X
inaugurare sediu DWS III

Premierul landului Hessen a inaugurat noul sediul al Clubului economic german la Sibiu | Foto

Volker Bouffier, premierul landului Hessen, a fost invitatul de onoare al inaugurării noului sediu al Clubului economic german Transilvania (DWS – Deutscher Wirtschaftsclub Siebenbürgen). Noul sediu este situat în Sibiu, pe strada Mitropoliei, nr. 28 și a fost cerut de membrii DWS, pentru a putea fi organizate întâlniri într-un cadru mai extins.

Inaugurarea noului sediu a avut loc vineri seara, iar alături de premierul landului Hessen au tăiat panglica Judith Urban (consulul Germaniei la Sibiu, dar și președintele de onoare al Clubului), Astrid Fodor (primarul interimar al Sibiului) și Jürgen SCHMIDT (director general al Swoboda Hartmann Romania SRL și președintele DWS).
”Inaugurarea acestui spațiu este un alt semn că sunt mai multe lucrurile care ne unesc, decât cele care ne despart. Am auzit multe lucruri bune despre Sibiu, sper să se dezvolte la fel și în continuare”, a declarat Volker Bouffier, premierul landului Hessen. El a dăruit reprezentanților DWS și o plachetă din porțelan, pe care alături de stema regiunii Hessen este menționată ziua inaugurării noului sediu al Clubului economic german.

inaugurare sediu DWS II

Până acum, DWS a funcționat într-un spațiu închiriat în clădirile Centrului de afaceri din Sibiu. ”Este o idee mai veche, demult și-au dorit membrii noștri un asemenea spațiu. Vechiul sediu avea o suprafață mai mică, de aproximativ 35 de mp, care pentru activitățile curente era suficientă, dar nu permitea desfășurarea întâlnirilor pentru membrii noștri. Din acest motiv identificat acest spațiu, care oferă marele avantaj de a putea organiza și întâlniri în cadrul extins. În același timp, membrii noștri pot folosi acest spațiu pentru întâlniri de afaceri și așa mai departe”, spune directorul executiv al DWS, Wiegand Helmut Fleischer. Potrivit lui, investitorii germani membrii ai DWS vin în special din trei landuri: Baden Württemberg, Bavaria și Hessen.

”A fost o oportunitate faptul că vizita domnului premier a fost într-o perioadă apropiată de cea în care noi am dorit să inaugurăm acest sediu. Astfel am avut posibilitatea să îl invităm, mai ales că o parte din membrii noștri provin din landul Hessen”, Wiegand Helmut Fleischer, director executiv DWS

Premierul landului Hessen, alături de soția sa, a condus o delegație din care au mai făcut parte Michael Bußer, purtător de cuvânt guvernamental, Norbert Kartmann, președintele Parlamentului din Hessen, Ingwelde Juchum, președintele Uniunii sașilor transilvăneni în Germania, organizația Hessen, Christopher Moss, președintele asociației de prietenie Marburg-Sibiu, Elke Groß, referent relații internaționale și Michael Welter, reprezentant al biroului Primului Ministru pentru chestiuni politice.

Volker Bouffier premier land Hessen
Potrivit reprezentanților DWS, Volker Bouffier se află pentru a doua oară în România. ”În anul 2010 a vizitat țara noastră în calitate de ministru de interne al Landului Hessen, cu ocazia încheierii unui protocol de cooperare dintre Hessen și Romania pe probleme de combatere a criminalității organizate, a terorismului, a infracționalității electronice, dar și de gestionare corespunzătoare a situațiilor de urgență. Hessen a sprijinit guvernul țării noastre în implementarea unui centru pentru situații de urgență, care reproduce fidel modelul din Hessen din punct de vedere al structurii organizatorice, al modului de lucru și al dotărilor tehnice”.

Volker Bouffier premier land Hessen  Scmidt Urban steag DWS sediu DWS inaugurare sediu DWS inaugurare sediu DWS V inaugurare sediu DWS IV

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    o adunatura de “nemti” care nu inteleg nimic din ce li se intampla, nu inteleg nimic despre cum functioneaza (sau NU functioneaza) societatea romaneasca si care in cel mai bun caz stiu sa zica “in Germania se face asa…”…evident ca nu se poate aplica in RO si pe nimeni nu intereseaza cu adevarat cum e in Germania…de obicei nu stiu nimic despre nimic…si te intreaba pe tine…ii spui si a doua zi vine cu “Solutia”…cu siguranta germanii au varfuri si oameni de la care poti invata…din pacate pe aia nu-i trimit in Romania!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact