Reprezentanții companiei care au intermediat vânzarea Sibiu Shopping City către NEPI (New Europe Property Investments) au explicat într-un interviu acordat publicației de profil Wall-Street.ro motivele pentru care s-a ajuns la prețul uriaș, precum și modul în care au decurs negocierile.
Andrei Văcaru, manager în cadrul companiei JLL, este cel care alături de echipa sa, a intermediat vânzarea centrului comercial de la marginea Sibiului.
“NEPI urmărea proiectul de mult timp. Este un centru comercial cu foarte mult potențial și a fost o mișcare firească pentru investitorul imobiliar să achiziționeze Shopping City Sibiu. Discuțiile dintre Argo și NEPI s-au desfășurat în mai multe etape, dar în linie dreaptă au intrat în urmă cu mai bine de un an, iar discuțiile pe preț au fost mai intense când a fost vorba de micile detalii”, a declarat Andrei Văcaru pentru Wall-Street.ro.Acesta a mai explicat și motivele pentru care s-a ajuns la această tranzacție, una record în România.
“Pentru Sibiu nu mai există un alt proiect comparabil, iar fără concurență i-a fost permis să crească. Shopping City Sibiu este singurul proiect din țară cu două hipermarketuri – un Carrefour și un Auchan. Cele două, deși pare ca ar concura, sunt de fapt complementare, iar acest lucru face ca centrul comercial de 80.000 mp să fie unul deosebit”, a mai arătat Andrei Văcaru.La câteva zile cupă ce anunțau achiziția Sibiu Shopping City cu 100 de milioane de euro, reprezentanții companiei de real-estate NEPI declarau că tot mall-ul de la marginea Sibiului va intra într-un proces de reamenajare și modernizare.
“La Sibiu vom începe procesul de modernizare, vom aduce acolo un cinematograf sub un brand cunoscut, iar galeria va fi reconfigurată. Investiţia va fi cam de 10% din cât am plătit pentru proprietate, adică aproximativ 10 milioane de euro”, spunea în urmă cu două săptămâni Alex Morar, CEO-ul NEPI.Foto: Ovidiu Șopa
Citește și:
http://www.turnulsfatului.ro/2016/06/30/proiectul-urbanistic-al-noului-mall-trecut-de-consiliul-local-cu-sase-voturi-impotriva/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Shopping City Sibiu , Mircea Baniciu , tranzactie , Ovidiu Sopa , Asistenţă Socială Sibiu , Sibiu Shopping City , Promenada Mall , nepi , Pentru Sibiu , cumparare vechime , achizitie , Andrei Văcaru , Alex Morar
Vizualizari: 5441
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Matei
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
John
Acum 2 ore
John
Acum 2 ore
Adina