Între Mănăstirea de la Orlat și intersecția cu drumul ce urcă înspre Sibiel a fost construită o pensiune care la parter are și restaurant – Mărginimea Sibiului îi e numele.
Cu un restaurant mai mult pentru nunți, după aranjare, dar pe căldura aceasta poți mânca și la terasă. Terasă amenajată în fața pensiunii, înspre drum, ca și cum ar fi fost păcat să amenajeze un astfel de loc în partea din spate, unde pădurea năvălește înspre clădire. Una peste alta, locul este curat și cu spații generoase, iar priveliștea te îmbie la un prânz în tihnă și cu povești.
Meniul e clasic restaurantelor cu specific românesc: platouri cu ”de-ale porcului” sau cu brânzeturi, ”șuncă de Praga”, caș pane, ciorbe de porc, fasole sau țărănească, o pagină întreagă cu cefe de porc, cârnați, cotlet și șnițele, evident că și ”cordon bleu”, dar și ceva preparate din vită, pui și pește. Nimic creativ, ci mai degrabă pentru oameni care vin să mănânce ”o zamă și ceva mici sau o ceafă la grătar”. Nu-i nimic de condamnat aici, fiecare cu specificul lui. Comparativ cu ce se întâmplă la Sibiu, prețurile sunt chiar mici. Am întrebat ce e special la ”ciorba a la grec cu perișoare speciale”. Doamna ospătar a zâmbit și mi-a răspuns că ”nimic”. ”Doar că sunt bune”. Am ales prin urmare ciorba aceasta, iar pentru felul principal am cerut și o ”scăricică de porc – garni”. Garni e un fel de prescurtare de la garnitură, folosită absolut în tot meniul. Așa că drept ”garni” am ales varză călită, iar bucuria mesei am decis să o îndulcesc cu o porție de clătite. Servirea e o zonă la care restaurantul nu merge rău deloc. Deși mai erau mese în interior, iar pe terasă lumea ieșită de la mănăstire se oprea să sfințească și câte un mic și o ciorbă de burtă, cuplul de ospătari acționa grațios și rapid. Ciorba a venit ”după vechea modă rumânească”, adică adusă în bol separat, de unde peste cele trei perișoare mi-a tot fost turnată ciorbă până a trebuit să rog să se oprească. La gust a fost bună. Și ospătărița a avut dreptate: chiar nu era ceva special la perișoarele acelea. Dar pâinea de casă era foarte bună. La felul doi, însă, aveam să mă bucur de mâncare doar cu privirea. Varza avea un gust amar încât după două tentative m-am lăsat păgubaș. La scăricică aș mai fi zgândărit un pic, dar cred că de la varză mi-a pierit orice poftă de a mai da o șansă cărnii care părea pur și simplu aruncată la prăjit, fără nicio condimentare. Am lăsat prin urmare tot în farfurie, cu gândul la cățelul de acasă care sigur nu va strâmba din nas că e amară varza sau nu mai știu cum carnea.
Dar am primit cu tacâmurile vesele clătitele pentru care era garantat gemul de casă. Iar dacă cel de mere cu gutui a fost bun, cel de mure a fost senzațional. La final, nota de achitat a fost de 46 de lei : șase lei ciorba de perișoare, 20 de lei scăricica, trei lei pentru pâine, șase lei pentru clătite, tot atât pentru o răcoritoare și cinci lei pentru o cafea.
Mic cel muc
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: marginimea sibiului , cronica de restaurant , În Mărginime , Între Mănăstirea , restaurant romanesc Sibiu , Pentru Sibiu
Vizualizari: 10836
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
MB
Acum 13 ore
Claudiu
Acum 13 ore
Liberal autentic
Acum 13 ore
Neli Oproiu
Acum 13 ore
Bobo