Când eram copil, mă distram copios de un joc de cuvinte:
- Unde stai?
- Pe Nicolae Bălcescu.
- Pervers mic, eu stau pe Ecaterina Teodoroiu şi câteodată mai schimbăm locurile să nu ne plictisim...
Dar iată faptele.Primesc o comandă la Centrul de afaceri, de unde iau o damă bine îmbrăcată care-mi spune să o duc pe strada Ecaterina Teodoroiu. Curios cum sunt din fire, o-ntreb la ce număr, nu de alta, dar era chiar strada pe care locuiam.
- La 33, domnule.
Simt că plafonul maşinii mi se prăbușește în cap, iar picioarele străpung podul pedalier.
- Doamnă, - îi zic - la adresa asta chiar eu locuiesc.
- Auzi, domle, dacă ți-ai propus să faci mişto de mine cu vrăjeli din astea expirate, să știi că nu m-ai nimerit. Bănuiesc că m-ai confundat cu clientele tale de pe centură.
Îi explic stupefiat că n-am chef de glume de genul ăsta şi că lucrurile stau întocmai cum i-am zis.
- Nu te juca domnule cu cuvintele! Soțul meu a plătit 5.000 de euro arvună pe această casă proprietarului, că vrem să o cumpărăm.
Încep să clocotesc precum vulcanul Etna şi mai punctez o dată că eu sunt ”propitaru” hardughiei şi că n-am primit asemenea sumă.
- Du-mă domnule la adresă că mai am şi alte lucruri de făcut. Dacă matale nu ştii, sigur ştie nevastă-ta. Nici eu nu-i spun tot soțului şi până la urmă recunoaşte că am făcut alegerea potrivită.
Mă resemnez şi plec cu greu spre propria-mi adresă cu o damă antipatică care pretinde că casa mea e casa ei. Fiori reci îmi trec prin şira spinării, iar ”tomobilul” merge sacadat. Îmi fac fel de fel de calcule. Dacă nevastă-mea a făcut treaba asta, de ce nu mi-a spus? După 25 de ani de căsnicie, sunt pus în fața unei hotărâri decisive. Nu o sun, că nu vreau să ne certăm de față cu ilustra şi nesuferita damă. În fine... de pe Bagdazar fac stânga şi intru pe strada existenței mele, cu straniul sentiment că e pentru ultima oară...
- Suntem pe Ecaterina, o anunț cu tristețe în suflet.
- Ştiu şi eu domnule, că doar n-am picat de pe Marte. Aici e 33?
- Precum bine vezi, îi răspund cu lehamite.
- Păi soțul mi-a zis că e casă e cu etaj şi are garaj subteran.
- Aveam în plan să-mi fac etaj în următorii 10 ani, dar de garaj nici nu poate fi vorba. - Unde m-ai adus domnule?
- La mine acasă, n-ai vrut la mine?
Dama colcăie de furie. Îşi ia nervoasă telefonul şi sună...
-Iubi, spune-mi te rog strada... Ecaterina? Cum? Suntem pe ea... Ecaterina Varga? Păi noi suntem pe Teodoroiu... Du-mă domnule pe cealaltă Ecaterină!
În sfârșit, dama se destinde şi începe să râdă. Încep şi eu, iar cu coada ochiului privesc fericit ceasul de taxare. Am ajuns.
- Asta-i domnule, ca să vezi ce înseamnă o confuzie.
Am vrut să-i zic ceva despre domnie şi prostie, dar m-am abținut. Ilustra mi-a dat bănuțul şi eu am demarat strigându-i pe geam:
- Ecaterina bat-o vina!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Colegiul Prefectural , taximetrist , Povestea Chitarei , Ecaterina Teodoroiu , Despre Ecaterina Varga , comanda pizza sibiu , intamplare , Pentru Sibiu , Taxis Bruxelles , Pe Nicolae Bălcescu
Vizualizari: 10109
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
@Pol-Pot
Acum 2 ore
Soso
Acum 2 ore
Bunu
Acum 3 ore
A