Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Ostaș și arma au fost tot una

Ostaș și arma au fost tot una

Scriitorul și criticul literar Teodor Munteanu în lucrarea “Scriitori căzuți pe front” (Editura Luceafărul 1944 București) scria: “Avem datoria nemăsurată de a cinsti așa cum se cuvine jertfa fraților noștri întru bucuriile și tristețile cerului, săvârșite sub steagul patriei. Să arătăm anume că în opintirea superbă a neamului, alături de flăcăii satelor și viscoliți de aceleași gloanțe vrășmașe, scriitorii români tineri au fost prezenți la cea dintâi bubuitură de tun. Mâinile cari au mângâiat cândva în singurătatea camerei la masa de scris condeiul și zăpezile hârtiei, aducând sub peniță șoaptele sufletului, la chemarea țării, s-au strâns bărbătește pe patul armei, mutând hotarele țării unde le-a așezat sângele înaintașilor și istoria, ostași ai cuvântului în vreme de pace, în momente de grea cumpănă pentru țara, scriitorul a continuat lupta cu același avânt, schimbând doar uneltele și sectorul - tocul cu arma.”

În Primul Război Mondial (1914-1918), armata română a lăsat pe câmpul de luptă peste 220 000 de militari (3% din populația țării). În acest mare război pentru împlinirea idealului de veacuri al unirii tuturor românilor sub un singur sceptre, scrisul românesc a îmbrăcat doliu pentru 8 scriitori precum Mihai Săvulescu, Ioan Grămadă, Alexie Mateevici, Nicolae Vulovici, Constantin Titus Stoica, Lascăr Lutica, Ioan Chiru și Petre Ștefănescu Vulturul. Acestor slujitori ai slovei, precum și tuturor celor care pomeniți de istoria noastră literară, care s-au războit vijelios pe crestele Carpaților contribuind cu prețul vieții lor tinere la împlinirea unui vis crescut în inima neamului, li se adaugă viața altor camarazi căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial (22 iunie 1941-12 mai 1945 ).

Se înnoadă astfel firul unei tradiții eroice, care cinstește literele omenești și certifică o solidaritate datorită căreia ne-am putut menține ființa în prea zbuciumatul nostru trecut. Scriitorii încremeniți pentru veci cu arma în mână pentru descătușarea Basarabiei, Bucovinei și a Ardealului, vechi pământ românesc vor fi simțit alături, desigur, în toate bătăliile la care au luat parte și mai ales în clipele plecării în legendă umbrele îmbărbătate de jertfa fraților lor prăbușiți la fel de pierduitor acum 2 decenii, noi îi vom auzi mâine pe toți în preajma noastră când va fi să ducem soare în toate casele românești. Între cei 785562 de eroi jertfiți pentru împlinirea idealului sfânt eliberării teritoriilor răpite din trupul României mari de către URSS, Ungaria Hortystă și Bulgaria și-au dat jertfa de sânge numai pe frontul de est (22 iunie 1941-23 august 1944) 26 de tineri luminați la minte cu elanuri fremătătoare și brațe vânjoase porniți să dezrobească de sub ocupații străine teritoriile răpite. Pe unii i-a îmbrățișat țărâna înainte de a vedea Nistrul, amestecându-și cu ea sângele, anii, visurile pentru totdeauna. Alții au reușit să lase Neamului și istoriei scriind mai departe în nesfârșitele stepe rusești patetice pagini de eroism, pentru a sfârși apoi, împăcați cu pleoapele între-deschise și piepturile dogorâte de amintiri și dor de țară, pe care nu o vor mai vedea niciodată.

În genunchi, lângă scuturi, căzuți, marele scriitor și critic literar Teodor Alexandru Munteanu, le însemnează numele în ordine alfabetică în lucrarea “Scriitori căzuți pe front”. Printre aceștia amintește pe Constantin Almăjanu, Alexandru Băiculescu, Dan Alex Boureanu, Ion Chiruc, Gheorghe Coatu, Marius Dumitrescu, Ion Istrăteanu, Sergiu Ludescu, Nicolae Murărescu, Florin Niculescu, Dumitru Olariu, Dem Păsărescu, Alexandru Pogonat, Leonida Pop, Stoian Gheorghe, Ion Țurcan, George Vaida, Gheorghe Vasilescu (Vornicul Boldur).

col. (r) V. Neghină

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus