Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Gunoaiele sibienilor au devenit câmp de bătălie. Cu un ușor iz penal

Gunoaiele sibienilor au devenit câmp de bătălie. Cu un ușor iz penal

În curând se împlinește un an de când a fost scos la licitație contractul de colectare selectivă și transport a deșeurilor locuitorilor municipiului Sibiu și ai altor 21 de localități învecinate.

Cum valoarea contractului este mare – peste 42 de milioane de euro, fără TVA – patru din cele cinci firme interesate de acest contract au scos săbiile pe masă. Așa s-a ajuns ca, în instanță, să se descopere că una din firme – culmea, chiar cea desemnată câștigătoare – a prezentat documente cel puțin neconforme cu realitatea sau să se ia la bani mărunți – la propriu – celelalte ofertele.

13 iunie 2015. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco Sibiu lansează procedura de atribuire prin concesionare a celui mai mare contract care vizează deșeurile sibienilor: peste 192 de milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de opt ani. Perioadă în care, în baza contractului respectiv, să aibă loc ”civilizarea” sibienilor prin colectare selectivă a deșeurilor, dar și prin colectarea sumelor necesare unei astfel de activități de la toți locuitorii, prin instituirea unei taxe de salubritate care se achită de fiecare la administrațiile locale. Acest contract ar urma să acopere zona 1 a județului Sibiu, în care sunt incluse municipiul Sibiu, orașele Cisnădie și Ocna Sibiului, precum și comunele Boița, Cristian, Gura Râului, Loamneș, Marpod, Nocrich, Orlat, Păuca, Poplaca, Rășinari, Râul Sadului, Roșia, Sadu, Slimnic, Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică, Tălmaciu și Vurpăr.

15 noiembrie 2015. ADI Eco Sibiu (asociația la care au aderat localitățile județului Sibiu, în vederea implementării proiectului de management integrat al deșeurilor) anunță finalizarea evaluării ofertelor și desemnarea unui câștigător: asocierea SC Iridex Group Import Export București filiala Costinești SRL – SC Servicii Salubritate București SA (denumită în continuare Iridex, tot grupul de firme fiind, de altfel, controlat de fostul senator PC, Corneliu Pascu). Oferta acestora este de 163 de milioane de lei, fără TVA.

16 decembrie 2015. Atribuirea contractului este oficial suspendată. La Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sunt înregistrate mai multe contestații împotriva atribuirii contractului. Au depus contestații cei de la Bratner (Sibiu, în colaborare cu firma-mamă din Cluj Napoca), RER Ecologic Oradea și Soma SRL Bacău. Cel de-al cincilea ofertant, SC Brai Cata SRL din Brăila acceptă ”înfrângerea”.

18 ianuarie 2016. CNSC admite, în parte, unele dintre contestații și obligă ADI Eco Sibiu la anularea atribuirii contractului către Iridex și reevaluarea ofertelor. Decizia CNSC nu este acceptată de niciuna dintre părțile implicate (inclusiv ADI Eco Sibiu), așa că toate devin parte a unui proces care se desfășoară la Curtea de Apel Alba Iulia.

16 martie 2016. Curtea de Apel Alba Iulia anulează în parte decizia CNSC și cere ADI Eco Sibiu să reevalueze ofertele depuse pentru contractul în discuție. Motivarea deciziei (redactată de judecătorii Curții zilele trecute și studiată de Turnul Sfatului) scoate la iveală lupta aprigă a operatorilor economici. Luptă care capătă aspecte penale, după cum avea să constante instanța. De exemplu, cei de la Iridex au fost ”prinși” că au strecurat în oferta cu care au fost desemnați câștigători documente care nu corespund cu realitatea. Documentele au fost depuse de cei de la Iridex în copie semnată a fi conformă cu originalul, însă când instanța a cerut certificatele în original, a fost descoperit falsul. Este vorba de o serie de certificate de conformitate CE pentru autospecialele propuse pentru activitatea de colectare a deșeurilor. ”În fața instanței s-a demonstrat că certificatele de conformitate depuse pentru cele opt tipuri de autospeciale nu sunt certificatelor acelor autospeciale”, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel Alba Iulia. Nici oferta celor de la Bratner nu a fost considerată admisibilă de către judecători, atâta timp cât în oferta sibienilor asociați cu clujenii a fost, de exemplu, redactat faptul că deșeurile biodegradabile urmează a fi transportate la groapa ecologică de la Cristian și nu la stația de compost de la Șura Mică, așa cum era solicitat prin caietul de sarcini. În plus, nici planul anual de informare a populației nu era redactat conform cerințelor. În fine, judecătorii au constatat că nici oferta celor de la RER Ecologic Oradea nu este admisibilă. Și nu dintr-unul, ci din aproximativ zece motive. Instanța a reținut aceeași problemă cu certificatele de conformitate depuse pentru autospecialele care vor fi utilizate (certificate care lipsesc din oferta RER Ecologic), dar și lipsa unui spațiu de depozitare frigorific pentru cadavrele de animale (cei de la RER au considerat suficient faptul că au o autospecială frigorifică).

15 aprilie 2016. În urma deciziei Curții de Apel Alba Iulia, comisia de evaluare a ADI Eco Sibiu consideră neconforme ofertele depuse de RER Ecologic Oradea, de Bratner și de Iridex. Prin urmare, contractul este atribuit celor de la SC Soma Bacău, firmă care pe parcursul procesului de la Alba Iulia a dovedit că a investit cinci milioane de euro pentru achiziția de autospeciale noi. Contractul cu SC Soma SRL nu apucă, însă, să fie semnat, deoarece decizia de atribuire a acestuia este din nou contestată. De toate celelalte firme, adică și de Iridex, și de Bratner și de RER Ecologic. În prezent este așteptată decizia CNSC la aceste contestații, decizie care – de asemenea – poate fi din nou contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Un singur contract semnat. Sistemul integrat de colectare a deșeurilor în județul Sibiu (sau, altfel, spus, colectarea selectivă a deșeurilor) implică în acest moment derularea a trei contracte. În afara celui de colectare și transport mai sus amintit, au mai fost licitate (tot începând din vara anului trecut) contractul pentru operarea stației de compost de la Târnava și a celor de compost și selectare de la Șura Mică și Cisnădie. Deocamdată, un singur contract a trecut de toate etapele (contestații, proces la Alba Iulia) și s-a finalizat prin semnare. Este vorba de cel de ”delegare prin concesiune a gestiunii activității de operare” a stațiilor de sortare și compost de la Șura Mică și Cisnădie. Contractul a fost semnat pe o perioadă de zece ani cu asocierea de firme Brantner Environment SRL (Sibiu) – Schuster & Co Ecologic SRL (Sibiu) – Brantner Servicii Ecologice SRL (Cluj), pentru suma de aproape 74,5 milioane de lei, fără TVA. Contractul pentru delegarea prin concesiune a activității de operare a stației de compost de la Târnava este, în prezent, scos din nou la licitație. Pentru a patra oară, după ce la niciuna din primele trei proceduri de atribuire lansate nu a fost depusă nici măcar o ofertă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

gabi

Acum 7 ani

CA LA PROSTI. SUNTEM UN POPOR DE RETARDATI SI DE INCOMPETENTI. CUM E POSIBIL CA PROIECTE DE INTERES NATIONAL CU FONDURI DE LA UE SA STEA BLOCATE . PLIMBATI MINGEA DE 2 ANI SA ATRIBUITI UN CONTRACT DE RIDICAREA GUNOAIELOR. SUNTEM NISTE IPOCRITI SI NE MERITAM SOARTA LA MAXIM. ROMANIA TARA FARA STAPANI.
Raspunde

Andrei

Acum 7 ani

Corect, suntem niste retardati. Un comentariu la subiect.
Raspunde

cetateanu europeanu

Acum 7 ani

Peste tot, adica in fiecare cartier, zona containerelor de gunoi arata ca in India, Bangladesh, etc.
Raspunde

Cititescu

Acum 7 ani

Daca nu se ajungea in justitie, se mai afla cat de nesinceri au fost ofertantii?!
Raspunde

cetatean

Acum 7 ani

Cetatenii sunt de multe ori mai "civilizati" decat administratia locala, este RUSINOS ca Sibiul in 2016 sa nu aiba facilitati pentru colectarea selectiva a deseurilor. In cartierul Hipodrom nu exista un punct "civilizat" pentru colectarea PET-urilor.....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus