Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
15°C

Blue Air renunță la ruta Sibiu-Koln

Blue Air renunță la ruta Sibiu-Koln

Începând din luna august compania aeriană Blue Air renunță la cursa regulată Sibiu – Koln.

Compania nu a făcut nici un anunț oficial pe această temă, însă site-ul Blue Air nu mai permite efectuarea de rezervări pentru zboruri de pe Aeroportul Internațional Sibiu către Koln începând cu luna august.

Contactați de Turnul Sfatului reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu au confirmat informația, însă nu au dorit s-o comenteze, decizia fiind a companiei aeriene.

Blue Air are în prezent două zboruri pe săptămână de la Sibiu la Koln Bonn și retur. Primul zbor pe această rută a avut loc la sfârșitul lunii martie.

Prima cursă Sibiu – Köln Bonn a aterizat sub ”un arc de apă” | Foto

Aeroportul Internațional Sibiu a înregistrat în primul trimestru al acestui an 59.410 pasageri, față 48.843 în aceeași perioadă a anului trecut.

Într-un clasament în baza numărului de pasageri înregistrat în primul trimestru al anului 2016, Aeroportul Internațional Sibiu ocupă locul șapte pe țară. Deși a înregistrat o creștere de aproape 11.000 de pasageri față de acceași perioadă a anului trecut, AIS rămâne în urma aeroporturilor din Bacău sau Iași.

Citește și:

http://www.turnulsfatului.ro/2016/06/25/reactia-companiei-wizz-air-la-brexit-si-ce-se-va-intampla-cu-zborurile-spre-londra/

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

18 comentarii

herr

Acum 7 ani

In urma Bacău si Mureş. Rusine Ais, la ce dotari aveţi . Management la pamint.
Raspunde

!

Acum 7 ani

Limba germana e complicata doar cel putin atita trebuie sa stiti Koln nu exista Köln se scrie daca nu aveti Ö scrieti cel putin Koeln
Raspunde

SB10NUT

Acum 7 ani

Sau cum zice romanu Chioln
Raspunde

Un elefant/se legana

Acum 7 ani

La mai mare!!! DUMINICA doar 4 (PATRU!!!) avioane au decolat inspre oras pentru a se efectua apoi manevre de intoarcere deasupra acestuia la inaltime joasa. Dupa executarea intoarcerilor s-au pozitionat pe acelasi curs pe care l-ar fi avut daca ar fi decolat de la bun inceput spre Cristian. Primul dintre ele era -cred-militar si avea "decat" patru turbo-jeturi puse pe silent desigur. Music4ears@Sunday
Raspunde

Eu

Acum 7 ani

Ce ai vrut sa zici?
Raspunde

lol

Acum 7 ani

Se vede ca esti SPECIALIST in aviatie, pista are doua directii de aterizare/decolare. Dar e mult mai simplu doar sa comentezi aiurea
Raspunde

Specialist!

Acum 7 ani

1.Pentru aterizarea unui avion se tine cont si de vant,indiferent de cate noduri are vantul(vantul la inaltime nu sufla ca si la suprafata solului pt informarea ta)..acesta poate avea un impact foarte important asupra zborului.Pentru aterizare avionul are nevoie de vant de fata...coincidenta sau nu...vantul sufla catre oras in cele mai multe cazuri..deeeci vine dinspre oras la aterizare!!! 2.Aeroportul a fost proiectat astfel incat 90% dintre decolari/aterizari sa se execute dinspre oras...... asa ca cearta proiectantii din 1943 de cand dateaza aeroportul!!! 3 Aeroportul face parte dintr-o anumita categorie de aerodromuri(nu are rost sa iti explic si aici ca tu stii cam multe vad.. :) ) si ca sa poata opera la acea categorie a absolut necesara aterizarea/decolarea dinspre oras.... 4.Echipamentele necesare navigatiei aeriene sunt amplasate tot catre oras...astfel incat sa se aterizeze/decoleze dinspre oras...daar...sa revenim la proiectanti saracii :))...e vina lor ca au facut aeroportul departe de oras si in timp...orasul s-a construit si catre aeroport..... :)....si acum nu mai poate dormi elefantul de zgomot..... eee.... asta da nacaz...
Raspunde

Johny Ray

Acum 7 ani

Blue Air rusine!!!! Am avut rezervare platita Sibiu -Koeln dus intors si m-a anuntat subit printr-un SMS ca zborurile s-au anulat, asta acum 2 sapatamani. De atunci ma rog de ei zilnic sa-mi dea banii inapoi dar fara success. Daca vrei sa suni la blue Air poti suna doar la numarul cu supra taxa unde o duduie complet dezinformata te ntine la telefon pe banii tai. RUSINE !!!! Dati banii retinuti abuziv inapoi ordinarilor!!!
Raspunde

Pilot indragostit

Acum 7 ani

Sunetul motoarelor de avion este o simfonie a auzului, trebuie doar să înțelegi notele, nu-i pentru orice manelist… Poate vei reuși din 19 august, eu de-abia aștept să înceapă muzica… Audiție frumoasă melomani dragi!
Raspunde

Sile

Acum 7 ani

pacat, era o cursa buna cea spre Koln. E oras mare, cu posibilitati, Dusseldorf aproape, e de munca pe acolo. Pacat ca Blue Air a aruncat prosopul. Acum toti banii merg pe Wizz pe cursa Sibiu-dortmund, e cumva in zona. Multe orase pe acolo, ciordeala, curvasarie, munca, turism, ajutoare sociale cu hartzareala...
Raspunde

Solomon

Acum 7 ani

Era firesc,normal si de asteptat!Nici o companie nu sustine vreun zbor care aduce pierderi!Iar un zbor cu 30-35 de pasageri(am fost de doua ori) nu poate fi rentabil.Comparatia cu Iasiul este in defavoare noastra!Frumosul oras moldav are mai multi locuitori decat intregul judet Sibiu iar judetul Iasi este de trei ori mai numeros decat judetul Sibiu!Asa ca isi permite 3 zboruri/saptamana cu Cologne si doua zboruri/zi cu Luton.Bacaul?Bacaul are o baza Blue Air solida cu legaturi in toata Europa pe care compania a dezvoltat-o dupa ce au fost alungati de la Sibiu de conducatori incompetenti,fara viziune si fara minte!
Raspunde

Gasse

Acum 7 ani

Sibienii nu merita un astfel de aeroport. Au chiar mai multe curse decat merita. Incuiati, semianalfabeti, rubedenii cu oltenii. Meritati curse spre Valcea! Sibieni incuscriti cu rasinareniii si poienarii, strambilor! Mi-e scarba de voi! Nu meritati orasul acesta, rromanilor!
Raspunde

Silviu

Acum 7 ani

Din pacate era de asteptat, am zburat in 10-13 iunie pe aceasta ruta si avionul era ocupat sub 50%.
Raspunde

Remus

Acum 7 ani

Din fericire poate vrei să zici. De remarcat fina ironie a autorului care a pus poza inaugurală cu tortul... Good job! P.S. : Liniște în aer, redați văzduhul păsărilor!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus