Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Mafia benzinarilor: Ghișe, șapte ani de închisoare. Comăniță – cinci ani. Sentința nu e definitivă

Mafia benzinarilor: Ghișe, șapte ani de închisoare. Comăniță – cinci ani. Sentința nu e definitivă

Proprietarul benzinăriilor Ana Oil și al hotelurilor ridicate sub același nume, Pavel Ghișe, a fost condamnat astăzi la șapte ani de închisoare în dosarul ”Motorina”, dosar instrumentat de DNA și unde figura principală a fost Sorin Blejnar (fost șef al ANAF).

Dacă Blejnar a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, la fel ca și sibianul Viorel Comăniță (fost șef al vămilor), Pavel Ghișe a primit printre cele mai mari pedepse pronunțate în acest dosar de Curtea de Apel București (cea mai mare este de nouă ani pentru soții Nemeș). Și tot șapte ani de închisoare a primit și Ioan Ovidiu Moldovan, proprietarul benzinăriilor Benz Oil din Mediaș. Hotărârea Curții nu este definitivă.

”Despăgubiri” record

Ghișe, Moldovan, Blejnar și toți ceilalți inculpați din dosar au fost obligați și la plata a peste 242 de milioane de lei, calculate de Fisc drept obligații către bugetul de stat și dobânzi. Mai mult, firmele prin care sibienii Ghișe și Moldovan au fost implicați în grupul infracțional (Ana Oil SRL și, respectiv, Benzoil SRL) au fost obligate la plata unor amenzi penale de 700.000 de lei și urmează a fi dizolvate.

Contactat de Turnul Sfatului, Pavel Ghișe a refuzat să facă orice comentariu, închizând telefonul după ce a aflat motivul convorbirii.
Dosarul Motorina

Dosarul Motorina a fost deschis în iulie 2010 de către procurorii din cadrul Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, care urmăreau ”operațiunile ilicite economice”, efectuate de un grup de oameni de afaceri din Brașov. Rețeta acestora era ”simplă”: cumpărau combustibil fără plata accizei, combustibil destinat exportului sau unor antrepozite fiscale care, de asemenea, funcționau în regim suspensiv de plată a accizei și TVA-ului (antrepozitul fiscal este locul în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activităţii sale). Doar că acești combustibili nu părăseau niciodată țara și nici nu ajungeau în invocatele antrepozite, ci erau livrați direct benzinarilor, printre care și cei din Sibiu. Carexima SRL, din Brașov, este firma care cumpăra motorina pentru export sau pentru antrepozite și pentru care, astfel, nu se plăteau nici accize și nici TVA. Colaboratorii sibieni ai celor de la Carexima au fost – după cum au stabilit procurorii BBCO – benzinarii de la Ana Oil și Aral, Dumitru Ghișe și, respectiv, Dumitru Bratu. Aceștia preluau motorina fără accize și TVA și o vindeau cu toate taxele respective incluse.

Cumpărau de la cerșetori

Iunie 2010, Râmnicu Vâlcea. Inspectorii fiscali opresc în trafic o autocisternă, încărcată cu 31.700 de litri de motorină. Combustibilul provenea de la SC Petrucrisvic, din Oradea, și avea drept destinație Ana Oil SRL din Sibiu.

Mai târziu, procurorii aveau să descopere că SC Petrucrisvic SRL este administrată, în acte, de către un om al străzii, un cerșetor, convins de benzinari să accepte preluarea societății cu numele amintit. Firma era folosită de Ana Oil SRL și Aral SRL, printre altele: chiar dacă în realitate motorina provenea de la SC Carexima SRL, în acte proveniența acesteia era SC Petrucrisvic SRL, ai cărei falși administratori certificau în acte faptul că au plătit atât accizele legale, cât și TVA-ul aferent. De cealaltă parte, brașovenii de la Carexima ”scăpau” în acte de motorina cumpărată fără accize vânzând-o către o rafinărie din Polonia (care o cumpăra, potrivit normelor legale, tot fără accize și TVA). La o simplă verificare, polițiștii polonezi – solicitați de procurorii brașoveni – au văzut că mașinile care ar fi transportat motorina în afara României sunt, de fapt, autoturisme personale, iar persoanele enumerate ca șoferi nu există. Rafinăria poloneză, de asemenea, a arătat că nu a lucrat niciodată cu SC Carexima SRL din Brașov.

Jaf de amploare și piste false

Peste 200 de cisterne cu motorină fără accize și TVA au fost cumpărate de brașoveni în nici patru luni din anul 2010. Cea mai mare parte din motorină nu a ajuns nici în antrepozite și nici în Polonia, ci în pompele benzinăriilor din Sibiu, printre altele.

Colaboratorii sibieni ai rețelei de la Brașov au fost benzinarii de la Ana Oil. Adică Dumitru Ghișe. Alături de aceste firme, în circuitul de spălare a banilor ilegal obținuți au fost cooptate și alte firme din Sibiu, doar că acestea nu au fost puse sub acuzare de către procurori. Exemple de astfel de firme sunt AWA Oil, Petrosib Oil și Oil E5 SL, care de asemenea au cumpărat motorina celor din Brașov prin intermediul firmelor-fantomă.

Piste false

Dumitru Ghișe, prin Ana Oil, de exemplu, a cumpărat în decursul a doar trei luni, motorină ”furată” în valoare de 5,7 milioane de lei. Actele prin care Dumitru Ghișe a încercat să justifice proveniența legală a motorinei au pus autoritățile pe piste false: nu există nici mașinile cu care Ghișe susține că a transportat motorina (sau dacă există acestea sunt, de fapt, autoturisme) și nu există nici persoanele indicate ca fiind cele care au întocmit facturile ce atestă că pentru motorina din pompele Ana Oil au fost plătite atât accizele, cât și TVA.

Hop! și cu protecția

21,3 milioane de lei era suma ce ar fi trebuit să intre, în decurs de patru luni, în contul statului. În realitate a fost împărțită între benzinari implicați în rețea și funcționarii din Fiscul brașovean, de la directori la simpli inspectori, care astfel au lăsat așa numitul antrepozit fiscal ”în pace”. Dar sprijinul cel mai serios era oferit de conducerea ANAF la nivel central, arată procurorii. Potrivit lor, Sorin Blejnar – în acea vreme șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală – ținea legătura cu brașovenii prin intermediul șefului său de cabinet, Codruț Marta. Rolul lui Blejnar era de a împiedica ”orice control sau inspecție fiscală efectuată de persoane din subordinea lor, care ar fi condus la stabilirea situației fiscale complete și corecte a antrepozitarilor”. ”Blejnar Sorin și Codruț Marta au blocat orice control la SC AnaOil SRL, chiar dacă unii lucrători vamali au sesizat existența unor nereguli, motivând că nu trebuie să intervină în această afacere întrucât firma este supravegheată la nivel înalt”. Cei de la Euroil au cumpărat, în acest dosar, motorină de la Ana Oil.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

32 comentarii

Mircia

Acum 7 ani

Bun articol. Si Comanita ? care era rolul lui in ciordeala ?
Raspunde

LOGI

Acum 7 ani

Si nici nu au luat mult, DAR SPERAM SA NE DEA MAI MULTI BANI SI SA LE FIE CONFISCATE TOATE AVERILE ILICITE.
Raspunde

M1

Acum 7 ani

Confiscat tot..sa ii lase fara nimic..asa iau aminte cei care au de gand sa fure
Raspunde

Jurnalulnational

Acum 7 ani

Funcționează prezumția de nevinovăție. Va mai dura pana la final. Nu va grăbiți sa gândiți și sa judecati.
Raspunde

Vasile V. Vasile

Acum 7 ani

Funcționează pe dracu? Barim știi ce e aia prezumpție de nevinovăție și cu ce se mănâncă?
Raspunde

joseph

Acum 7 ani

Ce prezumtie orbilor? au furat evazionistii poienari,tiliscani,jinari,salisteni impreuna cu protectorii lor jegosi(marta,blejnar,ariton)de-au stins..parnaie grea si confiscat tot!
Raspunde

zzz

Acum 7 ani

Comanita e unul dintre cei mai scrabosi oameni din Sibiu. Un semidoct, plin de el, vulgar pana la cer, imoral si deschis la abosult orice mizerie. Te ingrozesti cand stai pe langa el ce poate scoate pe gura si cu ce lejeritate vorbeste de implicarea lui in mica (aici intra intalnirile cu sutii minori din Sibiu de la care isi lau si baiatul cate un ceas, cate una alta...) si marea coruptie(prietenii tai vamesii din Ucraina, ce mai fac, bine sanatosi?Asta era idealul lui...sa fure ca militienii din UA si stim ca aia nu se joaca). Este absurd cum in Romania inaltii functionari publici care, de fapt, faciliteaza, intretin si chiar ofera consultanta marii coruptii sunt vazuti ca pasibili de pedepse doar cu suspendare!
Raspunde

cetatean

Acum 7 ani

Cine si cum ii angajaza la Vama? Nu-i cauta la integritate? Eu zic sa facetiun articol si sa-i luati la rand, conform bancului "de-al cui e" .
Raspunde

Ion

Acum 7 ani

Si lui Ariton cand ii vine randul?Parca facea parte din gasca...
Raspunde

Ion

Acum 7 ani

Si lui Ariton cand ii vine randul?Parca facea parte din gasca...
Raspunde

un cititor

Acum 7 ani

dupa dumneavoastra ,domnule...
Raspunde

Radu

Acum 7 ani

De ce dezinformati Blejnar a primit cu executare!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

Brânzar

Acum 7 ani

Primii bani adevăraţi au venit din " embargo " . Ce ştie tot Sibiul nu ştie sri - ul ; restul sunt consecinţe .
Raspunde

JOHN DOUGH FROM HERRMANNSHIT

Acum 7 ani

Corect ,in perioada 1990-1996 au facut bani grei din trafic cu carburanti toti ciobanii margineni,era perioada de haos si jaf total din timpul guvernarii criminalului numarul 1 al tarii-comunistul jegos iliescu,sri-ul nu vrea sa stie,asta-i altceva...restul e can-can si astept sa comenteze si aici rretardata gavosdea-panarama tuturor articolelor!
Raspunde

gogu redivivus

Acum 7 ani

Vorba aceea> Sa nu ma intrebi niciodata cum am facut primul milion... ca restul milioanelor vin de la sine..
Raspunde

Sache

Acum 7 ani

ce fata de om cinstit...:)
Raspunde

Johan Straus

Acum 7 ani

Pe astia i-a dat in gat un fost SRI-st de la fosta Garda Financiara din Sibiu. Ceilalti petrolisti n-au primit pedepse fiindca au conlucrat cu procurorii.
Raspunde

un sibian

Acum 7 ani

bine ar fi sa-I puna sechestru pe hotel!!!
Raspunde

un cititor

Acum 7 ani

Benzinari sau nu, cu sau fara bani, mirosul de oaie tot ramane. Orice ar face !
Raspunde

SB10NUT

Acum 7 ani

Degeaba face otara de parnaie, ca dupa ce iese banii is tot a lui.
Raspunde

mihai

Acum 7 ani

Degeaba poarta costum, ca fatza nu-l ajuta deloc. Tot a "prostul clasei" arata.
Raspunde

Easy

Acum 7 ani

important este sa faca recurs, sa primeasca 10 ani !!!
Raspunde

Tica

Acum 7 ani

Este trist ca toti marii antreprenori si oameni de afaceri locali sunt condamnati pe nedrept. Au muncit cu harnicie si au dat locuri de munca la zeci de mii de sibieni. Este nedrept! Ar trebui sa fim mandri de valorile noastre sibiene si de mai marii nostri de la care avem ce invata!
Raspunde

Catastrofă

Acum 7 ani

O așa bogăție se adună în 2-3 generații. Ăștia în 20 de ani au ajuns miliardari...
Raspunde

Geo

Acum 7 ani

Oare nu ar fi raspunderea unui domn ministru mai mare decat a unui cioban? Daca un cioban fura indrumat si protejat de specialisti, nu ar trebui sa fie mai mare raspunderea specialistilor? Oare daca Ghise ar fi vrut, la un moment dat sa iasa din afacere, i s-ar fi dat voie?
Raspunde

dancp

Acum 7 ani

ghise via parinti luinpop era pretin cu pop razvanel (si el salistean daca nu ma insel)
Raspunde

Cindrea Ioan@psd

Acum 7 ani

ficior fain Ghise asta ,am fost odata cu el la un chef ...
Raspunde

ion

Acum 4 ani

ce sa zic? nu emit judecati in locul judecatorilor, bine sau rau, nu stiu... DAR...despre MUTINATIONALE sau CORPORATII nici un cuvant, ca deh aia fura LEGAL, nu? scot banii din tara cu TIR-urile, impozte prin nu stiu care insule, macar astia erau romani si cum necum banii lor se invartea in romania si statul tot primea, ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus