Două doamne respectabile se urcă în tomobilul meu galben ca oul de găină proaspăt. Una din ele mă abordează: - Ai ștampilă, dom'le ? – Am, cum să nu, zic eu... - Atunci hai să mergem, azi nu-ți mai dăm drumul, nu de alta dar acum, înainte de sărbători, taxi-urile îs cam scumpe la vedere... eu zic, bine doamnă, nicio problemă, dar zâmbeam fericit în sinea mea că am dat peste un asemenea chilipir. Cealaltă, ținu să completeze : - Nu dom'le, nu te gândi că te răpim sau te ducem undeva... suntem femei serioase… dar nici eu nu pot să tac și zic : - Păi io la asta m-am gândit când mi-ați spus! Încep să râdă cu un iz de complicitate, dar și de satisfacție că am pus botul.
Atmosfera e creata, așa că the yellow sumarine pământean înghite kilometri până la banca italiană, unde cucoanele (pardon, respectabilele doamne!), aveau treabă. -Ne aștepți aici, da ? - În regulă, sună răspunsul meu... oricum n-aveam de ales, așa că îmi aprind o țigară și încep să mai dezleg niște enigme din rebus Flacăra, preferatul meu. Minutele se scurgeau pe ceasul... de taxare iar eu radiam de fericire rugându-mă să mai zăbovească pe acolo. Cel mai rentabil... stai pe loc si primești bani. Staționarea asta, a durat cam treizeci de minute... – Gata, șefu, te-ai plictisit? – Nu, că am un rebus - zic eu... -Ce rebus dom'le, încearcă integramele să vezi ce bine te simți... - Mergem la BCR și ne așteptați, da? - Vă aștept, cum să nu, că dacă nu e de rău pentru mine... ce să o mai lungim... mai stau vreo douăzeci de minute și aici, apoi plecăm la moll unde mai staționez cam 40 de minute și le văd pe doamne venind încărcate de cumpărături. Deschid portbagajul și ca un băiat educat, le pun marfa cumpărată în așa fel încât sa încapă și să nu mai fie nevoie să o depoziteze prin mașină. – Gata, domnu', acum du-ne de unde ne-ai luat. ( am uitat sa precizez ca le-am luat de la o întreprindere privată). Ajuns la destinație, fomeile îmi cer bonul fiscal. Ceasul arata 118 lei. Eu scot bonul, pun ștampila, femeile își iau la revedere, mă întreabă ce indicativ am la mașină și-mi spun că pe mine mă vor solicita ori de câte ori au nevoie de un taxi. Le-am mulțumit politicos, dar știam că periuțe din astea țin doar până cobori din mașină.
Plec fericit spre cea mai apropiată stație... nu fac două sute de metri și mă apelează dispecera: - 88 recepție ! - recepție, zic eu... - unde ești? - mă îndrept spre piața Cluj... - întoarce-te înapoi, ai uitat să-ți iei banii de la cliente... dispecera râdea, vreo câțiva colegi la fel... 118 lei, bani cu care rămâi în mână decât dacă lucrezi vreo 16 ore pe zi. Ajungând la poarta întreprinderii, cobor din mașină și înspre mine venea... tot o femeie care făcea serviciul la poartă și-mi spune: - Sunteți șoferul de pe taxi? - Da, zic eu... - Dom'le, da tre' să fii tare îndrăgostit dacă ai uitat să iți iei banii... uite, numără-i, femeile mi i-au lăsat la poartă să ți-i dau… și plecă râzând spre căbănuța ei de tablă...
Prima mea reacție a fost să râd copios de mine și de prostia mea.. a doua a fost una de bucurie imensă, că totuși mai găsești și oameni de omenie, cu suflet mare chiar dacă viața e grea și pentru ei... respectul meu, doamnelor și Dumnezeu să vă fie alături!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: amuzant , Colegiul Prefectural , patanie , Povestea Chitarei , indicativ 136 , Pentru Sibiu , Taxis Bruxelles
Vizualizari: 12420
Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Pastor marginas
Acum 54 minute
Ghita
Acum 55 minute
Sibianul
Acum 56 minute
Alta Persoana
Acum 1 oră
Văsălie Noroi