasca darile cand vor daca isi asuma consecintele. Lista asta nu limiteaza aceasta libertate cu nimic ci doar informeaza despre datoriile acestor "persoane care nu traiesc din salariu". Vezi matale, ei sunt datori la Fisc, aia ne reprezinta pe noi toti => e dreptul nostru sa fim informati cine isi bate sau nu joc de noi. Noi astialalti care putem din amaratele noastre de salarii sa platim la zi contributiile! Daca le este rusine, desi ma indoiesc ca cei mai multi au capacitatea sa dezvolte un sistem moral sau etic propriu, atunci sa plateasca! Este de datoria lor sa plateasca nu de datoria Fiscului sa-i ierte sau sa-i protejeze!
Raspunde

nelu

Acum 7 ani

bun, asta pe persoane fizice. Dar cum sta treaba si pe persoane juridice? v-a fost greu, nu ? de ce sa facem o treaba buna? facem asa de mantuiala, nu ?
Raspunde

DD

Acum 7 ani

Sunt sigur ca majoritatea nu au nimic pe numele lor si nici posibilitatea pentru stat de a recupera sumele!? Daca erau in SUA, nu mai circulau liberi demult....
Raspunde

nelu

Acum 7 ani

Trebuie schimbata legea, nu mai au nimic pe numele lor, bun, sa li se ia libertatea! La puscarie pana aduc banii d-acasa de la saltea!
Raspunde

ce inseamna sa nu fi unit

Acum 7 ani

ce se intampla de ceva ani este o rafuiala intre mafiotii tarii care sunt complici la distrugerea tarii si a elementului uman , curand procentul dacilor/romanilor o sa fie devansat de catre straini. marile coorporatii stapanii lumii isi cer banii de la micii profitori de tara de dupa lovitura de stat '89 prin papusile lor de la guvernare .simplu , cel ce pierde este intotdeauna omul cinstit din acesta tara
Raspunde

Muc cel Mic

Acum 7 ani

Normal ca nu au nimic pe numele lor....asa au procedat si Fratii Helju..."marii" dezvoltatori imobiliari ai unui cartier nefinalizat....parintii lor,Helju Ioan si Helju Maria apar in toate actele de vanzare-cumparare a apartamentelor....oare la 72 de apartamente cat TVA trebuia platit.....
Raspunde

hau bau

Acum 7 ani

Sa nu uitam ca majoritate din topul de mai sus au ajuns datori la stat din cauza unei legi date retroactiv. Japca din partea statului se cheama.
Raspunde

sb

Acum 7 ani

Pai au datorii fiindca fentau legea, faceau ei un imobil, apoi tot ei dar pe numele fratelui, tatalui, mamei etc Au stiu din capul locului la ce se expun. Vor vedea ca la foamea de bani pe care o are romania, li se va executat tot neamul silit, inclusiv se va ajunge la ingradirea libertatii lor. Banii trebuie recuperati!
Raspunde

Arianul

Acum 7 ani

Gheorghe Schotte(locul 5 în topul rușinii) vinde apartamente cu sutele în blocul"fantoma"din fata lidl Mihai Viteazu însă o face prin intermediul concubinei Răducanu Florina tocmai pt a nu platii datoriile la stat.Cat de greu este ca ANAF să-și dea seama că Răducanu nu avea bani nici pt săpăturile fundației si de fapt e scutul acestui individ? Țara asta a ajuns rău de tot
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus