X
trecere pietoni circulatie remedieri situatii periculoase (3)

În Sibiu riști chiar și când traversezi strada legal. Din cauza autorităților

Din cauza unor treceri de pietoni foarte prost gândite și marcate, ca pieton în Sibiu ai toate șansele să fii lovit de mașină chiar dacă traversezi legal. Primăria abia se mișcă, iar Poliția ridică din umeri. Spre exemplu, sunt necesare patru luni pentru montarea unui banal indicator rutier.

Pe strada Vasile Aaron, în urmă cu aproximativ doi ani, cineva a avut geniala idee de a trasa trecerile de pietoni peste marcajele de parcare. A ieșit o bătaie de joc din care nimeni nu înțelege dacă pietonii au voie să traverseze strada printre mașini, sau dacă zebra merge direct în mașina parcată regulamentar. Pericolul în acest caz este cu atât mai mare cu cât unele dintre aceste treceri se află în proximitatea unor școli și grădinițe. O astfel de trecere se afla exact lângă Grădinița nr. 14 și a fost semnalată conducerii primăriei Sibiu încă din prima parte a anului, cu ocazia întâlnirilor cu cetățenii organizate de primarul interimar de atunci, Astrid Fodor.

trecere pietoni circulatie situatii periculoase strada vasile aaron

Coincidență sau nu, trecerea de pietoni respectivă a fost desființată și mutată în urmă cu aproape două săptămâni, la câteva zile după ce Turnul Sfatului a transmis primăriei fotografii și a semnalat problema.

”Pentru o mai bună vizibilitate a pietonilor pe trecerile de pe strada Vasile Aaron, Comisia de Circulație a Municipiului Sibiu a decis reamplasarea a două dintre acestea. Lucrarea s-a executat deja, fiind reamenajate trotuarele în noua locație a trecerilor și executate marcajele rutiere. Marcajul vechilor treceri de pietoni a fost șters. Trecerea de pietoni din fotografie a fost mutată la intersecția străzilor Iezer / V.Aaron / G.M.Zamfirescu, iar trecerea de la intersecția V. Aaron/Șureanu a fost mutată pe cealaltă parte a străzii Șureanu, spre grădiniță. Pentru siguranța pietonilor, s-a avut în vedere asigurarea vizibilității trecătorilor înainte de pătrunderea pe trecere”, se arată în răspunsul municipalității, la solicitarea TS.

trecere pietoni circulatie remedieri situatii periculoase (5)

Aceeași problemă a fost semnalată și Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. În răspunsul lor, polițiștii arată că în Sibiu există mult mai multe treceri cu probleme.

”Trasarea/marcarea locurilor de parcare se face cu respectarea prevederilor art. 142 din H.G. nr. 1391/2006, inclusiv a celei stipulate la litera e.) privind interzicerea opririlor pe marcajul trecerii de pietoni și la mai puțin de 25 m înainte de acestea. Poliția Municipiului Sibiu a înaintat în perioada scursă de la ultima marcare a părții carosabile din municipiul Sibiu de către administratorul drumului public, respectiv anul 2014, opt adrese privind neconcordanțele identificate precum și solicitări referitoare la respectarea normelor mai sus menționate”, au comunicat reprezentanții IPJ Sibiu. Practic, nici noile treceri de pietoni marcate de primărie și menționate mai sus nu respectă în totalitate legea.

trecere pietoni circulatie remedieri situatii periculoase (1)

Aceeași problemă a mașinilor parcate mult prea aproape de trecerile de pietoni se întâlnește și pe Calea Dumbrăvii. Ca șofer, aici oricând poți să te aștepți la un pieton care iese dintre mașinile parcate.

”Problema a fost analizată de Comisia de Circulație a Municipiului Sibiu și s-a hotărât ca odată cu refacerea marcajelor din Sibiu, să se interzică prin marcaj parcarea la mai puțin de 25 m înainte de trecerile de pietoni. Contractul pentru refacerea marcajelor a fost recent încheiat cu firma SC Teo Trans Consulting SRL care are obligația să refacă marcajele cu această modificare”, au declarat pentru Turnul Sfatului reprezentanții primăriei Sibiu. 

Curbă periculoasă? Doar pentru șoferi!

Un alt exemplu care ilustrează buna colaborare între autorități și grija lor pentru cetățean poate fi văzut pe Calea Șurii Mici, sau Drumul hoților, cum mai este cunoscut. În luna februarie a acestui an, într-o curbă periculoasă la stânga, un TIR care a avut viteză prea mare a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în șanț, pe partea dreaptă.

situatii periculoase accident-tir-drumul-hotilor

Camionul a distrus complet indicatoarele rutiere care semnalau șoferilor, pe sensul de mers dinspre Sibiu către Zona Industrială Vest, că urmează o curbă periculoasă. Același pe care nu l-a observat la timp chiar șoferul TIR-ului. Pentru a ridica TIR-ul din șanț fără prea multe pagube materiale a fost adusă o macara de mare tonaj. Operațiunea a decurs excelent, numai că utilajul a lăsat două gropi în carosabil, exact în curbă. Nu sunt gropi de dimensiuni mari, dar prin prezența lor pot constitui un pericol pentru șoferi. Din februarie și până în iunie nimeni din partea autorităților nu s-a sesizat să repare carosabilul sau să monteze indicatorul de curbă periculoasă la loc.

circulatie situatii periculoase curba fara indicatoare calea surii mici

Turnul Sfatului a semnalat problema la începutul lunii iunie, iar de atunci și până în prezent un indicator nou a reapărut în locul cu pricina.

”Direcția Tehnică a Primăriei Sibiu se va ocupa în următoarea săptămână de repararea covorului asfaltic și reinstalarea indicatoarelor rutiere în această zonă. Prejudiciul va fi recuperat ulterior de la șoferul în cauză, după ce Poliția Rutieră ne va comunica datele de identificare ale acestuia”, au explicat situația cei din primărie.

De partea cealaltă, Poliția Sibiu arată că drumul ține de Consiliul Județean și că tot ceea ce le revenea lor a fost făcut la timp.

”Referitor la DJ 143 B, cunoscut și sub numele de “Drumul hoților”, precizăm că acesta se află în administrarea Consiliului Județean Sibiu, iar amenajarea rutieră pe acest sector de drum, inclusiv înlocuirea indicatoarelor rutiere distruse sau deteriorate este atributul acestei instituții. Poliția Municipiului Sibiu a sesizat și înaintat documentația necesară demarării procedurii de despăgubire ca urmare a accidentului la care faceți referire, inclusiv a indicatoarelor rutiere deteriorate sau distruse în eveniment”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un tanar

    pai politia raspunde ca o habarnista; probabil reprezentantii lor in comisia de circulatie sunt doar asa sa fie la kilogram, iar planurile se fac de pe calculator si nu din teren…ar fi frumos sa trimitem niste poze/sesizari cu verde la semafoare atat la auto cat si la pietoni…normal ca pietonul e mai expus

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dana

    Mai exista o trecere de pietoni foarte periculoasa pe strada Dealului dpa fantana, conducatorii auto nu vad trecerea datorita masinilor parcate la fantana si in centrul strazii asa cum a fost neinspirat configurata.Atentie soferi , deja a fost un accident acolo si au fost evitate foarte multe.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ion

    Cu ani in urma pe vremea altor edili ai orasului a fost un accident pe C Dumbravii. Un motociclist kamikaze s-a izbit de au audi verde care iesea de pe str. A Pan. Vizibilitatea conducatorului audi era impiedecata de parcarea pe Dumbravii in proximitatea intersectiei a unui audi q7. Ghiciti cine a fost vinovatul?
    PS Poate ne raspunde Godina .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact