Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Constantin Chiriac: „Anul acesta vom avea o ediție de colecție a festivalului”

Constantin Chiriac: „Anul acesta vom avea o ediție de colecție a festivalului”

Nenumărate premiere absolute și premiere naționale vor fi prezentate anul acesta la FITS, dar va exista și o secțiune pentru teatru independent, ce va oferi șansa artiștilor tineri să se alăture numelor celebre ce vor fi prezente în festival. În cifre, ediția din acest an a festivalului înseamnă 110 spectacole pe străzile pietonale, 44 în Piața Mică, 20 în Piața Mare, 25 în biserici și 24 de spectacole pentru copii.

„Avem un festival care nu e doar de teatru, e un festival al artelor în care ne adresăm unei mari categorii de public cu spectacolele de stradă. O să avem o ediție de colecție, avem cel mai mare număr de spectacole de stradă din cele 23 de ediții. Orașul acesta s-a schimbat datorită spectacolelor din spațiile neconvenționale și, astfel, am reușit să transformăm spectactorul de care ne îngrijim”, spune directorul festivalului, Constantin Chiriac.

449 de evenimente cu 2.850 de artiști din 70 de țări vor avea loc în cele 66 de spații de joc la ediția din acest an a festivalului. În ceea ce privește prețul biletelor, cel mai scump bilet costă 40 de lei, iar cel mai ieftin 15 lei.

„Cred că este o formulă prin care noi încercăm să respectăm publicul, intelectualii, dar și tinerii care vor să aibă acces la asemenea spectacole. În clipa aceasta, 49 de spectacole sunt sold-out, iar la alte 60 spectacole se mai găsesc doar câteva bilete. Sunt convins că pe parcursul festivalului toate spectacolele vor fi sold-out, niciodată nu am fost într-o situație atât de bună, anul trecut am avut până pe 31 mai un număr de 5.800 de bilete vândute, iar anul acesta până la data respectivă am avut 13.800 de bilete. Anul trecut până pe 31 mai am avut bilete vândute în valoare de 100.000 lei, iar anul acesta am avut vânzări în valoare de 265.000 lei. Dacă vorbim de bugetul total alocat festivalului, acesta este de 9 milioane de euro, din care din partea Primăriei au venit aproape 5 milioane de lei”, mai spune Chiriac.

Aleea Celebrităților se mai îmbogățește cu șapte stele Aleea Celebrităţilor este concepută ca un loc permanent de celebrare, de recunoaştere a contribuţiilor aduse de diverse personalități de renume mondial, precum şi un tribut adus realizărilor în domeniul cultural şi artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta. Anul acesta șapte personalități artistice vor primi câte o stea pe Aleea celebrităților. Alvis Hermanis - regizor, Christoph Marthaler – regizor, Evgeny Mironov – actor, Thomas Ostermeier – regizor, Luk Perceval – regizor, Victor Rebengiuc - actor și Tim Robbins - actor, scenarist și regizor

Strada cu cărți revine și în acest an SibiuBookFestival - Strada cu Cărţi este un eveniment cultural de promovare şi stimulare a lecturii în rândul publicului larg, ca alternativă de petrecere a timpului liber. Evenimentul prilejuieşte întâlnirea dintre edituri, scriitori, autori, publisheri cu pasionaţii şi consumatorii de conţinut. Beneficiul major este dat de interacţiunea dintre participanţi şi specificul cultural – educativ al evenimentului, de facilitarea accesului la carte şi lectură. Venind ca o completare la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, evenimentul face legătura între carte şi evenimentele culturale din timpul Festivalului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

22 comentarii

VL-69-BMW

Acum 7 ani

in loc sa investiti in cultura mai bine faceti un mall klumea ca ii jale la sibiu.
Raspunde

SB10NUT

Acum 7 ani

Cutura asta e pentru fraieri, smecherii au bmw inmatriculat pe bulgaria si merg la multiplex in Valcea
Raspunde

un cititor

Acum 7 ani

Probabil ai masina "tunata", adica o toba de esapament care baraie si iti da tie (si numai tie) impresia ca ai o masina puternica. Noroc ca ai doar impresia. Daca era intr-adevar puternica (masina) nu stiai ce sa faci cu ea. In plus, banuiesc ca asculti si manele sau mai stiu eu ce muzica gen "cai verzi pe pereti", tare si cu geamurile deschise. Si ca sa fie intreg tabloul, probabil nu lipseste un subwoofer care baraie tot (cumparat de printr-un targ), dai ai senzatia ca este "cool" ... Sorry daca ma insel, dar cam acesta este tabloul pe pare il vad, cand aud de BMW cu numere de VL. Daca numarul este si BMV....fara cuvinte ...
Raspunde

-

Acum 7 ani

jelitule de jele du-te si schimbati un pic atmosfera la vestem la restaurantul turcului fara sa te mai lamentezi atat pentru alti si sa nu-ti rupi prea mult camasa de pe tine,ca te asigur nu-i trebuie la nimeni a trinity university de sfaturi pentru prajitura cu spuma de capsuni... pe langa un pahar de visinata servite frumos pe un servetel alb cu broderie richeleu
Raspunde

Mutiu

Acum 7 ani

Un om bolnav de ingamfare si sictir. Orice forma de arta, cultura, este buna, depinde de cat costa. La ce valoare artistica au aceste spectacole, sumele vehiculate in media, ar trebui sa atraga atentia DNA-ului.
Raspunde

Alzara

Acum 7 ani

Ar trebui...insa pana sunt"la butoane la bucale"klaus 5 case si handbalista codruta la DNA nu se atinge nici "uciga-l toaca'"de chiriac asta.
Raspunde

gogu

Acum 7 ani

O să aveți un public extrem de numeros dacă îî veți număra și pe clienții care intră și ies de la Billa în timp ce actorii se dau în spectacol pe picioroange.
Raspunde

un cititor

Acum 7 ani

fie ca iti place, fie ca nu, an de an publicul este intr-adevar numeros ...
Raspunde

Normalul

Acum 7 ani

Anul trecut, o trupa formata din 6-7 persoane,2 zile la rand, batea toba de pe Balcescu spre Piata Mare, o data la 3 ore. Excentricul Chiriac la numit "Spectacol de Strada", si la contabilizat ca fiind 8 spectacole. Fara nici o rautate, era doar un alt fel de galagie. Nu se poate sa fim mintiti in fiecare an de acest individ care se autointituleaza "Mare maestru". PENIBIL...
Raspunde

gogu

Acum 7 ani

I-auzi! Și mai perturba și pensionarii care -și făceau plimbarea pe Corso.... Iar copiii din cărucioare, viitorii spectatori ai ediției XXXVIII al FITS urlau ca din gură de șarpe din cauza zgomotului...
Raspunde

Magda Titonia

Acum 7 ani

Din toate reprezentatiile de la asa-zis "Festival de Teatru", doar cateva se pot inscrie la categoria "Teatru"; mare majoritate sunt simple, banale, ieftine, spectacole de strada. Gogoasa paranoicului Chiriac se va desumfla. Ce face el nu are legatura cu "Teatru", in cel mai fericit caz se poate numi "Arta Naiva".
Raspunde

Cititor sibian

Acum 7 ani

#sclifosita e corect...graba asta...
Raspunde

Brian Loman

Acum 7 ani

Circ abracadabrant pe bani multi. Banii nostri sifonati de toata minunea. Sunt curios cand va intra DNA-ul pe fir cu acest FITS. Pana una alta in cazul lui Chiriac poate intra psihiatrii pe fir, omul delireaza cu spume.
Raspunde

fara numar

Acum 7 ani

face misto de voi pe fata: DEX - COLÉCȚIE, colecții, s. f. 1. Serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie, care, adunate și dispuse sistematic, reprezintă o valoare artistică, științifică, documentară etc. ♦ Culegere de opere literare sau științifice grupate după anumite criterii și apărute în cadrul unei edituri. 2. Puroi adunat în interiorul unui țesut bolnav, într-un organ sau într-o cavitate a organismului. [Var.: (înv.) colecțiúne s. f.] – Din fr. collection, lat. collectio, -onis.
Raspunde

gogu

Acum 7 ani

De multă vreme nu mai cred în intelectualul Chiriac....Vorbește numai prostii...
Raspunde

Jiji

Acum 7 ani

Ma intreb cand intra DNA pe fir si inchide robinetul de sifonat bani sub pretexte pseudo-culturale? Locul impostorului Chiriac este la puscarie.
Raspunde

Bond 007

Acum 7 ani

Corect,Jiji ,insa in Romanica impostorii,hotii si analfabetii conduc,din pacate! valorile adevarate n-au loc de acesti nemernici.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus