X
1467129129big_dsc_1708

Cioloș: Se vor elimina copiile legalizate pentru diverse documente, cazierul judiciar se va solicita între instituții

Guvernul va adopta în ședința de marți un pachet de măsuri pentru debirocratizare, printre care eliminarea copiilor legalizate pentru diverse documente, transmiterea cazierului judiciar între instituții, posibilitatea trimiterii prin email a copiei după buletinul de identitate sau plata prin card la ghișeele ANAF sau la Trezorerie.

“Am reușit totuși să punem azi pe masa Guvernului și să pregătim pentru decizie un pachet de măsuri care, sperăm noi, în timp, să simplifice viața cetățenilor și a contribuabililor. Cazierul judiciar care era solicitat pentru foarte multe decizii sau tipuri de documente oferite cetățenilor, (…) conform cu această ordonanță de urgență se va solicita doar între instituții, în așa fel încât cetățeanul nu va mai trebui să se plimbe între ghișee, să scoată cazierul judiciar pe o hârtie de la un ghișeu și să îl depună la alt ghișeu. (…) Instituțiile statului vor fi abilitate și obligate să se organizeze în așa fel încât să poată să transmită direct aceste date. Copiile după buletin, care se solicită, la fel, la foarte multe dosare, ele vor putea fi trimise și prin email și actul normativ (…) prevede că în termen de 30 de zile instituțiile publice au obligația să anunțe adresa de email la care se vor putea transmite aceste documente atunci când ele sunt solicitate. Se vor elimina copiile legalizate pentru o serie de documente. Această legalizare se va face conform cu originalul de către funcționarii care solicită aceste documente, în așa fel încât nu vor mai trebui cheltuieli suplimentare sau să punem oamenii în plus pe drumuri pentru chestiuni care se pot face și mai simplu”, a explicat prim-ministrul la începutul ședinței de Guvern, citat de Agerpres.

De asemenea, Cioloș a menționat că în relația cu Fiscul va exista posibilitatea plăților prin card “atât la ghișeele ANAF, cât și la Trezorerie pentru diferite dări sau obligații financiare”.

“Venim și cu niște măsuri prin care, într-un mod mai larg, cerem instituțiilor statului să își diversifice mijloacele de plată oferind posibilitatea plății cu cardul prin POS sau prin alte mijloace electronice”, a precizat premierul.

Dacian Cioloș a adăugat că efortul de debirocratizare trebuie să continue și i-a cerut ministrului pentru Consultare Publică, Violeta Alexandru, să monitorizeze implementarea deciziilor luate prin OUG, transmite Agerpres.

“Dacă azi venim cu decizii care vizează în mare majoritate cetățenii și contribuabilii, în perioada imediat următoare (…) avem pregătite deja și câteva măsuri care să vizeze și în mod specific mediul de afaceri, care la rândul său se confruntă cu birocrația”, a anunțat premierul.

Citește și

Marea debirocratizare:  Copiile legalizate la notar vor fi istorie. Se vor primi documente şi în format electronic, iar plata amenzilor şi taxelor de timbru se va putea face online

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact