Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Primarul Astrid Fodor, șocată de prima de 10.000 euro a managerului Tursib. ”N-am putut să cred”

Primarul Astrid Fodor, șocată de prima de 10.000 euro a managerului Tursib. ”N-am putut să cred”

Acțiunea prin care managerul Tursib, Adrian Popa, și-a stabilit o primă de performanță de 10 mii de euro este considerată de primarul Astrid Fodor ca fiind imorală. Cu toate acestea, primarul susține că nu poate face nimic, pentru că toate societățile subordonate Consiliului Local Sibiu au prin lege un grad foarte mare de independență. ”Eu nu zic că e mult o primă de 10 mii de euro într-o societate care merge foarte bine. Dar ei se comportă ca într-o societate din vest, unde managerul ia această primă de performanță. E drept, se încadrează în prevederile legale, el are dreptul să ia această primă. Consiliul de administrație o aprobă. Dar nu cred că ai această obligație morală să-ți analizezi activitatea. Chiar dacă ești pe profit, nu asta e problema. Te gândești cum ești pe profit, ai făcut tot ce trebuie acolo? E normal să-mi dau? Eu n-am putut să cred. Am fost luată prin surprindere. Toată lumea își imaginează că dacă e societatea e subordonată primăriei, primarul și consiliul taie și spânzură. Adunarea Generală a Acționarilor sună foarte pompos, dar are atribuții foarte puține. (...) M-am trezit cu raportul de bilanț pe masă și poate și-au imaginat că nu citesc rapoartele. Propunerea a fost pusă în practică, bineînțeles că a primit banii. Era raportul pe anul 2015. Pentru performanțele anului 2014, plătite în 2015. Am crezut că nu citesc bine, am spus că nu se poate. (…) N-avem pârghii. Am făcut apel la toate comisiile de administrație să-și intre în rol, pentru că nu au doar rol decorativ. Sper ca aceste consilii de administrație își vor lua acest rol în serios”, a declarat Astrid Fodor în cadrul unei emisiuni TSTV.

https://youtu.be/zsAMfS3gwSo?t=15m14s

Subiectul legat de prima de 10.000 de euro acordată managerului Tursib poate fi văzut aici.

http://www.turnulsfatului.ro/2016/05/30/administratia-tursib-luata-la-rost-pentru-o-prima-de-10-000-de-euro-aprobata-directorului/

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

28 comentarii

Alin Broscarie

Acum 7 ani

Sunt curios ce parere are doamna primar despre jaful de la societatea de Piete. Acolo este si mai grav ca la Tursib. Sunt convins ca vor iesi curand la iveala
Raspunde

gică contra

Acum 7 ani

Dna primar, unde trăiți? În orașul ăsta se fură ca-n codru!
Raspunde

miki spaga

Acum 7 ani

autobuze second hand....
Raspunde

karl

Acum 7 ani

Din prima de 10.000 primesc fiecare din conducere, cate putin. Se practica si la Piete si la Apa Canal.
Raspunde

Johan Straus

Acum 7 ani

Acum ar trebui sa ne ducem toti in fata portii Tursib si sa-i cerem demisia acestui nesimtit. Daca Primarul nu poate, putem noi, cei de la care fura acest idiot...
Raspunde

dan

Acum 7 ani

Chiar asa, un sofer,mecanic,etc., ce prima a luat? daca a luat.
Raspunde

mihai

Acum 7 ani

Sigur ca nu stia doar nu lucra la primarie!! ...Ups... tanti e primar de multisor...
Raspunde

un cetatean oarecare

Acum 7 ani

In primarie ar trebui sa vina DNA.Sa nu spuna d na ca nu stia, atunci cine stia?vicele pe care il implora sa ramana?stiau toti, fitin siguri, dar numai acum s a aflat public.Stie cineva ce salarii au aia de la apa canal?De ce s a marit pretul apei?Cu acordul cui,d na PRIMAR?Va mai alegea lume daca toate acestea le sta?Dar nu numai, sunt atate porcarii si jafuri,prin institutii de de apuca scarba....Dar presa si Tv.sibiana, lipseste cu desavarsire.....
Raspunde

-

Acum 7 ani

cand te apuca, doamna ,te tine mult criza de personalitate sau te simti ca esti cetateana romana ,mana dreapta de drepturile femeilor si stai ,tanti securista, sa te preocupi de alti sau nu-ti iasa premierea la sfarsitul lunii doar prin aceasta metoda_si mai ai ceva asa de raportat prin autodezvaluirile altora ...ce persoana tare esti doamna, si sefu tau e tot atat de tare ca si tine?
Raspunde

un cetatean oarecare

Acum 7 ani

Da seful meu este cel mai tare,ai sa simti si tu cat de tare este,dar nu de asta e vorba ,ci de cum este administrat Sibiul.Cine face parte din cons. de administratie al Tursib?Aia chiar nu primesc nimic?D na Primar degeaba pare mirata,asta este o practica veche,dar ea a inchis ochi....daca nu aflau altii totul era in regula.Dar sper ca acum in mandatul asta sa fi deschis ochii biata femee...cu toate ca ma indoesc.Sper ca si societatea civila sa se implice mai mult.Presa si tv din urbe,sunt incapabile sa investigheze coruptia din Sibiu.De ce?pentru ca au afinitati politice si interese de grup.
Raspunde

Goe

Acum 7 ani

Cat curaj au unii domnule... Injura, scuipa si urla pe 4, 5 randuri, dar cand e vorba de semnatura, ii apuca brusc timiditatea... cica "un cetatean oarecare", cica "-". Pai mai paraleilor, la ce va folosesc toate injuraturile alea daca nu va puteti lauda cu ele (macar pe la usa psd-ului ca sa va arunce niscai firimituri sau prin cluburi ca sa puteti agata vreo tanti cica nesecurista)
Raspunde

cetatean ro

Acum 7 ani

Nu e prima data cand''doamna primar''e rupta de realitatile Sibiului...Nu demult am trimis scrisoare catre dansa cum se construieste ilegal biserica de pe Plugarilor si fara acordul locatarilor din preajma fiind prea aproape de blocurile locuite iar ca si raspuns am primit: ca nu este adevarat,ca nimeni nu construieste nimic si ca daca se v-a pune totusi problema acesta v-a trece prin dezbaterea consilului local unde se va tine cont,binenteles,de opinia locatarilor...etc,bla,bla.Ca si ''ironie'' a situatiei,chiar in momentul cand citeam raspunsul dansei,un escavator lucra de zor in incinta viitoarei biserici,deci...da,nu prea stie cata coruptie este in jurul dansei,sau nu vrea sa stie???!!!
Raspunde

cas13

Acum 7 ani

Bravo Sibieni, ati ales o sasoaica de o falsitate si ipocrizie fara limite.Va va face ca la nufarul in urmatorii patru ani, daca apuca.O spagara de ultima speta.Cercetati printer angajatii primariei si se va afla circuitul spagilor cu finalizare la fodorica. Au desfiintat energie termica sa se piarda urma sumelor uriase deturnate, au desfiintat dpc sa se piarda toate dovezile spagilor din perioada tant cu finalizare la suditu si perioada lazar cu finalizare la mitea si apoi la popa.au desfiintat urbana sa dispara dovezile retrocedarilor ilegale.urmeaza schimbarea penalului popa de la tursib, un hot mediocre, fara scrupule dar care incepe sa puna in pericol stabilitatea si integritatea doamnei primar.apropos sa se analizeze cine sunt membrii ca, de la tursib.toti fdgr-isti sau cozi de topor. As
Raspunde

l

Acum 7 ani

lui cas13 :si pe tine ce te intereseaza ca au ales o sasoaica ,ca oricum e sasaoica lor DE sibiu or stai acum sa spui ca-i sasoaica ca sa nu ne spui la voi pe cine au ales, ca pe tine mr.cas 13 o sa-ti dea loc de ecumen langa scaunul mitropolitului de ardeal cat esti de credincios
Raspunde

Sile

Acum 7 ani

I-ai ridicat astia lui buni mingea la fileu sa poata vorbi si ea ceva. Femeia asta nu e in stare de absolut nimic, la fel a fost si la Libertatea pe vremuri...a profitat de prostia oamenilor care au votat "nemtii" care sunt de "incredere"... E ultimul ciclu, forumul nu o sa aibe om data viitoare, se va termina cu ei...
Raspunde

Goe

Acum 7 ani

Asa-i ca la fel ai zis si in 2004?
Raspunde

-

Acum 7 ani

floroaia hue32 sat 93 lum.171 red 210 green199 blue133 alien usnoa2 1200-01235452 eso ir
Raspunde

web

Acum 7 ani

Este timpul adevarului si scoaterea la iveala a fraudelor /coruptiei instalata de 25 de ani... Asa se pare ca SIBIUL ESTE FURAT CA IN CODRU....de cei vechii ffff vechi in meseria de administratori ai banilor publici..de la micile facturi cu statul pana la serviciile gen.granita viata.moarte.Daca studiezi cu atentie Declaratii de avere/venituri ale celor mai inteligenti sibieni din sistemul bugetar ?asa ne dam raspuns singuri..........
Raspunde

Hans

Acum 7 ani

Statii degradate, autobuze second-hand, intarzieri incredibile ( cel mai probabil, '15'-le isi trage numele de la cele 15 minute de intarziere pe care le 'reuseste' si pe aglomeratie si pe drumul gol), trasee gandite de extraterestrii , automate de bilete care nu functioneaza, automatele de la bordul autobuzelor (citire card) care nu functioneaza, automatele pentru compostarea biletului care nu functioneaza, JEG-ul din multe autobuze, iata cateva motive de lauda si premiere pentru domnul manager.
Raspunde

Master

Acum 7 ani

Casnica fodor stia de aceste prime uriase ale escrocului de la Tursib ,insa face pe mirata..bleah.
Raspunde

Rumânu

Acum 7 ani

Bai ce jeguri sunteti voi. Ce vorbiti, in deplina cunostinta de cauza... Pai ordinarilor, daca tot sunteti smecheri si faceti pe cetatenii denuntatori, de ce nu mergeti sa aveti o intrevedere...gen in CL . Si sa va ziceti "of"urile . Labagiilor ce sunteti. Vorbiti numa c.a.c.a.t , doar nu degeaba mancati atata. Sa va fie rusine !
Raspunde

l

Acum 7 ani

now tanti olingpia had disapeared from comments ,ah , dupa cum se spune: ,, rau cu rau ,dar mai rau fara rau''
Raspunde

bizantin

Acum 7 ani

Si esti mandru mai "cetatene" ca te-ai opus construirii unei biserici? Sau poate ca esti abonat la "biserica" Filadelfia de mai sus. Eu cred ca tu esti un ateist feroce dar cu gura mare, care zbiara cat poate sa astupe vocea tuturor batranilor care nu mai pot striga ca vor si ei biserica. Dar..din moment ce umbli cu "petitii", inseamna ca Dumnezeu ti-a ingaduit timp ca sa-ti revii. Si un prim pas ar fi sa mergi sa-ti ceri iertare. Chiar daca e aproape imposibil.
Raspunde

Jinaru

Acum 7 ani

Totusi nu inteleg ceva. In Sibiu chiar nu se gaseste un Director capabil pentru Apa Canal? Chiar e nevoie sa ramana pensionarul Niculescu? Ce interes are Johannis de-l tine si Astrid in functie?
Raspunde

Lucian

Acum 7 ani

Uitati cum a aratat inainte tursibul , pe cand era PSD la putere , si cum arata acum. Dar se pare ca acestea sunt detalii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus