Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

S-a deschis circulația pe Transalpina. Doar într-un anumit interval orar

S-a deschis circulația pe Transalpina. Doar într-un anumit interval orar

Circulația rutieră pe DN 67C (Transalpina) se deschide sâmbătă, începând cu ora 7,00, viteza maximă de circulație fiind de 30 kilometri/oră, informează, vineri, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Potrivit sursei citate, începând din data de 11 iunie, ora 7,00, se deschide circulația rutieră pe DN 67C, pe sectorul de drum cuprins între km 34+500 — km 59+800, anunță Agerpres.

"Precizăm că accesul autovehiculelor în intervalul orar 20,00 — 7,00 este strict interzis. De asemenea, viteza maximă de circulație pe sectorul de drum menționat este de 30 km/h, accesul pe acest tronson de drum fiind permis doar autovehiculelor cu MTMA mai mică sau egală de 3,5 tone", se spune într-un comunicat al CNADNR.
Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul CNADNR sau poate fi accesată pagina de internet a companiei.

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare altitudine din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, la 2.145 de metri. Drumul face legătura între orașele Novaci, din județul Gorj, și Sebeș, din județul Alba, fiind anual închis pe perioada iernii.

Se pare că drumul a fost construit în timpul romanilor, având o importanță strategică, și a fost modernizat în perioada interbelică, în timpul lui Carol al II-lea, fiind cunoscut ca "Drumul Regelui".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Dan

Acum 7 ani

Poate drumul roman lega orașele Novaci de Sebeș, dar drumul regelui în nici un caz nu se termina la Sebeș ci la Săliște! În concluzie Transalpina ori leagă orașele Novaci cu Săliște, ori nu este construită pe același traseu cu drumul regelui.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus