Legea antifumat a fost modificată marţi de senatori, prin redefinirea spaţiului public închis - acesta fiind încadrat de pereţi de jur împrejur, prin permiterea fumatului în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate, informează Mediafax.
"Prin spaţiul public închis se înţelege orice spaţiu accesibil public sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă", potrivit unui amendament propus de Comisia juridică, adoptat în plen cu 76 de voturi "pentru".
De asemenea, noile modificări presupun şi permiterea fumatului în spaţii special amenajate destinate exclusiv pacienţilor din spitalele de psihiatrie.
"Fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop", prevede un alt amendament, propus de Comisia de sănătate, citat de Mediafax.
Senatul este prima cameră sesizată pentru acest proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Camera Deputatilor
Vizualizari: 7881
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Claudiu
Acum 2 ore
Alzara 1918
Acum 2 ore
Cosmin
Acum 2 ore
Alzara 1918
Acum 2 ore
Sibian