X
1465239929original_unnamed

Klaus Iohannis: Efectul pe termen lung al proiectului Sibiu – Capitală Culturală este încă vizibil

Klaus Iohannis, aflat într-o vizită de stat de două zile în Luxemburg, a amintit în discursul său că Sibiu şi Luxemburg au fost capitale culturale europene în 2007, spunând că efectul pe termen lung al acestui program pentru oraşul său natal este încă vizibil în domenii precum economie, infrastructură, turism şi societate”, informează Mediafax.

“România vede Luxemburg ca un partener important şi că ne propunem să dezvoltăm o cooperare mai profundă, mai largă şi mai susţinută cu Marele Ducat. Relaţiile dintre România şi Luxemburg sunt excelente şi perspectivele pentru o evoluţie pozitivă ale acestora sunt foarte bune. Deja am avut o cooperare de succes în cultură şi educaţie. Avem rezultate promiţătoare şi oportunităţi suplimentare în domeniul economic, Luxemburg fiind unul dintre cei mai importanţi investitori în România”, a mai spus preşedintele.

original_vizita_de_stat_in_marele_ducat_de_luxemburg_3

Iohannis a subliniat că trebuie încurajată comunitatea de afaceri, savanţii şi cercetătorii, comunităţile din cele două ţări să colaboreze la un nivel şi mai avansat şi i-a invitat pe oficialii luxemburghezi să descopere România.

“Ne pregătim ca, în 2021, un alt oraş din România să devină Capitala Europeană a Culturii, iar acest lucru va reprezenta o provocare considerabilă pentru noi şi un proiect sustenabil. Sprijinul dumneavoastră, în calitate de parteneri tradiţionali şi prieteni apropiaţi, este extrem de binevenit, ţinând cont, de asemenea, de expertiza deosebită de care Luxemburg a dat dovadă în cele două rânduri, în 1995 şi 2007, când a deţinut titlul de Capitală Europeană a Culturii”, a spus şeful statului.

original_vizita_de_stat_in_marele_ducat_de_luxemburg_-_primarie_2

Totodată, Klaus Iohannis a menţionat în alocuţiunea sa provocările la nivel european, cum ar fi migraţia şi terorismul, considerând că instabilitatea din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu a dus la ameninţări teroriste serioase şi la un flux continuu de migranţi ilegali în Europa.

“Solidaritatea noastră trebuie să fie la nivelul acestor ameninţări. Trebuie să răspundem prin soluţii comune. Trebuie să le tratăm cu responsabilitate. Singura noastră alternativă viabilă este să lucrăm împreună pentru o Uniune Europeană mai puternică, capabilă să apere valorile comune ale membrilor săi: libertate, unitate, securitate şi prosperitate. Vocea unităţii şi solidarităţii ar trebui să fie auzită mai bine în Europa”, a accentuat Klaus Iohannis, citat de Mediafax.

original_vizita_de_stat_in_marele_ducat_de_luxemburg_-_primarie_3

În programul preşedintelui Iohannis de astăzi, de la ora 18:30 este programată o “recepţie oferită în onoarea A.A.L.L.R.R. Marele Duce de Luxemburg şi Marea Ducesă de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şi doamna Carmen Iohannis”.

În prima parte a zilei Iohannis participă la un dejun de lucru oferit de premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, în onoarea sa la Muzeul de Artă Modernă Grand-Duc Jean, urmat de o declaraţie de presă comună şi de vizitarea expoziţiei Joseph Kutter Muzeul Naţional de Istorie şi Artă.

De asemenea, şeful statului va vizita astăzi Complexul Esch/Belval şi se va întâlni cu români care studiază la Universitatea Luxemburg, apoi va participa la Evenimentul Economic organizat de Camera de Comerţ din Luxemburg.

Vizita de stat de două zile în Luxemburg se va finaliza cu o ceremonie oficială de plecare la Palatul Mare Ducal.

mediafax / foto www.presidency.ro

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact