Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Premieră la Teatrul Gong. Regizorul Gavriil Pinte respune povestea lui Rapunzel

Premieră la Teatrul Gong. Regizorul Gavriil Pinte respune povestea lui Rapunzel

Cunoscutul regizor Gavriil Pinte revine în acest sfârșit de săptămână pe scena Teatrului „Gong” din Sibiu cu o nouă montare, de data acesta în limba germană.

„Rapunzel” este povestea fetei cu părul prelung care avea să ajungă în grija unei vrăjitoare rele. La doar 12 ani, fetița este închisă de vrăjitoare într-un turn înalt și izolat, fără uși și fără scări, pentru a o ține departe de oameni și a o feri de răutățile și tentațiile lumii. Nimeni nu putea ajunge la ea. Spunându-i de fiecare dată „Rapunzel, odor frumos, Aruncă-ți părul în jos!”, vrăjitoarea era singura care putea urca astfel în turn, până într-o bună zi, când un prinț avea să îi audă cântecul înduioșător și să încerce să îi redea libertatea.

”Adaptarea lui Gavriil Pinte îi aduce pe scenă, în fața publicului, pe Frații Grimm și surprinde, totodată, prin ritmul poetic creat de regizor atât prin cuvinte și sunete, cât și prin imaginarul păpușilor și al măștilor în contrast cu jocul de lumini și umbre. Traducerea scenariului în limba germană poartă semnătura lui Beatrice Ungar, iar proiectul de scenografie al spectacolului a fost realizat de Roxana Ionescu. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Jenö Major, Angela Páskuy, Adrian Prohaska și Claudia Stühler”, spun reprezentanții teatrului sibian.
Premiera este programată duminică, 29 mai, ora 11:00. Spectacolul va fi prezentat, de asemenea, în avanpremieră, sâmbătă, 28 mai, de la ora 18:00.

foto-RAPUNZEL-schita Printul

Producția de la Sibiu are o durată de aproximativ 50 de minute și este recomandată copiilor cu vârsta peste 5 ani. Accesul publicului la spectacol se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului (de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00, iar duminica între orele 10:00 și 14:00 ) sau online (teatrulgong.ro, eventim.ro). Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate online și în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus