Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Ședința de constituire a CL Șelimbăr, boicotată. Va interveni prefectul

Ședința de constituire a CL Șelimbăr, boicotată. Va interveni prefectul

Consilierii PNL și consilierul PMP nu s-au prezentat astăzi, la ședința de constituire a Consiliului Local Șelimbăr, iar evenimentul a fost amânat. Decizia liberalilor pare să vină, conform declarațiilor primarului, din cauza dorinței acestora de a propune un viceprimar PNL. ”Nu s-au prezentat la ședința de constituire, am înțeles ca semn de protest față de eșuarea negocierilor pentru postul de viceprimar. Urmează ca prefectul județului să stabilească un nou termen, cel mai probabil peste trei zile, și dacă nici atunci nu vor veni, vor fi validați consilieri supleanți de pe lista organizațiilor lor”, a declarat primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.

Președintele PNL Sibiu spune că poate fi vorba de o neînțelegere și că le-a recomandat liberalilor din organizația Șelimbăr să rămână în opoziție. ”Părerea mea este că în Șelimbăr, ținând cont de specificul local, PNL poate construi o alternativă de guvernare locală din opoziție”, a declarat președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan.

În urma votului din 5 iunie, configurația noului consiliu local este următoarea:

PNL – 6 consilieri

PSD – 2 consilieri

ALDE – 2 consilieri

PPU – 2 consilieri

PMP – un consilier

Nicolae Lazăr – independent

Nicole – Pavel Mustață - independent

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Mihai

Acum 7 ani

ce ratati sunt penelistii :)))))))
Raspunde

Nicolae Tarcea

Acum 7 ani

Asa de slabi sunt cei de la PNL Selimbar incat nu pot ademeni 2 consilieri astfel incat sa faca o majoritate simpla de 8 consilieri?
Raspunde

ION

Acum 7 ani

CANDIDATUL PSD LA FUNCȚIA DE PRIMAR FLORIN MIHET A DEMISIONAT S-AU I-A FOST RETRAS SPRIJINUL?MAI NOU NU MAI CONTEAZĂ PE CINE VOTEZI PENTRU CA MARICUTA ȘI GRECU VOR FACE CE TREBUIE SA AIBĂ ÎN CONTINUARE MAJORITATE ÎN CL.
Raspunde

Daniel

Acum 7 ani

cei 6 pnlisti au iesit si dupa redistribuire, au iesit ca asa a fost valul, au votat cu PNL-ul !! si in loc sa se inteleaga, boicoteaza si trag de timp ! niste incapabili ! nici ei nu se asteptau sa iasa consilieri
Raspunde

GIGI

Acum 7 ani

cei 7 magnifici care cred ca daca boicoteaza o sedinta de investitura fac un bine comunitatii : Consilieri locali PNL: - TAMAIAN IOAN - VACARUS COSMIN - SAVU GHEORGHE - OANA CORNEL - BOTEZATU FILIP - HASEGAN NICOLAE + Consilier PMP: - SANDRU DORU - cel care l-a sustinut in campamie pe Marius Grecu neconditionat si care s-a folosit de imaginea prin afisele pe care le-a distribuit - rusine Nelu Milea (a, pardon, Doru Sandru)
Raspunde

-

Acum 7 ani

rusine,domnghiule,rusine ,scoala de proxeneti ,make in Alba ! ,, ,, vREgM''sa ne ugnim ... cu Tara! ''
Raspunde

-

Acum 7 ani

vai, tiu,ce seamana asta , Raed Arafat cu Roger Moore ...cu articol hotarat sau nehotarat sau cu articol hotarat , ...hm,de la alti?
Raspunde

Clubul borfasilor

Acum 7 ani

Cateii lui Maricuta isi arata coltii. Cei baieti nu va puteti desfasura sctivitatea infractionala? Spagarii au votat spagari, smecheri , valutisti si alte specimene de genul din Selimber Vestem si Mohu. Mafiotul sef e liber si a pus cateii pe latrat.
Raspunde

io de la tara

Acum 7 ani

fa tanti Turcan...crezi matale ca cine i-a votat ii vrea in opozitie? e dusa cu pluta tanti asta.... i-a votat lumea sa scape de ciuma rosie...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus