Candidatul PNL la Primăria Sibiu, Răzvan Pop a declarat într-o emisiune TSTV că în următorii ani, în centrul Sibiului va fi nevoie de parcări subterane. Pop a dat exemplul altor orașe vechi din centrul Europei unde există astfel de parcări, chiar în centrul istoric. ”Se pot construi parcări supraetajate în fiecare cartier. Am fost în toate cartierele și am identificat chiar și spațiile unde se pot ridica. În centrul Sibiului se pot construi parcări subterane. Am fost în destul de multe orașe din străinătate și dau exemplul orașului Strasbourg, un oraș cu care ne putem compara din multe puncte de vedere. Mijlocul orașului, înainte de mica stradă care duce la marea catedrală este o parcare subterană. Nici nu o vezi. În Bonn, aproape de vechea biserică, de secol XI-XII, este o parcare subterană. De abia le sesizezi. Dacă acolo s-a putut, nu se poate și la noi?”, întreabă liberalul.
Răzvan Pop a vorbit și de importanța votului din 5 iunie. ”Noi, astăzi, nu avem un simplu ciclu electoral care va trece. Avem niște alegeri foarte importante pentru comunitate și spun de ce. Pentru că noi de fapt în aceste stabilim ce dorim. Dorim un Sibiu mic, provincial, cochet, cu turiști, un oraș în care ne bem cafeaua în Piața Mare, avem evenimente culturale, sau vrem un Sibiu care să joace cu adevărat în liga aceea în care orașul a fost adus de administrația locală în ultimii 15 ani. Un Sibiu mare înseamnă un oraș care s față la următorii pași economici și sociali pe care Europa îi propune și un oraș important care să se ridice la nivelul orașelor importante din Europa Centrală, nu spun numai România, nu numai Transilvania, spun Europa Centrală. Aceasta este cheia și aceasta este baza pentru care trebuie să mergem la vot și să știm de ce votăm”, a mai spus Răzvan Pop.
Întreaga emisiune o puteți vedea aici:
https://youtu.be/ykyFf5MOWLkAbonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Razvan Pop , Piata Mare , Primăria Sibiu , Europa Centrală , În Bonn , targul de craciun sibiu
Vizualizari: 3404
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Adrian
Acum 9 ore
Loijhbloijh
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Pastor marginas
Acum 9 ore
Emil