X
Astrid Fodor

Astrid Fodor: Îmi doresc ca Sibiul să își continue dezvoltarea, nu să stagneze

Primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, spune că dorește continuarea proiectelor începute de Klaus Iohannis în 2000. ”Dacă ne-am asumat ceva, vreau să ducem la bun sfârșit”, este fraza care cu alte cuvinte vorbește despre același lucru: lucrul bine făcut.

Reporter: Cât de greu e să fii primar după Klaus Iohannis?

Astrid Fodor: Nu este o misiune ușoară, pentru că standardele sunt înalte. Dacă îl urmezi pe domnul Iohannis, atunci și oamenii au așteptări foarte mari. Un primar care a reușit să ajungă Președinte, înseamnă că are realizări deosebite. Acel primar a făcut ceva pentru oraș dacă a ajuns să se gândească că poate fi ales președinte. Eu am avut șansa de a lucra alături de domnul Iohannis atâția ani și cunosc tot sistemul dinăuntru, am ajuns să cunosc personalul, să cunosc procedurile, m-am adaptat stilului său de lucru, sau părți ale stilului domniei sale și mi-a fost mai ușor decât i-ar fi fost altuia, care ar fi intrat aici direct după domnul Iohannis. În orice primărie, dacă nu ai avut tangență cu administrația publică locală, îți trebuie un timp până înveți despre ce e vorba. Și poate ai nevoie de un timp destul de îndelungat . Una e administrația locală și alta e economia sau învățământul și așa mai departe.

fodor, bottesch FDGR

Rep.: Ați simțit o presiune după ce ați preluat mandatul dânsului, v-ați raportat la lucrurile pe care el le făcea?

A.F.: Nu. Din punctul acesta de vedere nu am simțit o presiune, pentru nu am încercat să mă raportez. Bine, au fost situații în care m-am gândit ce decizie ar fi luat domnul primar, dar fără să simt o presiune, ci din contră, chiar m-a ajutat în luarea deciziei corecte.

Rep.: Puteați să și-l sunați.

A.F.: Nu cred că e cazul. Domnul Iohannis este acum Președintele României, are foarte multe atribuții și nu cred că era cazul să-l sun eu pentru chestiuni de genul acesta.

Rep.: Pe lângă asta, pe de altă parte, sunteți femeie în administrația locală. Nu spun că este un handicap asta, dar de regulă sunt destul de puține femei în această funcție și mai ales într-un municipiu reședință de județ. Din acest punct de vedere e un avantaj sau un dezavantaj să fie o femeie primarul unui oraș atât de important?

A.F.: Nici una, nici alta. Eu niciodată nu am avut un complex că sunt femeie. Poate pentru că am avut de la bun început șansa unor locuri de muncă cu responsabilități multiple în care nu a contat dacă ești bărbat sau femeie, ci doar faptul că ești performant în acea poziție. Nu sunt o feministă care să spună că femeile trebuie să fie în frunte la toate. Consider că suntem apreciați la locul de muncă în funcție de rezultate.

”Dacă ne-am asumat ceva, vreau să ducem la bun sfârșit”

Rep.: Ce v-a determinat să vă doriți să candidați? Care a fost elementul decisiv care v-a determinat să spuneți ”vreau să candidez”, ”vreau să fiu primarul Sibiului”?

A.F.: Argumentul decisiv a fost faptul că sunt conștientă că trebuie mers în același stil mai departe. Noi, cei din Forumul German, când am pornit la drum, am avut niște proiecte, am avut o strategie pe termen lung, n-a fost pentru un mandat sau două. De când a ajuns domnul Iohannis primar, am adaptat această strategie o dată la patru ani. Nu am finalizat toate proiectele și nu aș dori să rămână în stadiul în care se află acum. Dacă ne-am asumat ceva, vreau să ducem la bun sfârșit.

Rep.: Pentru asta aveți nevoie și de un președinte al Consiliului Județean care să provină din rândul consilierilor FDGR? Vi s-a părut că această strategie a avut de suferit de vreun fel cu un președinte PSD?

A.F.: A mers mai greu. Pentru ca o instituție ca Primăria Sibiu să funcționeze bine, este nevoie de o bună colaborare instituțională. Și nu fac afirmații gratuite. Chiar este nevoie de această colaborare. Vă dau un exemplu: Aeroportul Sibiu. Este un obiectiv extrem de important pentru județ, pentru regiune și nu văd cum s-ar fi putut realiza în alte condiții, decât prin colaborarea între aceste două instituții: Consiliul Județean și Consiliul Local Sibiu. Atunci președintele Consiliului Județean a fost domnul Martin Bottesch. Un președinte de Consiliu Județean trebuie să fie deschis. Nu trebuie să fie neapărat de la FDGR, dar asta ar ajuta. Un președinte deschis, echidistant, care pe funcția aceea uită partidul și se gândește la binele regiunii, la binele județului, al orașului Sibiului, care este reședința și polul de creștere al județului. Atunci se poate colabora.

Nu poți pleca într-o campanie electorală fără să evaluezi toate resursele financiare posibile pentru finanțarea proiectelor pe care le propui

 Rep.: Ce credeți că trebuie să se întâmple în Sibiu în următorii ani? La ce am rămas restanți, ce ar trebui remediat, ce ar trebui realizat sau ce ar trebui să se întâmple?

A.F.: Sunt proiecte care trebuie continuate și mai sunt proiectele despre care am vorbit și nu sunt încă începute. În cazul proiectelor care trebuie continuate e clar că trebuie să vorbim de lucrările de infrastructură. La acest capitol s-au făcut lucrări masive, dar nu s-au finalizat. Este normal, pentru că inițial când s-a discutat de străzi s-a avut în vedere doar asfaltarea lor, astfel încât să nu mai avem străzi de pământ. Ulterior abordarea a fost mai complexă, s-a trecut și la lucrări de modernizare a rețelelor de canalizare și de apă, un proiect care necesită mult mai mult timp. Deasemenea a fost viabilizat un carier nou, care nu exista în anul 2000, cartierul Tineretului. Apoi intervin procedurile de licitație, care sunt foarte lungi și întârzie mult lucrările. Procedurile pot fi întârziate mai ales atunci când te trezești cu o contestație care te împinge și mai mult în timp ca durată de execuție. Deci sunt factori obiectivi care te întârzie, iar tu ca primar, te trezești că nu te poți ține de programul propus. Sibiul mai are încă străzi care trebuie aduse la nivelul secolului XXI – străzile de pământ. Acestea trebuie să le refacem.

O altă problemă importantă este cea a infrastructurii educaționale, a școlilor. Sunt școli în care activitatea se desfășoară în ciclul doi, este foarte greu ca părinte să gestionezi un astfel de program, cu copiii care rămân înainte de masă singuri acasă, merg la ora doi la școală și se întorc obosiți seara. Această problemă trebuie rezolvată și eu spun că o rezolvăm în acest mandat. Categoric. Vreau să precizez că pentru toate proiectele pe care le-am propus am făcut o evaluare financiară, inclusiv a surselor de finanțare. Nu sunt afirmații doar de dragul campaniei electorale. Nu poți pleca într-o campanie electorală fără să evaluezi toate resursele financiare posibile pentru finanțarea proiectelor pe care le propui.

astrid fodor

Rep: Considerați sportul ca o prioritate pentru viitor?

A.F. : Alături de cultură, Primăria a avut întotdeauna în vedere și sportul. În continuare vom căuta o modalitate legală de a finanța și încuraja sportul de echipă, pentru că avem echipe performante la baschet și handbal, iar echipa de fotbal, chiar dacă e la început, se conturează a fi una care promite. În egală măsură aș vrea ca Sibiul să ofere spații publice pentru practicarea sportului și în cartiere.  În acest sens, spre exemplu, vom analiza deschiderea terenurilor de sport din curțile școlilor, cu tot ceea ce înseamnă amenajări pentru siguranța actului educațional, dar și a celor care vor utiliza aceste terenuri.

Un proiect important în acest domeniu, în cazul în care voi primi prin vot mandatul de primar, este acela de a identifica baza materială sportivă pe care municipiul o are la dispoziție pentru a crea un club sportiv municipal în subordinea Consiliului Local. Copiii și juniorii vor avea acces gratuit la acest club pentru a practica cele mai căutate discipline sportive.

”Nu am în spate interese de partid, pe care trebuie să le promovez la nivel de primărie”

 Rep.: Ați văzut probabil proiectele pe care le propun ceilalți candidați?

A.F.: În mare.

Rep.: Sunt fezabile?

A.F.: Chiar nu doresc să mă refer la ele, eu mă voi referi la oferta mea electorală.

Rep.: Am văzut pe lista propusă de Forum pentru Consiliului Local inclusiv pe domnul arhitect Paul Niedermaier. Aveați nevoie de dânsul?

A.F.: Da, aveam nevoie. Am simțit nevoia unui arhitect cu experiență, echilibrat, cu prestanță, pentru a conduce Comisia de Urbanism a Consiliului Local.

Rep.: Alte nume noi?

A.F.: Domnul doctor Kiss. O personalitate cunoscută în mediul medical, respectată, care posedă cunoștințe temeinice, o personalitate cu care ne putem consulta, ne putem ajuta în diverse situații care pot deveni critice.

Rep.: Ce așteptări aveți de la viitorul consiliu local?

A.F.: Așteptările mele sunt foarte simple și clare: să susțină proiectele în interesul Sibiului. Noi nu avem alte proiecte, decât cele în interesul orașului. Precizez pentru a nu știu câta oară: eu nu am în spate un partid cu interese pe care trebuie să le promovez la nivel de primărie. Nu am pe nimeni de la FDGR pe care trebuie să-l angajez, nu am nici afaceri și nici oameni de afaceri cărora trebuie să le promovez interesele, deci mă pot concentra 100% pe activitatea primăriei. Asta îmi doresc și de la viitorii consilieri locali, să se concentreze pe problemele orașului. Tot asta îmi doresc și de la viitorii viceprimari. Cine dorește să devină viceprimar, să se concentreze pe activitatea de administrare a orașului. Cel puțin în cele opt ore, deși un viceprimar nu are un program de numai opt ore. Nu semnează o condică, dar trebuie să fie permanent activ, să fie eficient, să conducă cu maximă implicare și responsabilitate sectoarele care i se vor încredința de către primar .

În plus, mi-aș dori o majoritate FDGR. Spun asta pentru că nu aș vrea să intrăm din nou în blocajele care se produceau în anii 2000. Vreau să realizăm acele obiective pe care le-am propus, altfel există riscul ca ele să fie blocate din motive politice, și nu din eventuale dubii privind importanța sau beneficiile pentru comunitate a  respectivelor proiecte.

Rep.: Credeți că acesta este motivul pentru care se votează FDGR, integritatea?

A.F.: Sper ca unul din motivele pentru care sibienii ne-au votat să fie acesta. Nu știu motivele, dar sper ca unul dintre acestea să fie și tot ce s-a făcut pentru Sibiu. Ar fi cazul să votăm și după integritate. Forumul nu are interese în ceea ce privește banul public. Cred că trebuie să se aibă în vedere acest aspect atunci când punem ștampila la vot. Am văzut că în alte regiuni ale țării nu se prea au în vedere aceste valori, dar sper ca Sibiul să rămână una dintre excepții.

”Un Sibiu frumos, curat, senin, cu locuitori fericiți”

Rep.: S-a discutat mult în această campanie despre Zona Metropolitană Sibiu. E un subiect important pentru Sibiu?

A.F.: Este. Eu nu am glumit, chiar am făcut invitațiile la discuții pe această temă către primăriile localităților din jurul nostru. Sunt scrise, tipărite, dar le-am pus de-o parte și am zis că e un proiect mare, important, care trebuie realizat de primarul ce va fi ales în Sibiu împreună cu primarii care vor fi aleși în celelalte localități.

Rep.: Concret, ce înseamnă de fapt această zonă metropolitană, pentru că s-ar putea ca mulți sibieni să aibă o părere greșită legată de aceasta. Ce s-ar întâmpla dacă de mâine, zona Sibiului ar deveni zonă metropolitană? Care ar fi avantajele locuitorilor Sibiului și ai localităților învecinate?

A.F.: Îi dezamăgesc. Nu vor fi avantaje de moment, și nici nu însemnă că aceste localități vor intra sub administrarea Sibiului. Nu vor fi avantaje directe, dar este necesar din punct de vedere al accesării fondurilor europene. Deci nu este o acțiune așa de simplă, dar ne va ajuta în proiectele mari de care va beneficia toată zona. Dacă poți demonstra că proiectul tău este util, nu numai pentru acest oraș, ci pentru o întreagă regiune, pentru localitățile învecinate, iar aceste localități sunt de acord, atunci e foarte bine. Vă dau un exemplu: parcul de agrement pe care dorim să-l construim în Pădurea Dumbrava. Dacă Sibiul este de acord, dacă Rășinariul spune că ”da, mă ajută și pe mine” și Poplaca la fel, acest proiect are șanse mari să primească finanțare europeană.

Rep.: Cum vedeți Sibiul peste cinci ani?

A.F.: Cu mai puțin praf. Văd un Sibiu cu străzi asfaltate, pentru că dacă nu sunt toate asfaltate, praful și noroiul se transferă și pe cele puse la punct. Văd un Sibiu cu iluminat public în toate cartierele și, pe cât posibil, un iluminat eficient energetic. Văd un Sibiu cu parcuri  reamenajate și modernizate. Fiecare parc va trece prin acest proces. Dacă vorbim însă  de modernizare asta nu înseamnă că trebuie intervenit oricum și  peste tot. De exemplu în Parcul Sub Arini trebuie să respectăm nota distinctivă a acestuia, care îl deosebește de alte parcuri.  Văd un Sibiu confortabil, care în continuare va avea o viață culturală intensă și va fi plin de turiști. Văd un Sibiu însorit, frumos, curat, senin, cu locuitori fericiți.

Rep.: Cu mai mulți locuitori?

A.F.: Sibiul nu se poate extinde mult, nu mai are unde. Important este ca cei de aici să se simtă bine, să aibă locuri de muncă bine plătite, să aibă școli performante unde să-și trimită copiii, creșe și grădinițe și tot ce e nevoie, pentru a duce o viață civilizată, decentă și frumoasă.

CV ASTRID FODOR

Nume: FODOR

Prenume:  Astrid-Cora

Data și locul nașterii:  6 noiembrie, 1953, Sibiu

Experiență profesională:

decembrie 2014 – prezent            Viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Sibiu

2008 – decembrie 2014 Viceprimar al municipiului Sibiu

2002 – iunie 2008             Director economic, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România

2001-2002            Administrator S.C. Torra Prod SRL

1999-2000            Director comercial, S.C. Libertatea S.A. Sibiu

1990-1999            Șef serviciu comercial, S.C. Libertatea S.A. Sibiu

1985-1990            Economist, S.C. Libertatea S.A. Sibiu

1978-1985            Jurisconsult, S.C. Libertatea S.A. Sibiu

1977-1978            Jurisconsult, Întreprinderea 8 Mai, Mediaș

Apartenență politică       Membru al Forumului Democrat al Germanilor din România din anul 1990

Funcții ocupate în cadrul organizației politice:     Forumul Democrat al Germanilor din România – organizația județeană Sibiu – președinte

Forumul Democrat al Germanilor din România – organizația municipală Sibiu – vicepreședinte

Activitate politică             Consilier local din partea Forumului Democrat al Germanilor din România din anul 2004

Educație și formare  

1973-1977            Facultatea de drept economic-administrativ Sibiu, specializarea științe economico-administrative

1971-1972            Colegiul Național “Samuel von Brukenthal”, secția germană

1968-1971            Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, secția germană

Limbi străine      engleză – fluent

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

65 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    karl

    Incet, incet, lumea se desteapta si nu mai “pune botu'” la toate povestile de campanie electorala. Sibiul a ramas mult in urma oraselor civilizate din Romania. Cat timp in alte orase nu mai sunt de multi ani strazi de pamant, eu cred ca spune totul despre cum am fost condusi de sasi…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bijboc Matarangu

    “Buni scump si drag” pe tine,promit solemn c-am sa te cred. -chiar dacă nici măcar tu nu crezi ce spui draga -nu de alta dar, sa știi ca lipsa de credibilitate duce la depresie, iar depresia la o anumită vârsta poate fi fatala.
    Așa ca propun sa-ți continui cariera in aceeași nota, iar noi -ai sa vezi-
    ca niște aplaudaci docili, obedienții si cuminți te vom susține draga, ca nu-i așa, suntem cu toții figuranți intr-un film cu tampiti?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihai

    dar tu ai habar de ceva? sau esti integrata in sistem? wtf, unu si u unul cit fac?,,,,,,,,,,,,,,,,,,,un klaus cu carmen??????????????? haide mai.,,,,,,,,,,,,,,

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pagan

    Mai mereti prin alte orase din Transilvania. Sibiul e inainte cu 10-20 de ani fata de altele , dar e bine sa fi securist si “patrihot” sa te dai lovit. neamul vostru de nerecunoscatori isi are originile in India. DRUM BUN !

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alexandru

    Dna Fodor, nu ati facut nimic intr-un 1 an jumatate. Nu ati lasat nimic dupa dvs. Va rog sa va vedeti de pensia dvs. Lasati un tanar la Sibiu. Este un oras prea dinamic pentru dvs.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian

    Ce limbaj aveți, se vede că sunteți frustrați și răi, dar vă înțeleg, lipsa educației și a respectului față de un om care este chiar implicat în binele comunității.
    Ce vă dă dreptul să jigniți, și voi o să înaintați în vârstă și nu cred că o să faceți ceva lucruri mărețe, deci mai ușor cu baba expirată și alte răutăți gratuite.
    Astrid Fodor este cel mai potrivit om de care are nevoie Sibiul!

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Daniela

    Ah, ce mai chiauna javrele. Se zvarcolesc in spume si dau cu laturi pe gura. Tot inainte sa mergi, Fodor, asa cum spui si in interviu. Si, dupa alegeri, dupa ce o sa fii primar ales, pune-ti proiectele in aplicare. Si apoi e bine.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Aurelian

    Foarte bine! Am incredere in dumneavoastră si abia astept sa va vad castigatoare la alegeri. Aveti toate sansele si le meritati! Mult succes in continuare!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Raţional

    Contestatari , poate aveţi dreptate ; numiţi alternativa , dacă există în oferte ! In privinţa Consiliului – e dezirabilă o diversificare .

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Axl

      de acord cu tine. Nu exista. Unde am fi fost fara conducerea asta, cu toate minusurile ei? In situatia Brailei probabil, unde nenorocitul ala de doctor lua spaga continuu, inclusiv cu tot scandalul Hexi, cu toate controalele si ce mai vrei. Avem vreun demnitat din Sibiu arestat pentru coruptie? Sau abuz in serviciu? Don’t think so….

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Axl

    Sibiul nu a ramas in urma fata de alte orase din Transilvania. Mergeti si vedeti. Eu unul, ca roman si crestin ortodox (precizez asta, desi nu conteaza), o votez pentru ca va continua ceea ce a inceput Klaus. Daca el dezamageste ca Presedinte, asta e partea a doua. Pe mine, ca Primar, nu m-a dezamagit si d-na Fodor continua asta. Macar Primarii nostri nu au fost luati de DNA, desi au fost in vizor, dar, daca va aduceti aminte, DNA a tabarat in Primaria Sibiu exact in campania electorala. Coincidenta? :))

    Da, sunt nemultumit de multe lucruri la primarie, de ex. ca am stat dupa un certificat de nomenclatura stradala aproape 30 de zile, dar l-am primit. In schimb, sunt multumit ca platesc impozitele prin platforma online, deci scutesc timp. Plus, personalul din Primarie (cel cu care am interactionat eu, a fost amabil), neasteptat de amabil.

    Deci, da, sunt lucruri de schimbat si imbunatatit, dar se poate MULT, mult mai rau.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ana Popescu

    Degeaba încercați PSD-iști sub acoperire si obositi care beti cafele pe centru cu cetățenii sa dezinformați. Strada vorbeste iar oamenii au luat deja decizia. Doamna Fodor va castiga alegerile si vom mai vedea cum stăm cu curatenia. Simt teama cum va cuprinde jucătorilor.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sb

    Sibiul nu a ramas in urma fata de nici un oras din Transilvania! Din contra! Latraii de mai sus sa mearga ei sa traiasca in alte orase din transilvania si sa vada diferenta! Weiter Frau Fodor!

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bijboc Matarangu

    Este rău sa-ti manifești frustrarea? Categoric nu! Frustrarea este din
    punct de vedere psihologic un sentiment negativ accesibil speciei umane,
    fiind rezultatul unor nemulțumiri in plan social sau personal. Reprimarea
    ei duce anxietate, agresivitate, intoleranta, si se manifesta prin limbaj
    agresiv, licențios. Eliberarea sa este benefică in plan social , pentru ca da
    autorităților posibilitatea sa afle nemulțumirile societății, urmând ca
    acestea funcție de capacitățile manageriale si voința politica sa le reme-
    diete sau nu.In plan individual eliberarea frustrării este benefică pentru
    ca favorizează comunicarea civilizata, contribuind la dezvoltarea
    personală a individului.
    Avem de-acum confirmarea – o spunem cu tristete – ca-n sânul
    comunitații sibiene a proliferat cu repeziciune o asa-zisa specie
    denumită generic “gee bonul agresiv ” vulgar, agresiv, aflat in stadiul de
    dezvoltare primara, si care incapabil fiind sa se respecte pe sine însuși ,
    Intolerant cu ceilalți nu poate pătrunde cu adevărat sensul mesajului.
    P.S. Așa ca, stimata doamna Fodor continuati-va munca in aceeași
    direcție ca si pana acum si-n aceeași direcție, susținători sunt destui, si
    -cine știe, poate- la sfârșitul următorului mandat reușiți sa înregistrați
    la OSIM noțiunea de “Astrid” ca etalon de măsura al nerealizărilor.
    P.P.S. Da domnule Rațional ai perfecta dreptate, nu exista, din
    păcate alternativa. Știu, comunitatea trebuie administrata, si cu toate
    acestea eu recomand absenteismul la vot ca forma de protest social
    Împotriva acestei clase politice care nu reușește sa evolueze din punct
    de vedere mental, psihologic ,neantelegand ca societatea nu mai este dispusă sa le acorde cecuri in alb, având astfel oricând posibilitatea sa-i demită
    pentru nereprezentativitate.

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vadim

    Eu vreau sa o intreb pe dna ceva simplu nu putea face: marcarea denumirilor strazilor din oras, fiindca ceva mai complex…..Hai mai lasa-ne !

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cetateanul

    Eu ma duc la vot din convingerea ca macar atat pot si eu sa fac pentru comunitate, imi da confortul psihic de a critica apoi, daca e cazul…practic e locul meu in hora.
    Ma duc si de frica sa nu-mi fie completat locul din tabel cu alte date si altcineva sa voteze sub numele meu!…eventual mortii din Teleorman!
    Sunt si alte cai, destepte de a-ti arata nemultumirea fata de clasa politica la vot, fara sa risti arestarea dar sa-ti transmiti mesajul! Cu biletul ala esti singur in cabina, cum te imbraci e treaba ta…
    Absenteismul nu este o solutie!

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian30

    Razvan Pop … vrea sa faca zona metropolitana..putini stiu insa ca proiectul este deja facut si asteapta intrarea pe rol , gratie forumului…
    Sa nu mai vb de echipa pe care o astupa tanarul Razvan Pop …Cazan ? Virgil Popa? Robert Paskuy ? Niste ahtiati dupa functii si bani …ce au facut pt comuninate? Beau cafele prin oras? Daca ajung la putere beau pe banii publici cafelele…
     Sitterli daca ar castiga ar face exact ca la prezidentiale , ar lasa lumea fara buletine de vot , in cazul primariei fara bani … plus ca este o rusine sa il aibe pe d-nul Cindrea in spate care este rusinat de sibiu si sibieni …pe bune ?! :))
    Nu doar pentru primarie trebuie votat forumul , important este si consiliul ! Acolo incearca pnl si psd sa destabilizeze orasul… ca degeaba ai primar si nu ai consiliu…
    Pana una alta lasand filmele sci-fi ale psd-ului , filmele unei piese de teatru tragico-comica ale pnl-ului , forumul a arat ca vrea si cat a fost lasat sa faca a si facut !

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      hai-hui

      Fara sa sune malitios, si o sa predizez ca eu NU AM cu cine sa votez…

      Dar sa spui ca d-na Fodor va face zona metropolitana e de domeniul utopicului… Dansa a fost intrebata de mai multe ori ce e cu zona metropolitana si niciodata nu a dat vreun proiect concret, acum a adus asta cu zona de recreere… Dar eu nu dau doi bani pe asta…

      Sincer de ce naiba nu a fost in stare pana acum sa demareze naibii macar centura sudica… Macar atata putea face… Sa nu mai ocolim jumate de oras daca trebuie sa mergem din Valea Aurie sau Calea Dumbravii sau Calea Cisnadiei pana la serviciu in zona Vest…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      hai-hui

      Fara sa sune malitios, si o sa precizez ca eu NU AM cu cine sa votez…

      Dar sa spui ca d-na Fodor va face zona metropolitana e de domeniul utopicului… Dansa a fost intrebata de mai multe ori ce e cu zona metropolitana si niciodata nu a dat vreun proiect concret, acum a adus asta cu zona de recreere… Dar eu nu dau doi bani pe asta…

      Sincer de ce naiba nu a fost in stare pana acum sa demareze naibii macar centura sudica… Macar atata putea face… Sa nu mai ocolim jumate de oras daca trebuie sa mergem din Valea Aurie sau Calea Dumbravii sau Calea Cisnadiei pana la serviciu in zona Vest…

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibiu - tineret

    Sunt uimit ca sub nume bine alese, precum “Karl” sau “Joseph” oponentii se agata in declaratii dusmanoase fara fond si pana la urma fara sens. Mamele acestor domni sunt tare mandre cum se exprima ei public, online binenteles, la adresa unei doamne.
    Dragii de ei, nu au avut sanse in viata sa cunoasca persoane precum D-na Fodor, din pacate!

    Eu sustin consistenta, eu sustin continuitatea, eu sustin Fodor!
    Tanar Sibian

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Fara nume

    Bravo fratilor! Absenteismul la vot e tot ce puteti voi propune ca protest social… Asta e crima sociala mintile iluminate ale dvs.
    Bafta in viata asta va urez!

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sile

    Fodor nu va ajunge niciodata la DNA dintr-un simplu motiv: Dansa NU semneaza niciodata NIMIC ca predecesorul dansei. DE cand este in functie nu a facut ABSOLUT NIMIC! SIBIENI votati Sitterli / Pop numai pe bunicuta asta nu! Trebuie sa o trimitem la pensie!

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Fara nume

    Asta nu e nemultumire, este nesimtire. Ma inclin celor ce aduc acuzatii cu adevarat consistente…dar citesc numai in exprimare! Asadar, ne Intoarcem la educatia individuala…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      sb

      Atac marsav la d-na Fodor, atac impotriva sibienilor!
      Ce-ati facut voi ceilalti, cat nu a fost Klaus primar? Aud ? Auuuudddd ? NIMIC n-aud! Asta e pb, nu ati facut nimic! Majoritatea dintre cei care latrati mai sus, nici macar nu locuiati aici; sibiul v-a primit, noi sibienii, v-am primit fara nici un fel de pb, dar acum sunteti buni sa dati cu pietre!
      Va zic eu ce era! Era un oras epava! Un oras in care somajul inflorea, lispa oricarui orizont era apasatoare!
      Sibiul poate sa-i faca statuie lui Klaus si echipei lui (d-na Fodor si ceilalti) fiindca ne-a salvat! Asa o sa zica si romanii peste cativa ani dupa mandatul d-lui.
      D-na Fodor: cainii latra, ursu trece! Mergeti inainte si continuati munca predecesorului d-voastra!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Sibian

        Romanii zic ca KWJ a fost un primar bun pentru un orasel ca si Sibiul dar un Presedinte groaznic pentru o tara ca Romania
        De fapt Johannis si-a atins limitele aici
        Nu avea nicio sansa la Cluj , Brasov sau Timisoara!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Jiji

    Ce aberatii! Cica: ” Una e administrația locală și alta e economia sau învățământul și așa mai departe.” Pai, mamaie, dumneata sau Iohannis nu ati venit exact din economie si invatamant? Ati absolvit “facultatea de primari” inainte de a candida si de a ajunge in administratia locala?

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  28. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ovidiu

    Sibiul nu o ramas in urma ci merge inainte. Am trecut prin Brasov, Alba Iulia, Cluj si nu au nimic iesit din comun fata de Sibiu.

  29. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    yuf

    Ovidiu, cred ca ai trecut pe centura orselor enumerate de tine, daca ai ajuns sa faci asemenea afirmatii, Brasovul si Clujul sunt mult mult mai sus ca burgul nostru. Bla bla bla, un plus la D-na Fodor este ca nu citeste de pe foaie. Cu siguranta, conform noului PUG, Sibiul o sa stagneze, daca nu se vor modifica repede niste aberatii scrise in el.

  30. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @@@

    ”De exemplu în Parcul Sub Arini trebuie să respectăm nota distinctivă a acestuia, care îl deosebește de alte parcuri.”
    Eh, asta imi place mult, asa trebuie gandit ! Discutam de un parc (semi) natural, nu trebuie umplut cu sute de mii de Euro de borduri, pavele, asfalt, banci si altele. Doar ce e necesar !

  31. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  32. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Zorro

    Indiferent cine va cistiga alegerile mare brinza nu o sa faca cum nu s-a facut mare brinza pina acuma.
    Ca sibian care locuieste de 26 de ani in occident si vine de 2-3 ori pe an la Sibiu, pot sa spun ca orasul arata din ce in ce mai deplorabil. Fata de Brasov, Cluj si Timisoara, orase pe care le-am vizitat de curind, Sibiul pare o mahala. Afara de centru, care si acela este doar spoit pe afara, nu se ofera nimic.
    Pe majoritatea membrilor din FDGR sau de la PSD si PNL ai cunosc personal dinainte de 90 si stiu cine au fost, stiu ce capacitati au si din pacate eu nu voi vota cu nici un partid si cu nici un membru. Voi pune stampila pe toti. Acesta este protestul meu. Si va rog sa nu mai numiti pe cei care nu se mai lasa fraieriti niste frustrati. Sunt dezamagit ca dupa 25 de ani nu s-au gasit oameni curati, cu idei, cu viziune sa ne conduca pe olan local sau national.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  33. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gigi contra

    Zorro, ai dreptate! Eu merg des la Brașov și sunt plăcut impresionat. Brașovul n-a avut 14 ani primar sas și mare gospodar, a avut 2 sau 3 primari cărora nu le-a ridicat nimeni osanale, dar Brașovul arată mult mai bine decât Sibiul: oamenii sunt mai civilizați, mai bine îmbrăcați, magazinele mai frumoase, servirea mult mai bună… Sibiul a rămas mult în urmă, în pofida faptului că am avut un mare gospodar sas primar atâta amar de ani… Dna Fodor ce să continue?!

  34. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bv

    Brasovul s-a ridicat datorita faptului ca primarul Scripcaru a avut buget direct alocat preferential de la capitala, pe vremea PDL-ului… asa ca nu mai vorbiti aberatii! Cand brasovul primea bani direct din bugetul statului, pe baza de clica PDL, sibiul facea foamea si era printre ultimul oras la incasari de la buget. Adica contribuia printre primii si primea printe ultimii… capisco? sa nu mai mancam … de pomana! daca nu cunoasteti nu mai vorbiti!

    Si civilizatie, ce mai aberati ca ati gasit la bv… astea sa le spuneti lui mutu! Calitatea oamenilor, asemenea!
    Stati linistiti in occident si nu mai comentati! Aveti totusi o varsta, daca locuiti de 26 de ani in occident! Locuiti in continuare acolo, la batranete nu se mai da cu parerea despre o tara pe care ati parasit-o cand i-a fost mai greu! Halal opinie pertinenta! Auzi la el, plecat, dar aceeasi mentalitate de a distruge totul in jur!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Zorro

      Bani au fost si inca sunt multi in RO, trebuie doar sa mergeti sa-i luati de la cei care i-au furat. Si s-a furat si escrochiat destul si la Sibiu, insa la raspundere nu este tras nimeni si de platit inapoi nici atit. Si tot hotii mai au tupeul sa fie votati.
      Am 50+ ani si cum voi puteti veni in occident sa munciti si eu ma deplasez unde vreau. Voi vota atita timp cit voi avea cetatenia romana. Si daca a fost greu in RO in anii 90, votantii si sustinatorii lui Iliescu sunt de vina. 90% l-au ales, acum nu recunoaste nimeni asta.

  35. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @@@

    ” Traim toti sub acelasi cer, dar nu avem cu totii acelasi orizont” Konrad Adenauer, ca tot suntem
    filogermani, nu-i asa fratilor?

  36. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Zorro

    “Wahlen allein machen noch keine Demokratie” -Barack Obama

    “Demokratie: Eine Regierungsform, die freie Diskussionen voraussetzt, doch ist dies nur erreichbar, wenn die Leute aufhören zu quatschen. ” – Clement Attlee. Din pacate in RO nu au loc discutii constructive, ci se injura, se discuta discutii.

  37. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    co

    @zorro
    Stai domne linistit acolo, nu vine nici dracu sa lucrezi in “occident”! Nu vine nimeni sa-ti ia painea de la gura! Tradatorii stau acolo linistiti, du-te ia-ti o bere d-aia ieftina din lidl si traieste linistit!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Zorro

      Cred ca nu are rost sa ma cobor la acest nivel de discutii cu tine. Stai tu si complace-te in mizeria in care stai de 25 de ani. Tu nu te numeri printre ce care vor o schimbare. Vrei doar la ciolan. Lidl este magazinul preferat al sibienilor, nu al meu si berea poti s-o bei tu, eu prefer vinul.

  38. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  39. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Poc

    Dna Fodor e cea mai buna alegere pe care o poate face Sibiul. Dupa atatia ani in care administratia sibiana a dovedit ca nu e corupta, nu ati auzit si nu s-a intamplat nimic asemanator cu cele petrecute in marea majoritate a administratiilor locale din tara asta cred ca alegerea e simpla. Uitati-va in jur ce se intampla in Romania. Un oras ca Sibiu ( mult mai mic decat Brasov/Cluj/Bucuresti/Iasi) a ajuns sa arate minunat intr-un timp relativ scurt si sa isi pastreze valorile. Am dat un presedinte al tarii, iar dna Fodor va primi un vot de incredere din partea sibienilor.
    Oricat veti injura si ponegri, nu uitati ca in viata totul se plateste, iar ce veti primi nu va fi tocmai frumos. Si asta pt bani sau afirmare in cadrul partidelor penale Psd si Pnl. Eu sincer , consider ca avem un mare noroc ca avem ce vota in afara mentalitatii de furtisag din partidele de azi( pnl, psd, alde,unpr,etc.). Sper ca voi , toti ce veti citi sa va simtiti mandri de orasul vostru si sa o votati pe dna Fodor, daca nu…va fi urata perioada ce va urma. Va incepe furtul , asa cum s a intamplat pana acum vreo 15 ani. Dar depinde cat de multi vor vrea sa fie partasi la acel furt. Macar nu mai scrieti comentarii ofensatoare , nimeni nu le baga in seama. Credeti ca sunteti smecheri, dar de fapt iar veti plange cand va iesi o majoritate covarsitoare FDGR. Pace si buna intelegere!

  40. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibiu

    Ai dreptate Zorro. Vezi ca s-au atacat falsii patrioti de psdisti turnatori. Hai clonati-o pe Bunicuta sa aveti pe cine vota ca dumnealui v-a dat pensie. Si eu lucrez de peste 15 ani in Occident dar asta nu m-a impiedicat sa renunt la cetatenia romana desi am primit si cetatenia statului in care locuiesc. Si sunt mai patriot decat multi frustrati, care isi scuipa veninul aici la discutii. Ia puneti mana si munciti si apoi nu veti mai fi frustrati. Nu mai asteptati totul de-a gata de la stat si luati voi initiativa. Eu voi ramane sibian si in fiecare an imi voi face o parte din concediu la sibiu. Si voi cheltui bani chiar in Sibiu. Nu stiu cine e cel mai bun. Toti au bube. Ca sa fiu pertinent si corect mi se pare ca Sibiul este mult in urma Timisoarei, Oradei si a Clujului. Pe acelasi nivel cu Targu Mures, Arad si Brasov si peste Alba-Iulia si Deva. De restul tarii nu mai vorbim ca e la pamant.
    Situatia nu e roza dar poate fi si mai buna. Fodor pare singura alternativa. Nu stiu daca e buna. Dar decat umflatul de Pop care si de la doctorat a fost dat afara si nici concurs de director la Patrimoniu nu a fost in stare sa dea (de bun si inteligent ce e) ce sa astepti? Sitterli pune-l langa Cindrea vezi ce partid reprezinta si iti dai seama ca e doar un viitor baron local. Restul la fel. Nu prea sunt alternative.

  41. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Zorro

    Pentru toti postacii de mai sus. In orice tara democrata este interzis sa induci pe cineva sa voteze un anumit partid sau o anumita persoana asa cum fac unii mai sus. Este legitim ca partidele sau persoanele in cauza sa-si faca campanie si reclama, insa sa atiti lumea direct sau indirect s-o voteze pe Fodor sau pe Popa, este cam la fel de grav cu ce-a facut Dragnea. Asa ca lasati-i sa-si faca campanie si stati in banca voastra si lasati pe fiecare sa voteze cum va vrea, sau sa nu voteze daca n-are chef.

  42. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cristi

    @zorto Tu instigi lumea sa nu voteze, sau sa puna stampila pe toti candidatii, in semn de protest! SE vede CA AI fost un mic communist! Bleibst du dort!

  43. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Deceptionatul

    ASTRID = O babuta disperata, care, striga-n gura mare-n Primarie, ca n-o poate da afara pe pila lui Johannis, Urdea. Pai daca Arhitectul Sef al Sibiului nu-l poate schimba, oare ce poate baba Fodor?

  44. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gigi contra

    Dragă „bv”, degeaba te umfli în pene că n-ai dreptate. Și Klaus a primit destui bani cu ocazia Capitalei europene din 2007… Și la Sibiu este o clică, nu doar la Brașov… Iar lumea la Brașov e mult mai civilizată, ți-o spun sigur pt. că merg din 2 în 2 săptămâni la Brașov… La Brașov sunt mulți moldoveni, însă sunt mai civilizați decât vâlcenii adoptați de Sibiu… Vine weekendul, dă o tură până la Brașov să te convingi că am dreptate…

  45. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gigi contra

    Dragă „bv”, degeaba te umfli în pene că n-ai dreptate. Și Klaus a primit destui bani cu ocazia Capitalei europene din 2007… Și la Sibiu este o clică, nu doar la Brașov… Iar lumea la Brașov e mult mai civilizată, ți-o spun sigur pt. că merg din 2 în 2 săptămâni la Brașov… La Brașov sunt mulți moldoveni, însă sunt mai civilizați decât vâlcenii adoptați de Sibiu… Vine weekendul, dă o tură până la Brașov să te convingi că am dreptate…

  46. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Olingpia Gavozdea

    Toți estica care scrieți, sunteți niște nulității. Cine credeți ca va aflați sa bălăcăriți la toamna Astrid al nostru? Noi gospodin sibien iubim la el, si dacă trebui , noi facem dreptat ! Va certatz ca niște prost, Fritz câștiga comunist?

  47. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  48. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Olingpia Gavozdea

    Scuzat limbul, promise învățat vorbit. Omul bun, soț la mine spus ruman bobor torelant . La Sfântul Zi Sărbător, creștin bun mers bisearek,
    rugat la sănătat conducator, nu bălăcări la el

  49. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  50. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mutu de la manutanță

    Oligpia, din două una: ori soțul tău te învață să vorbești și să scrii, ori îți parolează computerul, laptopul, râșnița…

  51. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  52. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  53. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    STRATEGIA!! OPINEI INDEPENDENTA

    TREBUIE SA FIE SI O STRATEGIE GANDITA IN SIBIUL ASTA. DOAR ASFALTAREA STRAZILOR NU VA ADUCE NICIUN PLUS VENITURILOR LOCALE.
    TREBUIE DEZVOLTATE NOI ZONE SI URBANIZATE. NU GASESTI UN TEREN SA-TI FACI O CASA IN ORASUL ASTA. TREBUIE SA MERGI IN COMUNELE DIN ZONA. DACA S-AR URBANIZA CATEVA ZONE SI OAMENII AR PLATI IMPOZIT PE TEREN CONSTRUCTII, NU PE TERENURI AGRICOLE AR PUTEA FI UN OB. al Strategiei!
    Cu chestii de genul “Văd un Sibiu însorit, frumos, curat, senin, cu locuitori fericiți.” nu vrea vad cum ne putem dezvolta. Ramenem in urma fata de altii.

    Cu respect,
    Cetatean din mosi stramosi in Sibiu

  54. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Angajari pe functii Cheie

    Desi cred ca dna. Fodor va castiga nu trebuie ca si femeia de servici de la forum sa fie implicata in vreo functie.
    “Nu am pe nimeni de la FDGR pe care trebuie să-l angajez” dna. viitor Primar.

    Oricum, vedem tot mai multi minoritari pe functii cheie. Oare noi nu avem si cateun roman de treaba, capabil si care sa fie propus pe anumite functii de conducere in administratie?!
    Intreb si eu?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact