X
taxa timbru

Timbrul de mediu, ilegal. Ce trebuie să facă proprietarii

Timbrul de mediu a fost declarat ilegal, săptămâna trecută, de Curtea Europeană de Justiție. Din acest moment, toți proprietarii care au achitat taxa după 15 martie 2013 își pot cere baii înapoi. În instanță.

Vestea bună este că proprietarii își vor primi banii integral și nu în tranșe, pentru că Ordonanța guvernamentală care stipulează că statul trebuie să înapoieze sumele în rate nu se referă și la timbrul de mediu.

Situația 1. Mașină înmatriculată după 2013

Proprietarii care și-au înmatriculat mașinile după 2013 și au fost nevoiți să plătească timbrul de mediu trebuie să dea în judecată Administrația Finanțelor Publice unde au achitat suma. După terminarea procesului, banii se vor recupera integral, în termen de 45 de zile de la depunerea sentinței definitive, la sediul Finanțelor, explică avocatul sibian Remus Rațiu. “Ordonanța nr. 8, care face referire la plata în tranșe, nu se aplică timbrului de mediu, pentru că face referire doar la cele trei taxe declarate deja incompatibile cu Dreptul Uniunii Europene, respectiv taxa de primă înmatriculare, taxa pe poluare și taxa pe emisii poluante”, specifică avocatul.

Curtea Europeană de Justiție are în lucru și o cauză privind această ordonanță, iar judecătorii se vor pronunța în 30 iunie pe marginea legalității acesteia.

Situația 2. Dosar în lucru

Proprietarii care au început procedurile de înmatriculare, dar nu au plătit încă timbrul de mediu, au două variante de rezolvare a situației. Pentru că, în acest moment, legislația din România nu a abrogat taxa, proprietarii trebuie fie să plătească banii și să și-i recupereze ulterior, fie să obțină o sentință judecătorească prin care statul să fie obligat să primească dosarul fără chitanța respectivă. Chiar dacă decizia Curții Europene este definitivă, funcționarii români nu au încă o lege internă care să abroge timbrul de mediu, așadar nu pot primi dosarul decât dacă acesta conține chitanța sau decizia judecătorească pe numele dumneavoastră.

Cea mai simplă și rapidă metodă este aceea de a plăti timbrul de mediu. Imediat după înmatriculare, proprietarii se pot îndrepta, în instanță, împotriva Administrației Finanțelor Publice. Potrivit avocaților, procesele durează aproximativ 6 luni, incluzând și recursul, după care banii vor fi restituți.

A doua variantă este ca proprietarul să dea în judecată statul român și, pe baza acestui proces, să obțină numere provizorii de înmatriculare. După ce procesul va fi câștigat, sentința ține loc de chitanță și poate fi depusă la dosar, iar proprietarul nu mai trebuie să plătească timbrul de mediu. Totuși, numerele provizorii nu pot fi eliberate, potrivit legii, decât pentru 3 luni, iar procesul poate dura 6-7 luni. Șoferul riscă, astfel, să stea câteva luni cu mașina în garaj.

Situația 3. Mașină care urmează să fie înmatriculată

Proprietarii care încă nu au început demersurile pentru întocmirea dosarului de înmatriculare au la îndemână cele două variante prezentate la Situația 2.

“Cea mai eficientă metodă este cea a achitării timbrului de mediu. Banii se vor recupera cu siguranță, iar statul român trebuie să îi returneze cu dobândă. Procesele fiind de scurtă durată, nici dobânda nu este semnificativă, însă trebuie luată în calcul”, mai spune avocatul Remus Rațiu.

Unde a greșit România

Potrivit deciziei din 9 iunie a Curții Europene de Justiție, perceperea unei taxe auto nu contravine, în esență, Dreptului european. Magistrații europeni au atras însă atenția României că a stipulat o prevedere greșită – scutirea de la plata timbrului a celor care au plătit, anterior, una dintre formele taxei auto. Pentru că CEJ s-a pronunțat privind ilegalitatea acestora, proprietarii români nu pot fi scutiți de plata timbrului. Dacă legislația din România va îndrepta această prevedere, este foarte posibil ca timbrul de mediu să fie reintrodus, cu o formulă care să fie acceptată de Uniunea Europeană.

Citește și

Timbrul de mediu, declarat ilegal de Curtea Europeană de Justiție

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

45 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    radu

    Cei care au inmatriculat masinile din 2008 cand nu se inmatricula dupa CO2 si au primit o parte din bani dupa ce s-au dus la RAR sa-si puna timbrul de CO2 mai au sanse sa recupereze si diferenta?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      dedu

      Da. Cu conditia sa mai fiti inca proprietarul autovehiculului. Adica sa prezentati civ si talon in copie si original, din care sa reiasa ca sunteti primul si ultimul (unicul proprietar in Romania), adica platitorul taxei

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Stefan

    Buna, eu detin un autoturism fabricat in 2000 inscrisa in tara in 2003, A fost platit in vremea acea vama la ea.Nu o pot vinde mai de parte in Romania ca trebuie platit taxa de mediu care este cat valoreaza masina mea. Ce e de facut? Nu e normal ca masinile care deja au avut platit o taxa la intrare in tara sa mai fie cerut si alta. Asa majoritatea proprietarilor ca si in cazul meu o dau mai departe sau cu contract de comodare lasa nr. de inmatriculare sa circule cu ele. Nu e sanatos asa. Mai mare e taxa decat pretul masinii. Cum va fi?

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Unu

    Descrie in articol ce variante aveti. La vanzare cumparatorul dvs ori achita si recupereaza, ori da in judecata si dupa proces hotararea care se obtine tine loc de chitanta in dosarul de inmatriculare. Durata e cel mai mare inconvenient in scenariul 2. Partea cu comodatul nu convine oricarui cumparator.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ioio

    in mod normal…intr-o tara normala care zice-se ca sa aliniaza la UE…ar trebui ca aceasta TAMPENIE sa fie abrogata imediat,,,
    iar apoi aia care au stiut sa incaseze banii sa ii si returneze frumos printr-o simpla prezentare la un ghiseu sau prin compensare cu alte dari pe care le ai la stat…
    dar nu …mereti fraierilor in instanta..platita tot de noi.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cotirlea Dorin

    Buna, eu detin un autoturism fabricat in 2002 inscrisa in tara in 2006, A fost platit in vremea acea vama la ea, 2000 euro.Nu o pot vinde mai de parte in Romania ca trebuie platit taxa de mediu care este cat valoreaza masina mea. Ce e de facut? Nu e normal ca masinile care deja au avut platit o taxa la intrare in tara sa mai fie cerut si alta. Mai mare e taxa decat pretul masinii. Cum va fi si ce posibilitati am sa o pot vinde fara ca viitorul propietar sa mai plateasca taxa de mediu?

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anuta Remus Nicolae

    As vrea sa in inmatriculez la ora actuala un audi a4 iar taxa e undeva la 700e se mai plateste acasta taxa ma puteti ajuta si pe mine cu demersurile care trebuiesc facute va multumesc tuturor

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Maianu Maria

    Buna ziua. Am platit timbrul de mediu in 2014 pentru o masina marca Opel, second hand, adusa din Olanda. Va rog sa imi spuneti daca am dreptul sa cer recuperarea acestor bani platiti (650 euro)

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Busuioc

    Eu am dat în judecată in2014 pt timbrul de mediu am plătit avocat si mi-au respins cererea atât tribunalul sibiu cât si curtea de apel bani pierduți pe avocat.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Elena

    Doresc să inmatriculez un Ford focus , taxa e în jur de 550 euro, mă întreb cum e mai bine, să plătesc taxa, oare o mai pot recupera? Sau să aștept nouă variantă pe care o va propune în toamna Ministerul Mediului? Ce ma sfătuiți?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Valentin

    Buna , detin o mazda 6 second hand fabricata in 2003 motor 2.0 Diesel iar taxa este in jur la 1000 si ceva de Euro……….. stie cineva daca se va schimba ceva sau de cand se poate imatricula fara taxa macar sa stiu ….

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bodin R.

    Daca masina este inmatriculata in 2009, dar nu are taxa platita, sau timbru de mediu, ce sanse am sa o trec pe mine, eu fiind al doilea proprietar. Masina este deja inmatriculata in Romania

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Radu Gabriel

    Daca primul proprietar aplatit taxa de timbru ,nu a recuperat-o,a vandut masina se mai poate recupera taxa ,daca da,de catre cine?

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dan

    Ba Radule dupa ce ai nume de prost trebuie sa te si arati ,lasate asa cum esti ca oricum cine vede ca scrie acolo Radu isi da seama cine esti dupa nume ciocu mic .

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mirel

    Pentru cei care vor pe viitor sa-si achiziționeze o mașina din afara, se va mai percepe taxa de mediu? Sau o sa fie o alt fel de taxa care sa-i țină locul?

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Gelu

    Ne conduc spăgarii șmenarii așa ca vom plăti încontinuu taxe fraților.Mai mult va costa avocații decît face mașina.nu mai punem și timpul.(6 luni). chir și mai mult.

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ioan

    De mult timp asteptam acest verdict :) dar sa vedem pana la urma ce va urma. Era vorba, ca aceasta taxa sa fie introdusa in combustibil, sa speram ca nu se va intampla asa. Chiar planuiam sa-mi iau masina in viitorul apropiat, dar mai intai trebuie sa-mi iau permisul,apoi masina. Deocamdata mai fac chestionare pe http://chestionareauto.odat.ro/ si saptamana viitoare merg sa dau sala, pana finalizez cu permisul poate lucrurile vor fi mai clare si exacte cu aceste taxe.

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Buna ziua,
    Am castigat timbrul de mediu in prima instanta prin Hotarare la care ANAF a facut recurs.
    Procesul s-a desfasurat din iunie 2016,Hotararea a fost data pe 29.09.2016.Timbrul de mediu l-am platit in septembrie 2015 Dorinla inmatriculares autoturismului.
    Este posibil sa nu-mi pot recupera banii?
    Multumesc!

  28. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dragota Constantin

    Buna am platit in octombrie 2016taxa de mediu si nustiu daca o pot recupera inapoi am dat 600 de euro dores sa stiu se poate recupera

  29. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adrian

    Va spun eu ce este de făcut să ieșim cu mic cu mare în stradă să ne cerem drepturile și banii înapoi nu avem curaj nici unu sa facem asta sa iesim sa ne cerem drepturile, din momentul în care taxa asta de rahat a fost declarată ilegală trebuia să nu se mai plateasca să se scoată dar hotii astia infecti din putere au crezut că poate trece și nu opserva nimeni. Hai frate sa schimbam ceva in tara asta de cacat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  30. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  31. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  32. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  33. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    adrian

    am cumparta masina din romania si am platit taxa de mediu in 2014 masina este din 2006 pe când nu se platea vreo taxa de inmatriculare…..mai pot recupera taxa de mediu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact